Farmacologia clinică a remediilor colinergice.
Farmacologia
clinică a remediilor colinergice.
Ac-colina se produce deasemenea de unele
ţesuturi ce nu au comun cu terminaţiunile nervoase, de exemplu placentă şi
celulele epiteliului ciliat în care ea îndeplineşte funcţia de hormon local şi
acţionează asupra receptorilor din teritoriul dat.
Efectele
Ac-colinei sunt bine cunoscute. Putem constata unele detalii:
1)
influenţele asupra sistemului simpatic sunt nivelate
de acţiunea asupra celui parasinaptic şi se pot manifesta numai la
administrarea atropinei.
2)
SNC – deobicei are loc mai întâi stimularea
funcţiilor cu inhibarea lor ulterioară. E caracteristic excitarea, confuzie
mintală, nelinişte, insomnie (somnul dacă survine este cu vise neplăcute),
tremor, dizartrie, iar uneori convulsii şi comă.
3)
Vasele sanguine – stimularea receptorilor
colinergici postsinaptici duce la dilatarea vaselor. În plus la aceasta, mai
esenţial, este vasodilatarea fiziologică a arteriolelor şi capilarelor, prin
mecanisme ionice şi de sinteză a oxidului nitric, nereglate de SNV. Remediile
anticolinesterazice potenţiază efectele Ac-colinei, indiferent de inervaţie.
4)
Efectele cauzate de excitarea ganglionilor simpatici
şi sinapselor neuromusculare (deci receptorii din regiunile ce îşi au începutul
din SNC) - sunt nicotinice, iar cele de
excitare a receptorilor postsinaptici ai SNV şi ganglionilor parasimpatici,
glandele sodoripare şi special din vase sunt muscarinice.
M-colinomimeticile
Muscarina – nu prezintă interes terapeutic,
ci doar farmacologic.
În
cantităţi mici se conţine în ciupercile Amanita muscaria (bureţii pestriţi).
Ele au primit această denumire deoarece provocau moartea muştilor domestice
(Musca domestică), iar muscarina provine de la substanţa insecticidă din
ciuperci. Însă cu timpul s-a constatat că muscarina comparativ nu este toxică
pentru muşte. Ciupercile în afară de aceasta mai conţine substanţe cu
proprietăţi colinolitice şi GABA-ergice, deareea şi manifestă efecte
psihoactivitoare asupra omului. Intoxicaţiile cu ciuperci se manifestă prin
simptome colinolitice, colinomimetice şi GABA –ergice, toate de origine
centrală. Pentru determinarea stării pacientului e necesar de al examina
minuţios.
O
cantitate mai mare de muscarina se conţine în ciupercile din familia Уппосуве.
Locuitorii
Siberiei de Est folosesc ciupercile (bureţi) ca stimulatori ai SNC. Vikinghii
străbuni se foloseau de ele pentru
majorarea voinţei de luptă.
Neurtransmisia
colinergică este destul de distribuită în organism, formând domeniul colinergic
subdivizat convenţional în cel central şi periferic. Acetilcolina este
neuromediatorul prin care se realizează transmisia impulsului nervos. Ea este
eliberată din vezicule prin exocitoză permanent în cantităţi mici pentru
menţinerea tonusului funcţional, precum şi cantităţi mari sub influenţa
influxului nervos şi potenţialului de acţiune. Reglarea eliberării se face prin
intermediul auto- şi heteroreceptorilor (alfa-, serotonin- şi histaminergiic)
presinaptici, liganzilor endogeni şi preparatelor colinergice, precum şi a unor
ioni. Astfel, la excitarea autoreceptorii presinaptici şi utilizarea
preparatelor cu acţiune M-colinomimetică se constată micşorarea eliberării
Acetilcolinei din membrana presinaptică. Efect similar se denotă şi la
administrarea antagoniştilor de calciu, analgezicelor opioide precum şi la
excitarea alfa-adrenoreceptorilor presinaptici şi prezenţa ionilor de magneziu.
În acelaşi timp la stimularea heteroreceptorilor presinaptici serotoninici sau
la aplicarea ionilor de calciu eliberarea acetilcolinei creşte.
În
loc deosebit în domeniul colinergic îl ocupă receptorii postsinaptici,
subdivizaţia în M şi N -, iar fiecare din ei în subtisurile M1-M4
şi N1 şi N2. Aceştea sunt situaţi pe membrana
postsinaptică, iar prin intermediul proteinelor G medulează activitatea
canalelor ionice şi enzimele membranare. Astfel, la stimularea
M-colinoreceptorilor sunt influenţate
două sisteme efectoare fosfolipaza C (prin intermediul proteinei Gq) şi
adenilatciclaza (prin intermediul proteinei Gi).
Fosfolipaca
C activată metabolizează fosfatidilinozitol difosfatul cu formarea mesagerilor
secundari intracelulari – inazitaltrifosfaţi (IP3) şi diacilglicerol
(D A G).
Primul din aceştea (IP3) eliberează calciul din
reticului endoplasmatic care formează un complex cu calmadulina şi activează
calciu – calmodulin – Kinaza ce asigură fosforilarea proteinelor
intracitoplasmatice. DAG prin stimularea protinkinaza c, intensifică de
asemenea fosforilarea acestora.
Inhibarea
adenilatciclazei este responsabilă de diminuarea biosintezei şi concentraţiei
AMPc, mesager secundar, ce activează proteinkinaza A.
Receptorii
M- şi N- colinergici sunt distribuiţi atât în SNC, cât şi la periferie. Astfel,
în SNC ei au o răspândire largă, dar predomină densitatea M1 şi M4.
N1-colinoreceptorii sunt concentraţi în nucleul interpeduncular şi
habemelă, precum şi terminaţiunile presinaptice ale neuronilor corticali şi
meza-striatile. La nivelul măduvei spinării N1-receptorii sunt
responsabili de stimularea, “celulelor Renshaw”. În sistemul limbic se află
exclusiv M1 şi M4 – colinoreceptorii, iar în cortex,
corpii stricţi, hipocamp- M1, cerebral – M2.
Colinoreceptorii
nicotinici sunt situaţi în ganglionii vegetativi simpatici şi medulosuprorenale
(N1), plăcile neuromusculare (N2). În acelaşi timp cei
muscarinici au o distribuire exclusă în organele interne la terminaţiunile pre-
şi postganglionare parasimpatice după cum urmează:
M1-ganglionii parasimpatici; M2-miocard,
musculatura netedă (vasculară); M3-glandele exocrine, musculatura
netedă (organele interne). Atât N1, cât şi N2-colinoreceptorii
sunt cuplaţi cu canalele ionice, îndeosebi Na- şi mai puţin K-,
Ca++, cu deschiderea lor şi influxul ionilor în celule şi respectiv
apariţia unor efecte stimulatoare.
M-colinoreceptorii
sunt legaţi preponderent cu sistemele enzimatice după cum urmează. M1
şi M4 cu adenilatciclaza cu micşorarea conţinutului AMPc şi apariţia
efectelor deprimante. Concomitent M2 şi M3 le închid,
relevând respectiv acţiune de deprimare şi stimulare.
