PSIHOSTIMULANTELE
Psihostimulantele
sau excitantele SNC
Stimulante psihomotorii ce posedă acţiune excitantă,
capabile rapid şi
vădit să mobilizeze rezervele funcţionale şi metabolice ale
organismului,
în primul rând a SNC, să mărească performanţa psihică şi
fizică.
 |
Derivaţii fenilalchilaminelor,
sidnomiminei şi piperidinei
Mecanismul de acţiune
Se
reduce la activitatea
mediaţiei adrenergice de la SNC până la organe şi metabolism.
Aceşti
derivaţi sunt adrenomimetice indirecte şi contribuie la:
a)
eliberarea
adrenalinei, noradrenalinei şi dopaminei din membrana presinaptică cu creşterea
concentraţiei lor în fanta sinaptică ce amplifică şi/sau provoacă transmisiunea
nervoasă. Deasemenea creşte eliberarea de adrenalină din medulosuprarenale;
b)
inhibarea
recaptării neuronale (din fantă în membrana presinaptică) cu majorarea
concentraţiei catecolaminelor în fanta sinaptică şi prelungirii acţiunii lor;
c)
exercită
o acţiune inhibitoare reversibilă moderată asupra MAO (efect secundar) cu
diminuarea inactivării catecolaminelor şi prolongarea influenţei lor asupra
membranei postsinaptice.
Prin
aceste mecanisme are loc activarea mediaţiei adrenergice. Manifestările clinice
sunt proporţionale dozei şi efectul stimulant depinde de starea funcţională a
organismului (cu cât organismul este mai istovit cu atât efectul e mai mic sau
poate fi chiar paradoxal). Pentru efectul excitant este caracteristic creşterea
activităţii sistemului reticulat ascendent activator prin favorizarea
procesului de vigelenţă.
Spectrul de acţiune
1) Efect stimulant psihomotor la oameni
obişnuit provoacă fenomene de excitaţie psihică cu senzaţie de minte proaspătă,
bună dispoziţie, iniţiativă, posibilitate de concentrare majoră, necesitate de
a vorbi, activitate motorie sporită. Creşte capacitatea de a realiza
performanţe psihomotorii cantitative, activităţile mintale şi transverul
informaţiei în memoria de lungă durată cresc mai puţin. Este îndepărtată
necesitatea în somn. În doze mari creşte cuforia, mai greu se concentrează şi
îndeplineşte lucrul mintal, îmbunătăţeşte randamentul sportivilor (mai ales la
înnotători, alergători, halterofil).
Efectul stimulant depinde de starea
organismului şi tipul SNC.
2)
Sporirea
performanţei fizice se datoreşte mobilizări rezervelor energetice datorită
activării mediaţiei adrenergice. Creşte simţitor tempul lucrului efectuat şi
mai puţin volumul posibil – efect tipic de „doping). Însă în acelaşi timp scade
şi controlul psihic asupra oboselei, ce poate duce la istovire completă (în
sport nu o dată s-au înregistrat cazuri mortale)
„Preţul” energetic al sporirii performanţei de muncă este
destul de mare. Datorită eliberării catecolaminelor din terminaţiile nervoase
(în organe) şi suprarenale se intensifică discindarea glicogenului şi
grăsimilor, ce duce la creşterea
concentraţiei glucozei, acizilor graşi liberi şi produselor metabolice –
lactat, piruvat, cetoacizi. Se intensifică reacţiile de oxidare. Pentru efectuarea volumului de lucru
se cheltueşte cu mult mai multă energie,
scade coeficientul eficacităţii folosirii lui, creşte t0C corpului.
Acest efect este de scurtă durată şi repede duce la
micşorarea performanţei de muncă, mai
ales în condiţii nefavorabile care la un moment dat (sau în istovire) poate să
devină parodoxal. Deci, amfetaminele sunt considerate ca remedii pentru
sporirea performanţei de muncă de scurtă durată.
3)
Efectur
anorexigen – se explică prin excitarea centrului de saturaţie în structurile
mezencefalului şi inhibarea centrului foamei datorită activării inervaţiei
adrenergice. Însă amfetamina cu acest scop nu se foloseşte. Au fost sintetizate
remedii cu proprietăţi anorexigene, dar cu proprietăţi psihostimulatoare reduse
- amfepramonă, mazindol, fenfluramină.
