DIURETICELE

Diureticele sunt medicamente capabile să crească procesul de formare a urinei și să înlăture edemele. LOCUL DE ACTIUNE- NEFRONUL

CLASIFICARE

După  locul  acţiunii

•       la nivelul glomerulelor: glicozidele cardiace, metilxantenele, vasodilatatoarele etc.;

•       la nivelul tubilor proximali: inhibitorii carboanhidrazei: acetazolamidă, sultiam

•       la nivelul ansei Henle (segmentul ascendent): furosemid, torasemid, bumetanid, piretanid, acid etacrinic

•       la nivelul segmentului cortical al ansei Henle şi tubului distal:

–      diureticele tiazidice: hidroclorotiazidă, ciclopentiazidă, meticlotiazidă, ciclotiazidă, politiazidă,

–      preparatele înrudite cu tiazidele (netiazidice): clortalidon, clopamida, indapamida, xipamida;

•       la nivelul segmentului terminal al tubilor distali şi tubii colectori:

 antagonistii aldosteronului: neconcurenti- triamteren, amilorid,

                                             concurenti- spironolactonă

•       pe parcursul nefronului, dar preponederent tubii proximali: diureticele osmotice: manitol, ureea.

După viteza apariţiei şi durata efectului

   A. cu acţiune rapidă şi de scurtă durată:

 începutul de la câteva minute până la 1 oră; durata – 2-8 ore:

–      diureticele osmotice: manitol, uree (carbamidă),

–      diuretice de ansă: furosemid, bumetamid, acid etacrinic;

  B. cu acţiune şi durată medie:

        începutul peste 1-3 ore; durata – 8-24 ore:

•       diuretice tiazidice: hidroclorotiazidă, ciclotiazidă,

•       diureticele înrudite cu tiazidele: clopamida, indapamida,

•       antagoniştii neconcurenţi ai aldosteronului:  triamteren, amilorid;

•       inhibitorii carboanhidrazei:  acetazolamidă.

  C. cu acţiune lentă şi durată lungă:

   începutul de la 2-4 ore până la 2-5 zile; durata – 2-7 zile:

•       diureticele tiazidice: politiazidă;

•       diureticele înrudite cu tiazidele: clortalidon;

•       antagoniştii concurenţi ai aldosteronului: spironolactonă,

După intensitatea (potenţa) de acţiune

   A. diuretice puternice (elimină 10-35% Na):

•       diureticele osmotice: manitol, carbamidă, glucoză,

•       diureticele de ansă: furosemid,  torasemid, acid etacrinic

   B. diuretice cu intensitate medie (elimină 5-10% Na):

•       diuretucele tiazidice: hidroclorotiazidă, ciclopentiazidă, politiazidă;

•       preparatele înrudite cu tiazidele - clortalidon, clopamida,

•       inhibitorii carboanhidrazei: acetazolamidă

   C. diuretice cu intensitate slabă (elimină 0-5% Na):

•       antagoniştii neconcurenţi ai aldosteronului:  triamteren, amilorid;

•       antagoniştii concurenţi ai aldosteronului: spironolactonă

•       glicozidele cardiotonice, metilxantinele, vasodilatatoarele etc.

După  mecanismul  de  acţiune

•       cu acţiune aspra proteinelor  membranare (receptori)  specifice ale epiteliului tubilor renali:

1. diureticele de ansă: furosemid, bumetanid, acid  etacrinic,

2. diureticele tiazidice: hidroclorotiazidă, ciclopentiazidă, politiazidă;

3. preparatele înrudite cu tiazidele - clortalidon, clopamida, indapamida, xipamida

4. antagoniştii neconcurenţi ai aldosteronului – triamteren, amilorid

–      ce măresc presiunea osmotică în tubii renali:

      diureticele osmotice: manitol, ureea

–      inhibitorii enzimelor:

inhibitorii carboanhidrazei  - acetazolamidă

–      antagoniştii concurenţi ai hormonilor:

antagoniştii concurenţi ai aldosteronului: spironolactonă

–      ce intensifică filtrarea glomerulară: glicozidele cardiace, metilxantinele, vasodilatatoarele etc.

Saluretice = remedii ce determină eliminarea unei urini abundente, bogate în sare (Na) pe larg folosite pentru eliminarea exesului de sare şi apă în stările edematoase.

La nivelul glomerulilor (a/a corpuscului renal)

Derivatii xantinici = actiune diuretica indirecta, ca rezultat al vasodilatatiei a nivelul arteriolelor glomerulare aferente, cu filtrarii glomerulare si diurezei (cresc volumul urinei primare si ↑ viteza ei prin tubii renali ce duce la  ¯     absorbtieiapei si sarurilor)

Teofilina:

Inhiba fosfodiesteraza => acumulare de AMPc in muscul. neteda 

 => inhib. trasport de Ca prin membrana celulara  => relaxare:

 bronhii, vase cerebrale, pulmonare, pielii si renale.