Domeniul
colinergic reglează multiple funcţii fiziologice (nervoasă superioară,
vegetativă şi somatică), dar are şi implicaţii fiziologice complexe atât nivel
central, cât şi periferic. Hipofuncţia sistemului colinergic în SNC este
responsabilă de tulburări de învăgare şi memorie spaţială, demenţia tip ezheimer, iar hiperfuncţia de
boala Parkinson (tremor, rigiditate, bradichinezei).
La
nivel periferic atât hipofuncţia, cât şi hiperfuncţia pot fi cauza a diferitor
maladii şi stări patologice (bradicardie, bloc atrio-ventricular, hipotensiune
arterială, branhospasm, colici viscerole, ulcer gastro-duodenal, hipersecreţia
glandelor, miastenia etc).
Arecolina – Alcaloid din
nucile Areca catechu (betelea) pe care le utilizează populaţia din regiunile
estice. Ea provoacă o dependenţă uşoară deoarece stimulează SNC. Cu scop terapeutic
nu se foloseşte.
Pilocarpina –
alcaloid din Pilocarpus jaborandi. a) f.l.colir 1 şi 2% 10-15ml ; pelicule
oftalmice cu 0,0027 pilocarpină.
1. Se foloseşte în tratamentul diferitor
forme de glaucom.
Mioza şi spasmul acomodaţiei sunt mai
puţin durabile ca micşorarea presiunii intraoculare.
Mioza durează de la 3 la 24
ore
Spasmul acomodaţiei dispare
peste 2 ore
Efectul de micşorare a
presiunii intraoculare începe –peste 10-15 min, max – 30 min, durata – 4-8 ore.
2. Regimul de dozare:
a)
Se aplică câte 1-2 pic sol. 1% 2-6 ori pe zi. În
cazuri mai grave sau neeficitate se utilizează în concentraţii mai mari (până
la 6%) sau sub formă de unguent;
b)
Unguentul se aplică 1-2 ori câte 1cm sau pe vârful
beţişorului de sticlă după pleoapa de jos;
c)
În cazuri grave se recomandă membranele oftalmice
1-2 ori în zi sau ocusert (preparat ce exercită un efect durabil – până la 7
zile);
d)
E posibilă utilizarea cu simpatomimeticele,
beta-adrenoblocante, inhibitorii carboanhidrazei etc;
e)
În glaucomul acutse utilizează sol. 4% la fiecare
5-15 min de 5-6 ori, în continuare la 30 min 3 ori, apoi în funcţie de
necesitate.
3. Reacţiile adverse:
a)
rar-cefalee;
b)
la utilizarea îndelungată – conjunctivită
foliculară, dezvoltarea toleranţei;
c)
în caracată incipientă poate provoca dereglări de vedere.
4. Contraindicaţii:
a)
irită;
b)
iridociclită;
c)
maladii oftalmice în care mioza nu e dorită
Aceclidina f.l. – colir 2,3,5%, ung 3 şi 5%. Efectul de micşorare a presiunii
intracelulare se dezvoltă peste 10 min, max. 30 min, durata 6 ore şi mai mult.
Duc aceste considerente se indică preponderent în glaucomul cronic câte 3-4
instilaţii pe zi în sacul conjunctival în atonia intestinală se indică sol.
0,2% 1-2 ml s/c, iar în caz de necesitate se repetă de 2-3 ori la interval
20-30 min. Cu scop de cercetare radiologică a tubului digestiv se administrează
0,5 –1 ml sol.0,2% s/c cu 15 min înainte de procedeu.
Carbachol - fl.colir 3% - 10
ml. Reprezintă un M-N-colinomimetic ce constă din: carbamoil colina şi
hidroxietilceluloză.
Spre deosebire de Ac-colină
nu se hidrolizează de colinesterază şi excită efect mai pronunţat şi mai
îndelungat. Mioza se dezvoltă peste
15-20 min şi durează 4-8 ore. Micşorează presiunea intraoculară – efectul
începe peste 20-30 min, max 2 ore. Hidroxietilceluloza contribuie la penetrarea
în iris.
Indicaţii – glaucomul acut şi
cronic.
Regimul de dozare – 1-2 pic. Sol. 3%
– 2-4 ori pe zi.
Reacţiile adverse.
1)
cefalee
2)
hiperemie uşoară a conjunctivitei
3)
senzaţie de nisip, usturime în ochi
4)
la persoanele după 40 ani sunt posibile modificări
în cristalin
Contraindicaţii – sensibilitate
la componenţi
Precauţii – la bolnavii cu
defecte ale irisului.
Preparatele
anticolinesterazice
Se subdivizează după:
I.
Timpul acţiunii.
1)
uşor reversibile (10-20 min) – edrofoniul;
2) moderat reversilile
(1-8 ore) – neostigmina, fizostigmina, piridostigmina, galantamina, distigmina,
ambenoniul, amipiridina;
3) ireversibile - compuşii organofosforici: a) ca medicamente
- paraoxon, arniună, ecotiopat; b) ca insuficiente - carbofos, diclofos etc; c)
ca arme chimice – zorin, zoman, etc.
II după
acţiunea preponderentă asupra organelor:
A.
Cu insuficienţă asupra tubul digestiv, vezicii
urinale:
- neostigmină
- fizostigmină
- piridostigmină
- distigmină
- galantamină
- amipiridină
B. Cu insuficienţa
asupra ochiul:
- fizostigmină
- ecotiopat
- paraoxon
- armină
- neostigmină
- demecoriul
C. Cu insuficienţă
asupra musculaturi striate:
- galantamină
- ambenoniu
- edrofoniut
- piridostigmină
- neostigmină
- distigmină
D.
Cu insuficienţă asupra SNC
- galantamina
- fizostigmina
Farmacocinetica
preparatelor anticolinesterazice
Modul de administrare
depinde de grup după apartenenţa de grup după structură chimică. Din acest
punct de vedere destingem:
1)
anume terţiare – galantamina, firostigmina
2)
anume biscuaternare – neostigmina, piridostigmina,
ambenonial, edrofoniul, demecariul, distigmina
Aminele terţiare – se absorb bine şi mai uşor
traversează barierele şi membranele biologice, inclusiv şi cea
hematoencefalică.
Aminele biscuaternare posedă o absorbţie
slabă şi inegală la administrarea perorală, practic nu penetrează bariera
hematoencefalică. Se administrează de obicei parenteral (s/c; i/m; i/v). Dozele
pentru administrarea perorală sunt de 20-30 ori mai mari decât pentru cele
parenterale.
După durata efectului la administrare per os constituie:
neostigmina 2-3 ore; piridostigmina – 3-6 ore, pentru formele prolongate
(retard) 4-10 ore; ambenomul – 5-10 ore; distigmina – până la 24 ore.