4)
Efecte
cardiovasculare: tahicardie, creşterea presiuni arteriale, volumul sistolic şi minut
volumul, creşte presiunii în circuitul mic, se reduce circulaţia cerebrale.
Aceste efecte sunt mai pronunţate la utilizarea amfetaminei
pentru sporirea performanţei de muncă . preparatele respective sunt
contraindicate persoanelor cu procese aterosclerotice vasculare, hipertensiune
arterială, ischemie miocardică.
5)
Efecte
metabolice – creşterea concentracţiei glucozei, acizilor grafi liberi,
lactatului, piruvatului, cetoacizilor datorită intensificării scindării
glicogenului, lipidelor în organe şi ţesuturi. Fenilalchilaminele şi
preparatele înrudite sunt contraindicate în diabetul zaharat şi alte dereglări
metabolice.
6)
Dereglările
ritmului de somn- veghe – cu
îndepărtarea necesităţii în somn cu reducerea însă a fazei somnului
rapid.
7)
Toleranţa
– interesează la începutul efectele periferice, simpatomimetice (care devin mai
slabe cu timpul se dezvoltă tahifilaxie) şi apoi cele nervos-centrale.
Indicaţiile
1)
pentru
sporirea temporară a performaţiei psihice (intelectuale) în cazuri extremale,
câte o priză sau timp de 2-3-5 zile cu odihnă deplină după lucru.
2)
Sporirea
performaţiei fizice – de o singură dată, când trebuie de efectuat într-un timp
foarte scurt, un lucru de un volum mare.
3)
În
bolile psihice şi nevroze cu simptome de adinamie, astenie, depresie (însă se
folosesc mai rar ca antidepresivele) nu mai mult de 2-3 săptămîni.
4)
Pentru
combaterea efectului psihosedativ a unor remedii anticonvulsivante,
antihistaminice, etc (ca deobicei mesocarb, metilfenidat).
5)
Sindromul
hiperkinetic al copiilor. (sindrom cu deficit de atenţie).
Produce în mod paradoxal micşorarea stării de nelinişte, şi
agitaţie motorie. Deasemenea creşte capacitatea de atenţie, fără să amelioreze
procesul de învăţare şi atenuiază, cel puţin în parte, impulsivitatea şi alte
tulburări de comportament.
6)
Adjuvant
în parkinsonism mai ales la persoanele care nu suportă levodopa cu micşorarea
rigidităţii, ameliorarea dispoziţiei, somnului (amfetamina).
7)
Epilepsie
– eficacitatea proprie în „mic rău” şi antagonizează efectele deprimante
centrale, nedorite ale antiepilepticelor majore.
8)
Enurezis
nocturn – diminuarea pronfunzimii somnului şi creşterea tonusului sfincterului
vezicii urinare.
Reacţiile adverse
La doze obişnuite sau timp limitat se pot constata: agitaţie, nelinişte, insomnie, ameţeli, cefalee, tremor,
uscăciunea în gură, greaţă, constipaţie sau diaree
La doze mari pot surveni: – tahicardie, hipertensiune arterială aritmii, reacţii
psihotice.
La abuzul cronic
– se dezvoltă toleranţă, dependenţă medicamentoasă preponderent de natură
psihică, cea fizică este minoră.
