Migrena

Migrena

Migrena este o afecțiune cronică ce se caracterizează prin cefalee recurentă, de intensitate moderată spre severă, adesea asociată cu o serie de simptome ale sistemului nervos autonom. Termenul provine din greacă de la ἡμικρανία („hemikrania”), „durere într-o parte a capului”, de la ἡμι- („hemi-”), „jumătate” și κρανίον („kranion”), „craniu”. În mod tipic, migrenele sunt unilaterale (afectează doar o jumătate a capului) și au un caracter pulsatil, cu o durată cuprinsă între 2 și 72 de ore.

Mecanismul producerii

Se crede că migrenele reprezintă o tulburare neurovasculară, existând dovezi că mecanismul se declanșează în creier și se extinde apoi către vasele de sânge. O anumită implicare o au și valorile crescute ale serotoninei, (5-hidroxitriptamina).  Serotonina este o substanta biochimica stocata in plachetele sangvine (trombocite) secretata natural de catre organismul uman. Atunci cand serotonina este eliberata in sange, vasele sangvine se contracta (se ingusteaza). Astfel se intimpla si inaintea accesului de migrena. Deoarece serotonina este eliminata din organism de catre rinichi, cantitatea ei la nivelul creierului se epuizeaza, cea ce determina dilatarea vaselor sangvine de la acest nivel. Aceasta dilatare determina durerea la nivelul nervilor din vecinatate, cea ce poate determina migrena. Deoarece concentraţia magneziului scade imediat înainte sau în timpul producerii migrenei, este posibil ca nivelurile scăzute ale acestei substanţe minerale, implicate în buna funcţionare a neuronilor, să producă disfuncţionalităţi ale celulelor nervoase cerebrale. Modificările din activitatea noradrenalinei pot fi responsabile de aura  pe care mulţi o prezintă imediat înainte de instalarea migrenei. 

Cauzele

Nu se cunoaște cauza principală a migrenelor, se crede însă că sunt legate de un amestec de factori de mediu și genetici.  În aproximativ două treimi din cazuri, au loc la nivel familial și foarte rar sunt provocate de un singur defect genetic.  Anumite condiții psihologice sunt asociate, incluzând: depresia, anxietatea, și tulburarea bipolară așa cum sunt multe evenimente biologice sau declanșatori.

Genetică

Studiile asupra gemenilor indică o probabilitate influențată genetic de 34 până la 51% de apariție a migrenelor.  Această relație genetică este mai puternică în cazul migrenelor cu aură, decât în cel al migrenelor fără aură.  Câteva variante specifice ale genelor cresc acest risc într-o măsură mică sau moderată. Tulburările cauzate de o singură genă ce provoacă migrene sunt rare. Una dintre acestea este cunoscută sub denumirea de migrena hemiplegică familială, un tip de migrenă cu aură, cu transmitere autosomal dominantă. Tulburările sunt legate de variante ale codării genelor pentru proteinele implicate în transportul de ion. O altă tulburare genetică ce provoacă migrene este sindromul CADASIL sau arteriopatie cerebrală autosomal dominantă cu infarcte subcorticale și leucoencefalopatie.

Declanșatori

Migrenele pot fi cauzate de declanșatori.  Multe lucruri au fost etichetate drept declanșatori, însă puterea și semnificația acestor relații nu sunt sigure. Un declanșator poate apărea cu până la 24 de ore înainte de instalarea simptomelor. Factori declansatori pot fi:  

·       factori de stres 

·       factori alimentari 

·        factori senzoriali 

Factorii de stres pot fi: 
- depresia
- socul
- modificari in rutina zilnica
- excitarea
- furia
Factorii alimentari includ: 
- ciocolata
- branza
- vinul rosu 
- mancaruri prajite
Factorii senzoriali includ: 
- lumina puternica
- mirosurile puternice
- zgomotele puternice

In plus, migrena poate fi pusa in legatura cu unele medicamente: 
- Nitroglicerina 
- Litiu
- Anumite antihipertensive
- Anumite antiinflamatoare 
- Anumite bronhodilatatoare

Poate fi pusa, de asemenea, in legatura cu modificari hormonale:
- perioada menstruala
- tratamentele hormonale
- anticonceptionalele

-sarcina

-menarha

-perimenopauza si menopauza

Factori de risc

Persoanele care prezinta urmatoarele caracteristici, sunt mai predispuse la a dezvolta migrene:

- istoric familial de migrene;

- sexul feminin. Femeile au un risc de aparitie al migrenelor de 3 ori mai mare decat barbatii;

- adolescentii si adultii tineri, migrenele aparand cel mai frecvent la aceste categorii de varsta;

- afectiuni precum, depresia, sindromul anxios depresiv, astmul bronsic sau epilepsia.