Tabelul 1. Durata efectelor oftalmice
(micşorarea presiunii intraoculare) ale anticolinesterazicelor.
|
Preparatul
|
Începutul
|
max
|
durata
|
Notă
|
|
Neostigmina
|
10 min
|
30 min
|
2-3 ore
|
Slab penetrează în mediile ochiului
|
|
Fisostigmina
|
10 min
|
30 min
|
De la 4-8 la 24-48 ore
|
Nu este avantajor în cura prelungită.
|
|
Demecariul
|
20 min
|
4-24 ore
|
4-5 zile
|
Potenţa mare şi durabilă
|
|
Ecotiopatul
|
15 min
|
|
1-2 săpt.
|
Efectul este intens şi durabil.
|
La administrarea
i/v. durata efectului constituie la: edrofoniu – circa 10-20 min (survine)
peste 15-30 sec; neostigmină – circa 20
min (survine) peste 1 min; fizostigmină – circa 10-20 min
După injectarea s/c sau i/m
la neostigmină efectul survine peste 10 min, cu o durată de 3-4 ore; la fizostigmină peste 10-20 min cu o
durată de 2-4 ore; la galantamină efectul evoluează mai lent dar mai durabil ca
la neostigmină.
Indicaţiile şi elecţia anticolinesterazicelor
1.
Glaucom – fiziostigmină, demecariu,
ecotiopat, neostigmină, armină;
2.
Atonia intestinală
postoperatorie – neostigmină, piridostigmină, distigmină, galantamină,
amipiridină;
3.
Examenul radiologic al organelor tubului digestiv –
neostigmină, fizostigmină, distigmină;
4.
Atonia vezicii urinare – neostigmina,
piridostigmina, galantamina, distigmina
5.
Intoxicaţii cu atropină antidepresive triciclice,
fenotiazine – fizostimnină, neostigmină, galantamină, amipiridină;
6.
Miastenia – ambenoniu, galantamină, neostigmină,
piridostigmină, distigmină;
7.
Criza miastenică, diagnosticul miasteniei –
edrofoniu, neostigmin;
8.
Sechelele poliomelitei, traumele nervilor periferici
– neostigmină, amlenoniu, galantamină, piridostigmină, distigmină;
9.
Nervite, polinervite, radiculită – galantamină,
neostigmină, piridostigmină;
10.
Sechelele traumei SNC, ictusului, meningitelor,
meningoencefalitei – galantamină;
11.
Decurarizarea miorelaxantelor antidepolarizante –
neostigmină, galantamină, piridostigmină;
12.
Tahicardie paroxistică supraventriculară –
neostigmină.
Contraindicaţiile
şi precauţiile remediilor anticolinesterazice.
-
astm bronşic
-
parkinsonism
-
obstricţie mecanică a intestinului şi vezicii
urinare
-
peritonită
-
bradicardie
-
epilepsie
-
hipotensiune arterială
-
I trimestru al gravidităţii
-
boala ulceroasă
-
maladii cardiovasculare
Particularităţile farmacologice ale unor
preparate:
1) Neostigmina –
f.l.-compr.0,15, fiole 0,005%-1ml şi 5ml.
Aspecte farmacocinetice:
1) compus cuaternar de
azot;
2)
se absoarbe insuficient şi variat din tubul digestiv; se indică cu 30
min înainte de masă;
3)
traversează greu membranele biologice inclusiv cea
hematoencefalică;
4) se inactivează
parţial la prima trecere prin ficat;
5) este în parte
hidrolizată de colinesterază;
6) parţial se elimină
prin urină.
Efectele farmacologice sunt
cauzate de insuficienţa asupra M şi N-colinorecep-torilor şi determinate de
dozele utilizate. Acţiunea preponderentă, în ordine descrescândă, asupra
sistemelor şi organelor poate fi reprezentată astfel: tubul digestiv, vezica
urinară = sinapsele neuromusculare > SCV > ochiul.
Particularităţile regimului de dozare în
dependenţă de sistemul cardiovascular.
1)
atonia intestinală postoperatorie, constipaţie
atonă, pregătirea pentru urografie, retroneumoperitoneum - oral 1-2 compr./zi
sau s/c, i/m câte 0,5-1 ml sol.0,05%), cu repetare la necesitate;
2)
retenţia urinară postoperatorie - 0,5 ml i/m sau
s/c, cu repetare la nevoie în dependenţă de situaţia clinică;
3)
miastenie - oral 75-300 mg/zi în 3-4 prize sau 1-4
ml s/c; i/m, concomitent cu atropină.
4)
antagonist al miorelaxantelor antidepolarizante - i/v
1-2,5 mg sau 2-5 ml la nevoie se repetă până la 5 mg (10 ml). Concomitent sau
anterior se indică atropina 0,6-1,2 mg parenteral;
5) tahicardie
paroxistică supraventriculară – dacă alte metode eşuează;
6) glaucom primar şi
secundar.
4) Piridostigmina (Kalymin, mstinon) – f.l. compr.0,01;
dragee – 0,06; fiole – 1 ml sol. 0,1%. Este similară după proprietăţi cu neostigmina şi
se caracterizează prin:
1) se absoarbe mai bine
din tubul digestiv;
2)
efectul se dezvoltă mai lent (este 2 ore) şi durează
3-6 ore iar din comprimatele retard se eliberează lent cu o durată de la 4 la
10 ore;
3)
acţionează preponderent asupra muşchilor scheletici,
cordului, tubului digestiv;
Particularităţile regimului
de dozare în dependenţă de indicaţii:
1)
miastenie -1-3 dragee 2-4 ori pe zi sau 120-200
mg/zi în 3-4 prize parenterale se indică s/c; i/m; i/v câte 0,0005 de 5 ori/zi
sau 1-5 mg/zi;
2)
ca antagonist al miorelaxantelor antidepolarizante
se administrează i/v lent 0,005 cu 0,5 mg atropină;
3)
atonie intestinală, constipaţie atona - câte un
comprimat dimineaţa şi seara, sau 1 drageu fiecare 4 ore);
Utilizarea piridostigminei necesită precauţie
primele 3 luni de sarcină; precum şi la asocierea cu morfină, barbiturice.
Fizostigmina (eserina) alcaloid din seminţele mature de
Phisostigma venenosum.
F.l. – fiole 2ml cu 2 mg fizostigmina salicilat; colir – 0,1-1%.
Particularităţile farmacologice ţin de:
1) efectul este mai
manifest asupra ochiului, intestinului şi SNC;
2) penetrează bariera
hematoencefalică şi înlătură efectele colinomimeticelor, fenotiazinelor şi
antidepresivelor triciclice;
3) interacţionează cu
ambele colinesteraze de care este hidrolizată;
4) se elimină prin
urină sub formă de metaboliţi;
5) colirul nu este
stabil şi se colorează în roz la acţiunea luminii, cu formarea de metaboliţi ce
exercită acţiune iritantă asupra conjunctivei.
Particularităţile regimului de dozare:
a) glaucom – colir
0,1-1% -1-2 pic 4-6 ori/zi (efectul apare peste 5-10 min şi durează 4-5 ore );
b) keratite, ulcere
trofice ale corneei (alterând cu atropina pentru a împiedica aderenţa irisului)
c) s/c sau i/v în
intoxicaţii cu colinolitice, fenotiazine, antidepresive triciclice -2 ml lent
la nevoie câte 2-4 ml (2-4 mg) la fiecare 2-4 ore.
Distigmina (ubretid).