- stimuleaza cenrul Rs                                                                                                                 

- ↑ puterea si FCC

- ¯ agregarea trombocitelor

- efect slab diureutic

Indicatii:

- insuf. VS

- insuf. coronar acuta

- tulbur a circulatiei cerebrale

- crize HTA

- migrena

- AB, bronhospazm

-  HTA in circuitul mic

Glicozidele cardiace = actiune diuretica indirecta, ca  => a actiunii inotrop +, cu efect anterograd de  ↑ a fluxului sanguin arteriolar la nivelul organelor, inclusiv rinichi si sunt active exlusiv in edemele cardiace.

Diureticele osmotice         Manitol (Manit 15% - 200 ml)    

Farmacocinetica

•       nu se absorb la administrarea internă;

•       se indică intravenos prin  perfuzie;

•       se distribuie preponderent în patul vascular; nu penetrează in celulă

•       nu se metabolizează;  

•       se supun filtraţiei glomerulare, fără o secreţie şi reabsorbţie tubulară importantă;

•       se elimină timp de 30-60 min.

Diureticele osmotice  cresc presiunea osmotică în sânge   cu atragrea lichidului din ţesuturi în patul vascular  →  ↑  VSC →  ↑ fluxul renal şi filtraţia glomerulară  →  ↑ Po în tubii proximali şi segmentul descendent îngust al ansei Henle   → ↑ fluxul urinei prin nefron   → ¯   reabsorbţia primară a apei şi secundară a Na  →  diureză apoasă.

Efectele

   Diureticele osmotice exercită:

•       efect diuretic,

•       efect deshidratant,

•       efect dezintoxicant.

•       ↑ excreţia– Na+, K+, Ca++, Mg++, Cl-, HCO3- şi fosfaţilor.

•       ↑ fluxul renal prin diferite mecanisme cu o modificare variată a vitezei filtraţiei renale. Volumul diurezei este apos –diur.prpriu zise

Indicaţiile

•       edem cerebral (numai nu în traume şi procese inflamatorii );

•       edem pulmonar (de regulă de origine toxică şi nu cardiovasculară);

•       diureza forţată în intoxicaţii acute cu toxine sau medicamente dializabile;

•       profilaxia şi tratamentul insuficienţei renale acute cauzată de spasmul vaselor renale („rinichi de şoc”);

•       stări de şoc în combustii, peritonite, osteomielite, sepsis pentru dezintoxicare;

•       glaucom (în criză sau intervenţii oftalmologice);

•       edemul laringian de origine alergică şi inflamatoare.

Contraindicaţiile

•       anurie, obstrucţie mecanică renală;

•        afecţiuni renale grave;

•       Insuficienţă cardiacă acută ş cronică (îndeosebi ventriculară stângă);

•       Ictus hemoragic, hemoragie subarahnoidiană;

•       Hiponatriemie, hipokaliemei, hipocloremia;

•       Insuficienţa hepatică (ureea).

•       cu precauţie în insuficienţa cardiovasculară nemanifestă

Reacţiile adverse

•       deshidratare, ¯ Na-emie;

•       fenomenul rebound (ureea);

•       dispepsii;

•       flebite, tromboze;

•       acutizarea sau manifestarea insuficienţei cardiace, edemului pulmonar;

•       insuficienţă renală acută

Inhibitorii carboanhidrazei (cu infl. tub. cont. proximali =

Mecanismul de acţiune                                                    Acetazolamid)                                                        

•       inhibă carboanhidraza ce catalizează reacţia de hidratare şi deshidratare a acidului carbonic (H2CO3);

•       ulterior nu are loc schimbul ionului de H cu Na (norma- Na iese, K intra in tub)

•       inhibă carboanhidraza în alte ţesuturi (ochi, creier)  cu ¯ secreţiei de bicarbonat în umoarea apoasă şi lichidul cerebrospinal;

•       se pierd cantităţi importante de HCO3 ce duc la o acidoză hipercloremică toxică cu ↑ reabsorbţiei Na şi Cl în alte segmente ale tubilor renali;

•       efectul diuretic se ¯ la utilizarea continuie de cateva zile;

•       inhibă carboanhidraza din focarul epileptic.

Efectele.

•       diuretic moderat de durată medie, care se micşorează la utilizurea timp de câteva zile (3-5 zile);

•       antiglaucomatos;

•       antisecretor gastric;

•       antiepileptic.

Indicaţiile

•       glaucom;

•       pt  alcalinizarea urinei;

•       în  alcaloza metabolică;

•       epilepsie;

•       formele acute ale maladiei alpiniştlor;

•       unele forme de paralizie periferică ¯Ca -emică;

•       ↑-fosfatemie gravă (pentru excreţia fosfaţilor)

Contraindicaţiile

•       hipersensibilitate

•       insuficienţă hepatică gravă, ciroză hepatică;

•       insuficienţă renală;

•       insuficienţa suprarenalelor;

•       precauţii la bolnavii cu diabet zaharat, acidoză, graviditate (I trim)

Reacţiile adverse

•       acidoză metabolică  ↑ Cl-emică;

•       fosfaturie si  ↑ Ca - urie cu formarea de calculi renali;

•       ¯ K-emie, ¯ Na-emie;               

•       somnolenţă şi parestezii la doze mari;

•       reacţii alergice (febră, erupţii, nefrită interstiţială, mielosupresie).