Simptomele frecvente

- durere pulsatila sau surda intr-o singura sau in ambele parti ale capului
- greata
- varsaturi
- diaree 
- tulburari vizuale (pete luminoase, zig-zaguri luminoase, lumina scantaietoare)
- sensibilitate la lumina
- sensibilitate la sunete
- sensibilitate la mirosuri
- oboseala 
- confuzia
- congestia nazala
- frisoane
- transpiratii 
- anxietate 
- sensibilitate la atingerea scalpului
- senzatia de maini si picioare reci 

Clasificare

Migrenele au fost clasificate prima oară în anul 1988.  Societatea Internațională de cefalee a actualizat clasificarea cefaleelor în 2004.  Conform acestei clasificări, migrenele sunt cefalee primare, însoțite de cefalee tensională și cefalee histaminică.

Migrenele se împart în șapte subclase (dintre care câteva includ alte subdiviziuni):

• Migrena fără aură, sau „migrena comună”, presupune cefalee de tip migrenă ce nu sunt însoțite de aură
• Migrena cu aură, sau „migrena clasică”, de obicei presupune cefalee de tip migrenă însoțite de aură. Mai puțin frecvent, se poate produce o aură fără cefalee, sau cu o cefalee ce nu este de tip migrenos. Alte două tipuri sunt migrena hemiplegică familială și migrena hemiplegică sporadică, în cazul căreia o persoană are migrene cu aură, însoțite de slăbiciune motorie. Dacă o rudă apropiată a avut aceleași simptome, atunci se numește „familială”, altfel este „sporadică”. Un alt tip este migrena bazilară, când cefaleea și aura sunt însoțite de dificultate de vorbire, amețeală,țiuit în urechi, sau alte simptome legate de trunchiul cerebral, însă nu și slăbiciune motorie. Inițial se credea că acest tip este provocat de spasme ale arterei bazilare, artera ce alimentează trunchiul cerebral.
• Sindroamele periodice din copilărie, care precedă de obicei migrenele, includ vomitarea ciclică (perioade intense ocazionale de vărsături), migrena abdominală (durere abdominală, însoțită de obicei de senzația de greață), și vertijul paroxistic benign al copilăriei (crize ocazionale de vertij).
• Migrena retiniană presupune cefalee de tip migrenă, însoțită de tulburări vizuale sau chiar orbire temporară a unui ochi.
• Complicațiile migrenelor sunt cefalee de tip migrenă și/sau aure cu o durată sau frecvență anormal de mare, sau asociate cu un atac cerebral sau o leziune cerebrală.
• Migrena probabilă se referă la situațiile în care există unele caracteristici ale migrenelor, însă nu sunt suficiente dovezi pentru a diagnostica o migrenă cu certitudine (în cazul abuzului concomitent de medicamente).
• Migrena cronică este o complicație a migrenelor și reprezintă o cefalee ce îndeplinește criteriile pentru a fi diagnosticată drept o „cefalee de tip migrenă” și are loc într-un interval de timp mai mare. Mai exact, un interval mai mare sau egal cu 15 zile/lună timp de minim 3 luni.

Migrena clasica are 4 stadii: 
- prodromul 
- aura
- cefaleea 
- postcefaleea 

Faza prodromală

Simptomele prodromale sau premonitorii se produc în cazul a ~60% din pacienți, instalându-se într-un interval cuprins între două ore și două zile înainte de apariția durerii sau aurei.  Simptomele pot fi diverse, incluzând: alterarea dispoziției, iritabilitate, depresie sau euforie, oboseală, pofte alimentare, rigiditate musculară (îndeosebi a mușchilor gâtului), constipație sau diaree și sensibilitate la mirosuri sau zgomot.