F.l. compr.0,005 N20; fiole 1 ml – 0,05 sau
0,1% (0,5 sau 1 mg):
Distigmina se caracterizează prin :
1) efect
anticolinesterazic de lungă durată (până la 24 ore);
2) predomină efectele
M-colinomimetice;
3) Indicaţii:
a) atonia intestinală
postoperatorie
b) constipaţii hipo-sau
atonie, megacolon
c) atonia vezicii
urinare şi ureterelor
d) paralizii periferice
a musculaturii striate
e) miastenia.
4) Regimul de dozare:
a) i/m –0,5 mg;
următoarea injecţie peste 24 ore. În caz de tratament individual se prevede
întrerupere 2-3 zile.
b) Intern în doza
iniţială 5 mg pe zi. În dependenţă de reacţia pacientului doza se poate mări la
2 comprmate/zi sau micşorarea la un comprimat în 2-3 zile.
Galantamina (nivalin)
F.l.- fiole 1 ml-1%; 2,5; 5 şi 10%; 1%-5 ml/i/v; compr – 0,001; 0,005
N20 şi 50.
Particularităţile farmacologice:
1) insuficienţă
preponderentă asupra musculaturii striate şi tubului digestiv;
2) acţiune iritantă
asupra conjunctivei din care cauză nu se foloseşte în oftalmologie;
3) penetrează bariera
hematoencefalică;
4) este mai puţin
toxică ca fizostigmina;
5)
Indicaţiile de preferinţă sunt: sechelele
polimielitei, nervită, polinervită, radiculită, radiculonervită, paralizii
spastice, scheleledupă accidente vasculare, procesele inflamatorii, afecţiuni
toxice, traumatice (ictus, meningită, mielită, meningoencefalită etc.),
antagonist al miorelaxantelor antidepolarizante.
Regimul de dozare. La adulţi s/c de la
2,5-25 mg/zi. Tratamentul se începe cu doze minime, care treptat se majorează.
Dozele mari se subdivizează în 3 prize. Cura până la 50 zile. Se poate repeta
peste 1-1,5 luni de 2-3 ori. Preparatul se recomandă de utilizat concomitent cu
procedurile de fizioterapie masaj, gimnastică curativă etc, care trebuie
începute peste 1-2 ore după adminstrarea preparatului. Ca decurarizant – i/v
10-20 mg la adulţi.
Edrofoniul
F.l. flacoane a 10 ml (10 mg într-un ml)
Proprietăţile farmacologice:
1)
acţiune intensă asupra musculaturii striate prin
mecanism direct, musculotrop şi indirect;
2)
efectele asupra musculaturii striate se atinge la
doze care nu influenţează M-colinoreceptorii;
3)
spre deosebire de neostigmină efectul are latenţă şi
durată scurtă de acţiune.
4)
Indicaţiile specifice sunt:
a)
antagonist al miorelaxantelor antidepolarizante.
b)
diagnosticul miasteniei;
c)
criza miastenică.
Regimul de dozare – 10 mg
i/v, efectul durează 10 min.
Interacţiunile
anticolinesterazicelor
1)
Anticolinesterazicele potenţează efectele:
suxametoniului; colinomimeticelor; b -adrenoblocantelor;
simpatoliticelor. Combinaţii periculoase se constată la asocierea cu ultimele 2
grupe;
2)
Efectele anticolinesterazice se sumează la asocierea
cu: antidiabeticele orale, anesterazicele generale, analgezicele opioide,
psihostimulantele SNC (excitantele SNC), glicozidele cardiace, hipnoticele,
vasodilatatoarele;
3)
Efectele anticolinesterazicelor se micşorează la
asocierea cu: a, b - adrenomimeticele, a - adrenomimeticele,
anestezicele locale;
4)
Anticolinesterazicele micşorează efectul:
miorelaxantelor antidepolarizante, anticolinergicelor (M-colinoblocantelor,
ganglioplegicelor), miorelaxant al aminoglicozidelor;
5)
Anticolinesterazicele manifestă antagonism cu: b - adrenomimeticele,
antiaritmicele, antidepresivele triciclice, antiparkinsonienele,
anticonvulsivantele, neurolepticele.
M-colinoblocantele
Clasificarea:
I după structura
chimică.
Amine terţiare: atropina,
scopolamina, platifilina, homatropina.
Compuşi
biscuaternare : metociniul, pirenzepina, telenzepina, ipratropiul,
oxitropiul, butlscopolamina, metilscopolamina, propantelina.
II. după provenienţă.
a) Naturale (alcaloizi)
- atropina, hiosciamina, scopolamina, platifilina;
b) Sintetice:
butilscopolamina, metilscopolamina, metociniul, ipratropiul oxitropiul,
propantelina.
III. după utilizarea
clinică.
a) midriatice –
homatropină, atropină, tropicamidă, scopolamină;
b) antispastice –
platifilină, metociniul, metilscopolamina, butilscopolamină, propantelină;
c) antiasmatice –
ipratropiu, oxitropiu, metociniu;
d) antisecretorii –
pirenzepină, telenzepină.
IV. după influenţa asupra
receptorilor.
a)
Neselective –
atropină, homotropină, scopolamină, platifilină, metociniu, butilscopolamină,
tropicamidă, ipratropiul, metilscopolamină, propantelină, oxitropiu.
b)
Selective - M1-CB pirenzepină,
telenzepină, M2-CB himbacină, galantamină, M3-CB-hexahidrozildifendiol.
Atropina
Alcaloid din frunze şi rădăcinile
plantelor solanacea Atropa belladona (mătrăguma) şi Datura Stramoniun
(ciumăfaia). Reprezintă un racemat din părţi egale de L şi D-hiosciamină. În
plantele proaspete se găseşte îndeosebi L-hiosciamina are care este activ
farmacodinamic. Atropina se formează în timpul uscării plantei şi al extragerii
alcaloidului. Intensitatea acţiunii sale este cu jumătate din cea a hiosciaminei
Farmacocinetica
a) se absoarbe rapid după administrarea
parenterală sau orală cu o biodisponibilitate mare;
b) este o amină terţiară ce uşor penetrează
membranele şi barierele biologice;
c) difuzează în toate organele şi ţesuturile
organismului în cantităţi mici trec în laptele matern şi în sângele fetal;
d) după administrarea
internă şi i/m sub formă de soluţie
efectul maxim se dezvoltă peste o oră, iar cea i/v – 0,32 mg – peste 15-20 min;
e) după utilizarea
inhalatorie a 0,5-1,5 mg – efectul maxim
survine peste 30-90 min;
f)
40-50 % se cuplează cu proteinele plasmatice;
g) parţial se
metabolizează în ficat în metaboliţi inactivi prin hidroliză enzimatică;
h) se elimină 75-95%
prin urină 30-50% sub formă neschimbată. după injectarea i/v cantitatea de
substanţă neschimbată eliminată prin
urină creşte;
i)
T0,5 după administrarea internă şi
parenterală constituie 13-16 ore, care creşte până la 38 ore la utilizarea
repetată, iar după folosirea inhalatorie de la 4-5 ore la 24 ore.
Farmacodinamia – depinde de doze şi căile de administrare.
Atropina uşor traversează BHE excită centrul
respirator, inhibă pe cel vomitiv, micşorează tremorul şi încordarea musculară.
Preparatul micşorează vădit intensitatea proceselor anabolice. Efectul
bronhodilatator se manifestă la nivelul bronhiilor de diametru mare şi mediu.