Contraindicaţiile şi precauţiile pentru utilizarea:
1)
maladii
cardiovasculare (hipertensiune arterială, aritmii, cardiopatie ischemică etc);
2)
hipertiroidism;
3)
glaucom;
4)
schizofrenie
sau psihoză maniacal depresivă;
5)
graviditatea
(prudenţă sau evitată)
6)
labilitate
psihică, agitaţie psihomotorie, insomnie;
Farmacocinetica
Preparatele respective se absorb
rapid şi bine din tubul digestiv cu atingerea unei concentraţii maxime peste
30-60 minute. După administrarea i/m amfetamina se absoarbe foarte repede cu un
efect brutal. Datorită lipofilităţii înalte, îndeosebi pentru fenilalchilamine,
se distribuie uniform şi larg în ţesuturi şi organe, uşor penetrează bariera
hematoencefalică. Amfetaminele se metabolizează în ficat variat şi mai lent ca
catecolaminele prin hidroxilare şi dezaminare oxidativă. În acelaşi timp
metilfenidatul se supune total biotransformării. Eliminarea are loc prin urină
sub formă neschimbată (îndeosebi pentru fenilalchilamine) şi metaboliţi. Pentru
amfetamine sunt importante valorile pH urinei ce influenţează T0.5 al preparatelor. Astfel, la un pH sub 5,6
aceasta constituie 7 ore, iar peste 7,1-8,0 -
30 ore. Fenomenul respectiv se
explică prin prevalarea formei nedisociate a
fenilalchilaminelor la mediul alcalin cu favorizarea reabsorbţiei
tubulare. Respectiv eliminarea amfetaminelor creşte în mediul acid al urinei.
Pentru metilfenidat T0.5 este
de circa 1-2 ore.
Metilxantinele ca psihostimulante
Mecanismul
de acţiune. Se consideră ca fiind rezultatul acumulării şi prelungirii acţiunii
AMPc şi GMPc datorită blocării fosfodiesterazei. În urma potenţării acţiunii
acestor mesageri intracelulari se
dezvolta un şir de efecte funcţionale şi
metabolice indirecte şi variate ce
determină spectrul de acţiune al preparatelor. Însă în ultimul timp se denotă
că acest mecanism se realizează la doze destul de mari, ce le depăşesc pe cele terapeutice.
Actualmente s-a conturat şi o altă
ipoteză mai argumentată de acţiune a metilxantinelor şi anume
antagonismul cu adenozina, inclusiv şi
la nivelul SNC, un mediator cu funcţii
variate şi multiple. Acest antagonism se
realizează la nivelul receptorilor purinergici (adenozinici) prin blocarea lor.
Drept dovadă a prevalării acestuia ne confirmă că el se desfăşoară
la concentraţii terapeutice cu mult inferioare celor necesare pentru
blocada fosfodiesterazei.
Din
aceasta reesă ca:
1)
cafeina
spre deosebire de amfetamină nu induce nemijlocit şi selectiv mediaţia
adrenergică, ci potenţează şi măresc lucrul acelor neuroni, care în momentul
dat sunt incluşi în reacţiile fiziologice;
2)
metilxantinele
vor acţiona asupra acelor neuroni, care sunt capabili se producă AMPc, GMPc (aşa capacitate posedă neuronii ce
reacţionează la dopamină, adrenalină, acetilcolină, neuropeptide şi, posibil,
puţin cei la noradrenalină şi serotonină).
3)
metilxantinele
în legătură cu aceasta provoacă un tablou „pestriţ”, în care predomină
stabilizarea transmisiei în sinapsele:
- dopaminergice (efec psihostimulant);
- b-adrenergice a hipotalamusului şi bulb (majorează tonusului
centrului vasomotor);
- colinergice (activarea scoarţei şi centrului respirator);
- noradrenergice (creşterea performanţei fizice, anorexia), de
obicei secundare;
În
afară de aceasta în cafea (solubilă) se disting unele substanţe neidentificate,
ce sunt antagonuişti ai endortinelor şi encefalinelor. În ceai ele lipsesc.
Spectrul
de acţiune
1.
Efect psihostimulant moderat – până la 8 ore.
- dozele obişnuite (100-200 mg) produc senzaţia de prospeţime,
înlătură oboseala, cresc performanţa psihică şi fizică;
- dozele (250-300 mg) produc excitaţie, nervozitate, tremor,
hipodinamie. Aceste doze la cofemani produc stare de comfort, micşorează
excitabilitatea.
2. Creşterea performanţei psihice şi
mai puţin fizice.
3.
Îndepărtarea
necesităţii în somn şi a oboselei.
4. Stimularea respiraţiei - minimală la
doze obişnuite şi care se manifestă la inhibarea respiraţiei (morfină,
barbiturice) cu amplificarea volumului respiraţiei, reactivităţii centrului la
CO2.