Aura

Aura este un fenomen neurologic focal provizoriu care se produce înaintea sau în timpul cefaleei. Aura apare treptat în decursul a câteva minute și durează, de regulă, mai puțin de 60 de minute. Simptomele pot fi vizuale, senzitive sau motorii, numeroase persoane simțind mai multe dintre acestea. Efectele vizuale sunt cele mai frecvente, manifestându-se în 99%.  Tulburările de vedere constă în scotoame luminoase (alterarea parțială a unei zone a câmpului vizualmanifestată prin flashuri luminoase). Unii pacienți suferă de pierderi de vedere într-o parte din câmpul vizual hemianopsie, în timp ce alții au o vedere neclară. Simptomele de aură senzorială sunt cele mai frecvente după simptomele vizuale, producându-se în cazul a 30-40% din persoanele cu migrenă cu aură.  Adesea pacientul simte mai întâi o senzație de furnicături pe o parte a mâinii și brațului, care se extinde apoi în zona gurii și nasului, pe aceeași parte a corpului. Alte simptome ale aurei pot include: tulburări de vorbire, amețeli și, mai puțin frecvent, probleme motorii. În cazuri rare, aura nu este urmată de cefalee, fiind cunoscută în acest caz ca migrenă silențioasă.

Faza de durere

În mod tipic, migrena este unilaterală, pulsatilă, de intensitate moderată spre severă. Aceasta se instalează treptat și este agravată de activitatea fizică. În peste 40% din cazuri, durerea poate fi bilaterală, fiind asociată adesea cu dureri la nivelul gâtului. Criza migrenoasă durează de obicei 4-72 de ore în cazul adulților.  Frecvența crizelor migrenoase variază, de la câteva crize în decursul vieții la mai multe episoade săptămânal, media fiind de un episod pe lună.

Criza migrenoasă este adesea însoțită de greață, vărsături, sensibilitate la lumină, sensibilitate la zgomot, sensibilitate la mirosuri, oboseală și iritabilitate.  Alte simptome includ: tulburări de vedere, nas înfundat, diaree, urinare frecventă, paliditate, sau transpirație excesivă. Se poate produce inflamarea sau sensibilitatea scalpului, precum și senzația de rigiditate a gâtului.

Postdromul

Efectele migrenei pot persista câteva zile după încheierea crizei migrenoase;  această fază se numește postdromul migrenei. Multe persoane raportează o senzație de durere în zona în care s-a produs criza, iar unii pacienți resimt tulburări de gândire timp de câteva zile de la faza acută. Poate apărea senzația de oboseală sau de „beție” sau dureri de cap, dificultăți cognitive, simptome gastrointestinale, proastă dispoziție și slăbiciune.

Diagnostic

Nu exista nici un test sigur pentru diagnosticarea migrenei. Medicii diagnosticheaza migrena pe baza examenului fizic si a antecedentelelor medicale, incluzand factorii declansatori, simptomele si istoria familiala. 

Tratamentul migrenei consta in prevenirea directa a atacurilor (terapia preventiva sau profilaxia) si ameliorarea episoadelor dureroase (terapia simptomatica).

Medicamentele cel mai des folosite in prevenirea episoadelor migrenoase sunt:
- beta-blocantele (Propranolol, Nadolol, Timolol, Atenolol,Metoprolol). Betablocantele au un efect indirect asupra serotoninei, impiedicand dilatarea vaselor sangvine si scaderea impulsurilor suprastimulante ale creirului. 

 - compusi triciclici (pizotifen)

- blocantii canalelor de calciu  cum ar fi Verapamil sau Diltiazem hidroclorid, scad vasoconstrictia

- derivati ai acidului liserginic (metisegrid)

- antiinflamatoare nesteroidiene (naproxen)

- medicatia antidepresiva, ca amitriptilina sau antidepresivele triciclice sunt de asemenea utile in prevenirea episoadelor migrenoase

- anticonvulsivantele, precum topiramatul a fost de curand aprobat de asociatiile farmaceutice ca medicatie antimigrenoasa.

Medicamentele cel mai frecvent folosite in tratamentul migrenei, sunt:
- agonistii receptorilor de serotonina (triptanii) sunt medicamente care se folosesc atunci cand se incearca diminuarea rapida a cefaleei

- derivatii de ergotamina, precum Cafergot, sunt folosite de asemenea in tratamentul migrenelor dar nu sunt la fel de eficiente ca triptanii

- antiinflamatoriile nonsteroidiene (Acid acetilsalicilic, Ibuprofen, Naproxen, Paracetamol)

Terapia nemedicamentoasa include: 
- comprese reci aplicate pe frunte
- acupunctura 
- tehnici care directioneaza fluxul de sange de la nivelul capului care determina presiunea la nivelul tamplelor 

-Biofeedbackul