Concomitent inhibă activitatea motorie a cililor epiteliului bronhiilor, cu
diminuarea transportului mucociliar. Provoacă hiposecreţia glandelor bronşice
ce deseori constituie un dezavantaj la pacienţii cu astm bronşic.
Atropina inhibă eliberarea mediatorilor din
macrofagi ce constituie la efectul antiasmatic.
La tratamentul sistematic cu
M-colinoblocante se preîntâmpină
hipertrofia musculaturii netede a bronhiilor şi hiperplazia glandelor
bronşice. Efectul bronholitic survine peste 20-40 min, max 1-2 ore durata 4-5
ore.
În doze mici (0,2-0,8 mg) poate micşora
frecvenţa contracţiilor cardiace (FCC) datorită stimularea centrului nervului
vag, iar în doze mari (2 mg s/c) creşte conductibilitatea, neînsemnat presiunea
arterială şi micşorează presiunea în artera pulmonară. La doze foarte mari
scade PA datorită inhibiţiei centrului vasomotor şi acţiunii N-colinoblocante.
Reduce preponderent secreţia bazală şi
nocturnă, aciditatea volumul şi activitatea, ¯ activitatea enzimatică a sucului gastric.
Din partea ochiului provoacă midriaza cu un
efect maxim peste 30-40 min şi restabilirea funcţiei peste 7-10 zile.
Sensibilitatea M-colinoreceptorilor din ţesuturi şi organe poate fi
preconizată astfel (în ordine descrescândă): glandele salivare = glandele
bronşice > m.sphincter pupilae
= m.ciliaris = cordul > musculatura netedă
a organelor interne > glandele
gastrice şi motilitatea stomacului
(consecutiv se cresc şi dozele atropinei).
Asupra SNC atropina (în doze mari) provoacă excitaţie motorie şi
verbală, (la copii până la 3-6 luni ea
lipseşte în intoxicaţii).
La copii mici controlul vagusului e nedesăvârşit deaceea şi efectul
atropinei poate fi neînsemnat sau chiar paradoxal. Preparatul în doze
insuficiente la copii mici, şi mai ales nou-născuţi, poate să inducă sau să mărească
bradicardia (datorită inhibării M-colinoreceptorilor presinaptici şi creşterii
eliberării acetilcolinei). Deaceea atropina trebuie indicată în doze
terapeutice depline - la nou-născuţi şi sugari – 0,018 ml/kg; 1-5 ani – 0,014
ml/kg; 11-14 ani – 0,012 ml/kg. După 3 ani acţiunea atropinei este similară cu
cea declanşată la adult.
Contraindicaţii le atropinei sunt:
- ateroscleroză şi
insuficienţă cardiacă avansată;
- glaucoma;
- ileus paralitic
(atonie intestinală);
- hipertrofia, adenom
de prostată, retenţia urinară;
- psihoze, tahicardie,
graviditate, maladii respiratorii sputa vascoasă, lactaţie cu precauţiela
nou-născuţi şi copii mici.
Regimul de dozare – s/c la adulţi – 0,25-1 mg
(0,25-1 ml) 1-2 ori/zi; în urgenţe se poate introduce şi i/v.
La copii 1-7 ani- 0,2-0,4 ml 1-2ori/zi, 7-15
ani – 0,5-1 ml 1-2 ori/zi (sau reieşind din doza la kg/corp şi vârsta
copilului.
În premedicaţie la adulţi-0,02 mg/kg (cel
mult 0,5 ml) i/m cu 30-60 min înaintea inducţiei sau nemijlocit înaintea
acestea i/v, iar la copii – 0,002 mg/kg i/m cu 30-60 min sau oral cu 2 ore
înainte de inducţie.
În oftalmologie se indică atropina sub formă
de colir (picături oftalmice) 1% câte 1-2 picături cu scop de tratament sau de
diagnostic.
Edrofoniul
F.l. flacoane a 10 ml (10 mg într-un ml).
1)
acţiune intensă asupra musculaturii striate prin
mecanism direct, musculotrop şi idirect;
2)
efectele asupra musculaturii striate se atinge la
doza care nu influenţează M-colinoreceptorii;
3)
spre deosebire de prozerină efectul are latenţă şi
durată scurtă de acţiune,
4)
indicaţii: a) antagonist al miorelaxantelor
antidepolarizante; b) diagnosticul miasteniei şi criza miastenică;
5)
doza – 10 mg i/v, efectul durează 10 min.
6)
preparatul se recomandă de utilizat concomitent cu
procedurile – masaj, gimnastică curativă etc, care trebuie început peste 1-2
ore după administrarea preparatului.
Scopolamina are proprietăţi asemănătoare atropinei dar se deosebeşte de
ea prin:
-
nu mai puternic influenţat asupra ochilui şi
secreţiei unor glande; midriaza survine peste 20-30 min şi durează 2-5 zile;
-
acţionează timp mai scurt ca atropina;
- în doze terapeutice
exercită efect sedativ cu somnolenţă şi somn;
- sub formă, aeron se
utilizează în cimetoze (râul de mişcare);
- acţionează deprimant
asupra sistemului extrapiramidal şi transmiterii excitaţiei de la căile
extrapiramidale spre motoneuronii creierului;
- practic totalmente
se metabolizează în organism;
-
butilscopolamina (Bucospan,
Spanil, Hioscin – H), derivat al scopolaminei se livrează în compimate 0,01;
supozitoare rectale 0,01 şi 0,0075 pentru copii, suspensie a 0,005g-5 ml); fiole 1 ml-0,02g.
Exercită un efect spasmolitic,
M-colinoblocant şi ganglioplegic util în colicole renale, biliare, intestinale.
Micşorează secreţia glandelor gastrice efect benefic în acutizarea
ulcerului gastric şi duodenal.
La adulţi şi copii peste 6 ani – 1-2
comprimate sau o lingură suspensie sau 1-2 supozitoare de 3-5 ori/zi. În
cazurile acute s/c; i/m sau i/v 1-2 ml (până la 5 ml). La copii 1-6 ani – 1-2
linguriţe de ceai sau un supozitor 3 ori/zi; s/c; i/m; i/v 0,25-0,5 ml 3
ori/zi.
Homatropina se deosebeşte de atropină prin:
-
efectul midriabic este maxim peste 40-60 min şi durează 15-20 ore. Se
utilizează preponderent în oftalmologie cu scop diagnostic şi mai rar de
tratament sistamatic.
Tropicamida (midriacil, midrium) reprezintă
un M-colinoblocant ce induce midriaza peste 5-10 min, max 20-45 min şi o durată
1-2 ore cu restabilirea la iniţial după 6 ore. Se livrează sub formă de colir
0,5 şi 1% - 10-15 ml.
Platifilina, un
alcaloid terţiar, este mai puţin activă ca atropina. Midriaza şi paralizia
acomodaţie survine peste 20-40 min cu o durată 3-6 ore. Se deosebeşte de
atropină prin acţiune ganglioplegică moderată şi spasmolitică miotropă directă,
inhibiţia centrul vasomotor. Acestea fac să fie un preparat de elecţie în
colicele renale, biliare intestinale utilizarea ei se poate constata o
hipotensiune arterială.