5.
Efecte cardio-vasculare – realizate prin mecanisme complexe:
a) tonizarea centrului vasomotor cu creşte fluxul de
impulsuri vasoconstrictoare spre periferie prin nervii simpatici şi
bradicardie;
b) potenţarea
efectelor cardiostimulatoare a inervaţiei simpatice şi catecolaminelor ce îşi
exercită acţiunea prin b-receptorii
cordului şi AMPc.
c) acţiune miotropă directă (mai pronunţată la teofilină)
asupra vaselor (datorită stabilizării
AMPc, hiperpolarizării membranelor).
d) ca rezultat se
pot distinge: efect inotrop pozitiv, creşterea consumul de O2,
vasodilataţie periferică, vasoconstricţie cerentrală, presiunea arterială se
modifică minimal (în dependenţă de situaţie şi efectul predominant).
6.
Stimularea secreţiei gastrice (aciditatea).
7.
Efect diuretic slab – datorită intensificării fluxului renal şi micşorării
reabsorbţiei ionilor.
8.
Efect bronhodilatator – prin blocade receptorilor adenozinici.
9. Stimulaţia contracţiei muşchilor
scheletici la doze mari.
10. Efect spasmolitic
11.
Vasoconstricţie cerebrală (zone
sino-carotidiană)
12.
Efecte metabolice
13. Efect anorexigen secundar.
Indicaţiile metilxantinelor şi regimul
de dozare
1)
ca
psihostimulant – pentru sporirea performanţei de muncă – 0.05-0.15 sub formă
pură sau cafea, ciocolată.
2)
Terapia
de urgentă – 10%-1-2 ml s/c fiecare 2-3 ore
a)
Hipotensiune
arterială de diferită geneză (traume, indoxicaţii, infecţii, etc)
b)
ca
remediu ce tonizează venele la deponarea
sângelui şi reducerii aprtului venos către cord (însă nu la supradozarea a-adrenoblocantelor, ganglioblocantelor, deficitul volumului
sângelui circulant).
3)
În
spasme vasculare regionare (coronarienelor, dar nu a membralor) datorită
acţiunii miotrope directe.
4)
Migrenă
şi cefalee de origine vasculară (cu a-adrenoblocantele de tipul ergotaminei)
5)
Pentru
potenţarea analgezicelor antipiretice preparate combinate de tipul citramon
etc).
6)
Astm
bronşic.
7)
Diagnosticarea
secreţiei gastrice şi stărilor hipoacide.
8)
Intoxicaţii
acute cu băuturi alcoolice.
Efectele:
1.stimulant psihomotor moderat;
2.stimularea centurului respirator şi
vasomotor;
3.cardiostimulator direct;
4.vasodilatator periferic;
5.diuretic secundar;
6.stimulator al secreţiei gastrice.
Indicaţiile:
1)
sporirea
performanţei de muncă (îndeosebi celei psihice);
2)
hipotensiuni
arteriale de diferită geneză;
3)
migrenă
şi cefalee de origine vasculară;
4)
diagnosticarea
secreţiei gastrice;
5) potenţarea efectului
analgezicelor.
Contraindicaţiile metilxantinelor:
1)
maladii
cardiovasculare (cardiopatia ischemică, aritmii, hipertensiune arterială);
2)
aterioscleroza;
3)
gastric
şi duodenal;
4)
insomnie;
5)
copii;
6)
glaucom.
Reacţiile adverse ale metilxantinelor La doze excesive
(300-600 mg) se pot constata:
- nelinişte, anxietate, confuzie, insomnie, palpitaţii,
tahicardie, aritmii, vertij, cefalee, tremor fin al extremităţilor, tulburări
de vedere şi auz, discomfort epigastric şi pirozis.
Farmacocinetica metilxantinelor:
1)
se
absoarbe bine din intestin
2)
se
distribuie larg în organism
3)
concentraţii
mari în creier
4)
în
întregime este metabolizată în ficat
5)
metaboliţii
se elimină prin urină
6)
T0.5 = 4 ore (mai mare la hepatici)
Comentarii
Trimiteți un comentariu