Metociniul, un M-colinoblocant sintetic,
compus cuaternar de amoniu cu un efect bronholitic mai puternic.
Ipratropiul, şi oxitropiul sunt
M-colinoblocante cu acţiune bronholitică mai selectivă şi se utilizează
inhalator în astmul bronşic. Spre deosebire de atropină manifestă o afinitate
faţă de M-colinoreceptorii bronhiilor. În mecanismul de acţiune se presupune că
preparatele micşorează eliberarea tromboxanului A2 cel mai puternic
agent bronhospastic, implicat în patogenia bronhospasmului de diferită origine
efectul bronholitic survine peste 5-10 min, max. 30-120 min şi o durata 6-8
ore. Se indică (câte 1-2 doze 2-3 ori pe zi cu scop de profilaxia acceselor de
bronhospasm, de regulă, de origine vagală.
Pirenzepina (gastrozepina) este
livrată sub formă de comprimate a 25 şi 50 mg şi flacoane sau fiole ce ţin 10
mg pulbere liofilizată. Este un preparat selectiv ce blochează M1-colinoreceptorii
din ganglionii parasimpatici intramurali ai stomacului şi celulelor
enterocromafinice asemănătoare. Acestea din urmă contribuie la diminuarea
secreţiei gastrice bazale şi induse de agenţii specifici. Concoitent se
micşorează şi secreţia de pepsinogen, precum şi gastrină ca răspuns la acţiunea
alimentelro. Sunt date precum că pirenzepina exercită efect gastroprotector,
indiferent de hiposecretor, şi ce nu este realizat, probabil, prin intermediul
prostaglandinelor.
Efectele
sistemice, tipice M-colinoblocantelor, neselective, îndeosebi atropinei nu sunt
manifestate.
Pirenzepina
este un compus triciclic, derivat de benzodiazepine ce manifestă numai acţiuni
periferice. După administrarea internă se absoarbe circa 30-50%. Concnetraţia
maximă în ser peste 3-4 ore. Nu penetrează prin bariera hematoencefalică şi
placentă. Circa 10% se cuplează cu proteinele. În organism practic nu se supune
metabolismului şi se elimină prin rinichi sub formă neschimbată.
În
ulcerul activ se indică se regulă, câte 50 mg de 3 ori pe zi primele 2-3 zile
cu 30 minute înaintea mesei, apoi câte 50 mg de 2 ori pe zi. Pentru profilaxia
recidivelor se administrează câte 25 mg de 2 ori pe zi. În situaţiile mai grave
(dureri, erozii, sângerări) se recurge la introducerea i/v sau i/m a 5 mg la
fiecare 12 ore timp de 2-3 zile, apoi se trece la ingerarea internă. În
sindromul Zollinger-Ellis sau dozele
recomandate obişnuit sunt de 150-200 mg/zi, iar în cazurile rebele – 10 mg de 3
ori pe zi i/v sau i/m.
Tropicamida (midriacie) se livrează sub formă
de colir în flacoane a 10-15 ml soluţie de 0,5 şi 1%. Este un M-colinoblocant
utilizat preponderent în oftalmologie. Se caracterizează printr-un efect rapid
şi de scurtă durată (vezi tabelul
2).tendinţa de creştere a presiunii intraoculare e mai slab pronunţată ca la
atropină.
Cu
scop diagnostic se foloseşte pentru cercetarea retinei (1-2 picături soluţie
0,5% cu 15-20 min (1-2 picături soluţie 1% de 2 ori la interval de 5 min cu
repetare la necesitatea prolongării efectului peste 20-30 min). cu scop curativ
se utilizează soluţia 0,5%-1-2 picături picături până la 6 prize pe zi. De
regulă, se suportă bine. Reacţiile adverse (accese de glaucom, dereglările
acomodaţiei, fotofobia şi cele sistemice) apar doar la dozele mari.
Tabelul 2
Efectele oftalmice ale
M-colinoblocantelor.
Preparatele
|
Midriaza
|
Cicloplegia
|
||
|
Max (min)
|
Durata
|
Max (min)
|
Durata
|
|
|
Atropina
|
30-40
|
7-10 zile
|
40-60
|
8-12 zile
|
|
Scopolamina
|
20-30
|
3-5 zile
|
30-60
|
5-7 zile
|
|
Homatropina
|
40-60
|
24 ore
|
40-60
|
24-36 ore
|
|
Platifilina
|
20-40
|
3-5 ore
|
30-60
|
5-6 ore
|
|
Tropicamida
|
20-45
|
1-2 ore
|
20-45
|
6 ore
|
Interacţiuni
medicamentoase
1) M-colinoblocantele
manifestă antagonism cu:
- a-adrenoblocantele; b-adrenoblocantele,
simpatoliticele;
- inhibitorii
colinesterazei; M-colinomimeticele;
- vasodilatatoarele;
- anestezicele
generale (micşorează durata şi profunzimea anesteziei).
2) Efectele se sumează
la asocierea cu:
- Adrenomimeticele;
- antiaritmicele
(chinidina);
- antiparkinsonienele;
- ganglioplezicele;
- neurolepticele;
- hipnoticele;
- corticoizii;
- anestezicele locale.
3) Combinaţii
periculoase pot fi la asociere cu:
-
opioidele (micşorează analgezia);
-
digitalicele (poate provoca extrasistolii);
-
clonidină (induce dereglări ale conductibilităţii);
-
fluorotan (tahicardie supraventriculară).
4) Atropina este
incompatibilă în soluţii cu:
- heparină, strofantină, bicarbonat de sodiu,
cefalotină, hidrocortizonă hemisuccinat, soluţii alcaline, tiopental sodic,
aminofilină.
Interacţiunile medicamentoase ale miorelaxantelor.
Efectele miorelaxantelor sunt accentuate
de:
-
aminoglicozide, amfotericină B,
clindamicină, lincomicină, polimexine (parenteral), colistină (parenteral),
acidul etacrinic, furosemid, tiazide diuretice, propranolol, chinidina, MgSO4,
tranchilizantele, neuroleptice.
Anestezicele generale accentuiază deprimarea respiratorie a
miorelaxantelor.
Micşorarea efectelorse constată la asocierea cu:
-
anestezicele generale i/v,
-
opioidele,
-
hipnoticele.
Efectele miorelaxantelor antidepolarizante
sunt antagonizate de remediile anticolinesterazice.
Se consideră combinaţie periculoasă asocierea cu IMAO.
Clasificarea
adrenomimeticelor după utilizarea farmacoterapeutică
I. Vasoconstrictoare
sistemice (ca hipertensive sau antihipotensive).
-
epinefrină
-
norepinefrină
-
efedrină
-
dopamină
-
fenilefrină
-
metoxamină
-
metaraminol
-
midodrină
II.
Vasoconstrictoare locale.
-
nafazolină
-
xilometazolină
-
indanazolină
-
oximetazolină
-
tetrahdrazolină
-
efedrină
-
pseudoefedrină
-
adrianol
-
fenilefrină
III.
Cardiostimulatoare.
-
izoprenalină
-
dobutamină
-
dopamină
-
epinefrină
-
orciprenalină
-
efedrină
IV.
Bronhodilatatoare.
-
izoprenalină
-
orciprenalină
-
efedrină
-
epinefrină
-
salbutamol
-
fenoterol
-
hexoprenalină
-
izoxuprină
-
clenbuterol
-
formoterol
-
salmeterol
-
terbutalină
V.
Tocolitice.
-
fenoterol
-
salbutamol
-
terbutalină
-
hexoprenalină
-
ritodrină
VI.
Vasodilatatoarele periferice
- izoxuprină –
bametan, bufenină
VII. Antihipertensive
- clonidină
- moxonidină
- guanfacină.
Adrenomimeticele,
adrenoblocantele şi simpatoliticele
Adrenomimeticele utilizate ca
vasoconstrictoarele sistemice. Se caracterizează prin:
-
datorită efectului a-adrenomimetic are loc
constricţia vaselor periferice ale pielii şi mucoaselor, mezenteriale şi renale. Acest efect este mai puţin
caracteristic pentru vasele musculaturii striate, cerebrale, coronariene. Ca
rezultat creşte rezistenţa periferică
generală cu majorarea PA. Vasoconstricţia este cu atât mai puternică, cu cât
diametrul vasului este mai mic (sf.precapilare ® metarteriolele ® arteriolele ® arterele). Ea
interacţionează atât arterele, cât şi venele. În rezultatul vasoconstricţiei se
deschid anasmozele arterio-venoase cu şuntarea sau centralizarea hemodinamicii
şi asgurarea cu sânge a organelor vitale în cadrul hipotensiunii arteriale de
tip hipoton.
-
adrenomimeticele ca hipertensive sunt folosite, de
regulă, pentru majorarea presiunei arteriale (cea sistolică până la 80-100 mm/Hg) şi mai puţin pentru menţinerea
ei datorită faptului că reduce semnificativ microcirculaţia cu consecinţele
respective (hipoxie, acidoze, necroză). Micşorarea diurezei prin reducerea
fluxului renal poate fi un criteriu adecvat al efectului vasoconstrictor.
-
după dura efectului hipertensiv la administrarea i/v
ele se subdivizează în:
a) de scurtă durată –
5-15 min
- epinefrina (2-5) min
- norepinefrina (2-5)
min
- dopamina (10-15) min
b) de durată medie –
20-40 min
- fenilefrina
- matoxamina
- metaraminolul
- etilferina
- izoprenalina
c) de lungă durată -
peste 60 min
- efedrina
- midodrina
- epinefrina stimulează a şi b - receptorii ce poate fi efectiv în hipotensiune cu inhibiţia sau
insuficienţa cardiacă, deoarece mai întâi se manifestă efectul cardiostimulator
cronotrop şi cronotrop pozitiv şi apoi a-adrenomimetic.
tahicardia de rând cu vasoconstricţia şi creşte presarcinii poate duce la
majorarea presiunii în circuitul mic, chiar până la edem pulmonar.
-
norepinefrina şi a1-adrenomimeticele
pure vor provoca vasoconstricţie cu creşterea presarcinii şi respectiv a
volumului sistolic şi presiunii de ejecţie în aortă. Ca rezultat sever excitar
baroreceptorii cu creşterea tonusului vagusului şi bradicardie reflectorie.
Acest efect nu se va manifesta în cazul reducerii sângelui circulant
(hemoragii, deshidratări).
- efectele dopaminei sunt în
dependenţă de doza preparatului:
a)
0,5-2 mg/kg/min se excită
dopaminoreceptorii periferici cu dilatarea a vaselor renale, coronariene şi,
posibil, mezenteriale, iar din partea cordului se constată acţiunea inotrop
pozitivă fără semne de tahcardie;
c)
2-10 mg/kg/min se excită b1-receptorii cu efecte
pozitive din partea cordului (inotrop, cronotrop, dronotrop şi chiar
batmotrop);
b)
peste 10 (15-20) mg/kg/min se excită a-receptorii cu efect
vasoconstrictor tipic şi consecinţele acestuia. Variaţia efectelor în
dependenţă de doze face ca acest preparat să fie de elecţie în diferite forme
de insuficienţă cardiovasculară de geneză necunoscută, însoţită îndeosebi de
hipotensune arterială.
Adrenomimeticele
ca bronhodilatatoare
Excitarea b2-receptorilor din bronhii
(prin activarea adenilatciclazei şi creşterea conţinutului de AMPc) cu
relaxarea muculaturii netede a bronhiilor de toate nivelurile. Are loc totodată
şi creşterea secreţiei glandelor bronşice, preponderent a ionilor de Cl -
şi fluidificarea sputei cu accelerarea transportului mucociliar şi drenajului
bronhiilor.
După durata efectului bronhiolitic adrenomimeticele (a1b şi b) se subdivizează în:
a) de scurtă durată -
20-90 min
- izoprenalină
- epinefrină
b) de durată medie -
3-6 ore
- orciprenalină
- efedrină
- salbutamol
- terbutalină
- fenoterol
- hexoprenalină
- izoxuprină
c) de durată lungă -
10-12 ore
- clenbuterol
- farmoterol
- salmeterol
Adrenomimeticele ca
tocolitice
Efectul tocolitic este cauzat de excitarea b2-receptorilor din uter cu
relaxarea miometrului. Indicaţiile –
iminenţa avortului spontan şi a naşterii premature. Tactica utilizării este în
dependentă de situaţia clinică:
a) în cazurile de
urgenţă se recurge la perfuzii i/v timp de 24-48 ore, apoi se administrează
parenteral (s/c; i/m), şi ulterior peroral.
b) în situaţiile mai
puţin critice se poate administra i/m; s/c sau per os şi chiar rectal.
La administrarea îndelungată pot fi importante efectele sisitemice şi
metabolice cu consecinţe nedorite asupra fătului.
Adrenomimeticele ca
hipotensive
Sunt a2-AM centrale (la
anul VI)
Adrenomimeticele ca
vasodilatatoare periferice
Izoxuprina, butefenina şi bametanul prin
excitarea b2-receptorilor din
vasele musculaturii striate duc la
vasodilatare şi ameliorarea microcirculaţiei şi oxigenării ţesuturilor în
membrană. Preparatele au o acţiune mai mult sau mai puţin selectivă asupra
acestor b2-receptori şi sunt
utilizate în tulburările circulaţiei periferice (angiopatia diabetică,
entarterita obliterantă, claudiraţia intermitentă, boala Raynaud, ulcere
trofice şi spasme vasculare de diferită origine). De rând cu aceasta sunt date
despre eficacitatea lor deşi modestă, în afecţiunile vaselor retiniene şi
insuficienţa cerebrală cronică de geneză aterosclerotică.
Din
cauza reacţiilor adverse (tahicardie, aritmii, hipotensiune, ameţeli, buferi de
căldură, dureri originale, nelinişte, tremor etc), preparatele respective vor
fi contraindicate în maladiile cardiovasculare (aritmii, hipotensiune
arterială, angina pectorală), hipertiroidism, hemoragii recente. Cu precauţie
pot fi recomandate la gravide şi numai atunci când efectul pozitiv aşteptat va
depăşi riscul posibil la mamă şi făt.
Izoxuprina
ca vasodilatator se va prescrie oral câte 20 mg 3-4 ori pe zi timp de 2-3 luni,
iar în cazuri mai grave i/m câte 10 mg 3 ori/zi chiar perfuzii i/v a câte 20 mg
în 100 ml glucoză 2 ori/zi. Bufenina se va administra per oral câte 15 mg 2-6
ori pe zi, iarbometanul – 10 mg 3-6 ori pe zi.
Efectul bronholitic al
b-adrenomimeticelor
Preparatele
|
Efectul bronholitic
|
|
|
|
începutul
|
durata
|
Modul de administrare
|
|
|
Salbutamol
|
1-2 min
|
4-6 ore
|
Inhalator
|
|
Orciprenalină (Alupent,
astmoplent)
|
10 min
|
4 ore
|
Inhalator
|
|
Terbutalină (bricanil)
|
2-5 min
|
4-6 ore
|
Inhalator
|
|
5 min
|
4 ore
|
S/c
|
|
|
60 min
|
7 ore
|
oral
|
|
|
Fenoterol (berotec)
|
5 min
|
5-8 ore
|
Inhalator
|
|
Clenbuterol
|
5 min
|
12 ore
|
Inhalator
|
|
Formoterol
|
5 min
|
10 ore
|
Inhalator
|
|
Salmeterol
|
5-10 min
|
12 ore
|
Inhalator
|
|
Izoprenalină
|
2-5 min
|
30-90 min
|
Inhalator
|
|
Efedrină
|
2-5 min
|
30-90 min
|
Inhalator
|
|
10-15 min
|
3 ore
|
I/m
|
|
|
Epinefrină (adrenalină)
|
45-60 min
|
5-6 ore
|
oral
|
|
3-5 min
|
20 min
|
S/c
|
|
Efectul tocolitic al b-adrenomimeticelor
Preparatul
|
Dozele şi căile de administrare
|
||||
|
I/v perfuzie
|
I/m
|
S/c
|
oral
|
rectal
|
|
|
Salbutamol (ventolină)
|
2,5 mg în 250 ml
sol.glucozată timp de
2 ore apoi
|
0,5 mg fiecare 6 ore 2
zile
|
|
2 mg la 8 ore (avantajos
în tratamentul de durată)
|
1 mg
4-6 ore
|
|
Terbutalina
|
Timp de 60-90 min apoi
S/c
|
|
0,5 mg
la 3-4 ore 2 zile
|
2,5-5 mg la 3-4 ore
(tratamentul de durată)
|
|
|
Fenoterolul (partusisten)
fiole 0,5 mg/10 ml, comp. 5 mg.
|
1-3 mg/min
|
|
|
5 mg
la 3-6 ore
|
|
|
Ritodrina
|
Doza de atac (150-300 mg/min) timp 24-48 ore
|
tratament de releu 10 mg
la 3-6 ore
|
|
10 mg
4-6 ore de întreţinere.
|
|
|
Izoxuprina (Duvadilan)
(comp-0,02; fiole-2 ml/0,01g
|
10 mg în 500 ml glucoză 5%
cu viteza 1-1,5 ml/min. până la almeliorarea stării
|
10 mg fiecare 3 ore timp
de 24 ore, apoi 48 ore câte 10 mg la 4-6 ore
|
|
20 mg
4 ori/zi
2 zile
|
|
Interacţiunea
adrenomimeticelor (simpatomimeticelor)
1)
Adrenomimeticele
+ antidepresantele triciclice şi IMAO-crize hipertensive. Interacţiunea
se manifestă şi câteva zile după întreruperea administrării antidepresivelor
triciclice şi 14 zile după IMAO.
2)
Adrenomimeticele sunt antagoniste ale insulinei şi
antidiabeticelor orale.
3)
Adrenomimeticele scad efectul remediilor
antihipertensive ca b-AM, clofelinei,
octadinei, rezerpinei.
4)
Adrenomimeticele la asociere cu ciclopropanul,
anestezicele halogenate, teofilina, digitalice – determină aritmii cardiace.
5)
Adrenomimeticele la asociere cu derivaţii xantinici
fac posibilă apariţia unor efecte intense stimulatoare a SNC şi cardiace.
6) Cocaina creşte acţiunea
hipertensivă a adrenomimeticelor.
Clasificarea
adrenoblocantelor
a -
adrenoblocante
a1+a2- adrenoblocante a1 –
adrenoblocante a2 –
adrenoblocante
- fentolamină - prazosină - iohimbină
- argotamină - terazosină
- ergometină - doxazosină
- clorampomazină
- levomepromazină
- droperidol
- nicergolină
b-
adrenoblocante
b1 + b2 – adrenoblocante (neselectiv) b1-
adrenoblocante (selective)
- propranololu - talinolol
- oxprenolol - metoprolol
- pindolol - atenolol
- alprenolol - acebutolol
- sotolol
- timolol
- nadolol
b2 – adrenoblocante
- butoxamină
b- adrenoblocante cu acţiune membranară nestabilizatoare:
-
propranolol
-
alprenolol
-
oxprenolol
-
acebutolol
b-
adrenoblocante cu acţiune vasodilatatoare:
- celiprolol, bevantolol.
b-
adrenoblocante cu activitate simpatomimetică intrinsecă:
-
pindolol
-
oxprenolol
-
alprenolol
-
practolol
a - b -
adrenoblocante
- labetalol
- proxodolol
- carvedilol
Dopaminoliticele Simpatoliticele
- clorpramazină -
rezerpină
- levomeprazină -
guanetidină
- haloperidol -
metildopă
- droperidol -
bretiliu
- metoclopramidă
Farmacocinetica b- adrenoblocante
După gradul de absorbţie preparatele se
repartizează:
-
mare - 70-100% - acebutalol, alprenolol, pindolol, labetalol, metoprolol,
propranolol, timolol, oxprenolol.
- mic
15-60% - atenolol, nadolol.
Biodisponibilitatea b- adrenoblocantelor diferă după cum
urmează:
- 90% - pindolol;
- 40-70% - timolol, talinolol, atenolol,
metoprolol
- 25-60% - oxprenolol, acebutalol,
propranolol, labetalol.
- 10-15% - nadololu, alprenolol.
După cuplarea cu proteinele plasmatice b- adrenoblocante pot fi:
a)
80-90% - propranolol, alprenolol, acebutolol;
b)
40-50% - labetalol, pindolol;
c)
25-30% - nadolol;
d)
1,5-10% - timolol, atenolol.
Inactivarea la primul pasaj hepatic
constituie una din particularităţile farmacocinetice ale b- adrenoblocantelor. Acest fenomen este caracterizat pentru:
-
propranolol, acebutolol, alprenolol, labetalol,
metoprolol, oxprenolol, pindolol.
Tot odată în urma metabolismului se pot
forma metaboliţi activi. Acest procedeu
este mai tipic şi important pentru:
-
propranolol, acebutolol, alprenolol, labetalol,
Excreţia prin urină sub formă neschimbată
este invers proporţională cu procesele metabolice şi constituie la atenolol
90-100%, nadolol 70-80%, talinolol 50-60%, acetutolol, pindolol – 40%,
propranolol, alprenolol, metoprolol – 1-5%.
Comentarii
Trimiteți un comentariu