Diureticele tiazidice şi înrudite (Hidroclorotiazid)

De intensitate moderată şi relativ durabile

Elimină volum ↑ de urină, concentrată în Na, Cl, K, Mg    şi  săracă în Ca

Farmacocinetica

•       se indică dimineaţa de stomacul gol;

•       se absorb bine cu o biodisponibilitate de 60-80%;

•       se cuplează cu proteinele 40-65%;

•       penetrează bine în diferite ţesuturi;

•       practic nu se supun metabolismului;

•       se elimină sub formă neschimbată;

•       T0,5 circa 5-10 ore pentru hidroclortiazidă, ciclometiazidă, dar mai mare pentru alte preparate.

Mecanismul de acţiune

  Preparatele se secretă în tubii proximali, iar apoi:

•       inhibă reabsorbţia activă a Na şi pasivă a Cl;

•       dereglează procesele de producere şi utilizare a energiei (glucozei);

•       în doze mari inhibă carboanhidraza

Efectele

•       ↑  diureza;

•       ↑  reabsorbţia Ca ce duce la hipercalciemie (potenţînd acţiunea parathormonului), secundar mărind excreţia Mg;

•       neînsemnat ¯  viteza filtraţiei glomerulare şi fluxului renal;

•       ¯ concurent excreţia uraţilor cu acutizarea gutei;

•       ¯ toleranţa la glucoză,  ↑  nivelul glucozei în sânge şi acutizează diabetul zaharat;(datorită inhibiţiei fosfodiesterazei, stabilizarea AMPc şi ↑influenţei a/a glicogenolizei şi gluconeogenezei)

•       efect paradoxal în diabetul insipid şi enureza nocturnă prin amplificarea acţiunii hormonului antidiuretic a/a tubilor distali prin intermediul R adenilatciclazei (↑AMPc) =>  ↑ permeabilitatea membranei bazale pentru apă.

Indicaţiile

•       insuficienţa cardiacă cronică;

•       hipertensiunea arterială esenţială şi simptomatică;

•       calciuria idiopatică, urolitiază (calculi oxalaţi în tubi);

•       diabetul insipid (forma nefrogenă);

•       enureza nocturnă;

•       glaucom;

•       edeme de diferită origine (fără dereglările filtraţiei glomerulare).

Contraindicaţiile

•       graviditatea (îndeosebi I trimestru);

•       alergie;

•       guta, hiperuricemia;

•       ciroza hepatică;

•       diabet zaharat;

•       insuficienţa renală;

•       cu precauţie în: insuficienţă renală moderată, ciroza hepatică şi insuficienţa cardiacă (risc de aritmii), hipercreatininemie, dereglări electrolitice.

•       Reacţiile adverse

•       ¯Na-emie,  ¯K-emie,  ¯K-gistie; (¯K în ţesuturi)

•       ¯Mg-emie,  ↑ Ca-emie;

•       ↑-glicemie,  ↑-lipidemie, glucozurie;

•       ↑- uricemie;

•       alcaloză  ¯Cl-emică; alcaloză ¯K -emică metabolică;

•       Dereglări dispeptice (greaţă, vomă);

•       Fotosensibilizare, dermatite;

•       Reacţii alergice cutanate (erupşii, prurit);

•       Icter, pancreatită;

•       Anemie hemolitică, trombocitopenie;

•       Slăbiciune, oboseală, parestezii;

•       Tromboze şi embolii vasculare.

Diureticele  de ansă     Furosemid (Lazix - 0,04; 1% - 2ml)

Farmacocinetica

•       Absorbţie bună cu o biodisponibilitate de 60-70%;

•       cuplarea cu proteinele peste 95%;

•       difuziune şi distribuţie în spaţiul interstiţial, greu difuzează întracelular datorită ionizării la pH-ul interstiţial slab bazic;

•       se metabolizează parţial prin glucuronoconjugare cu eliminare biliară;

•       se elimină preponderent sub formă neschimbată prin urină (cca 75% şi parţial prin bilă şi scaun (cca 25%));

•       T0,5 din sânge 0,5-1,5 ore.

MA  

Direct=Blocada grupelor tiolice (SH) ale enzimelor celulelor epiteliale a părţii ascendente a ansei Henle cu inhibarea proceselor energetice (fosforilării oxidative şi glicolizei) ce diminuie reabsorbţia activă a ionilor de Na, Cl şi parţial K;

Indirect = contribue la eliminarea prostaglandinelor (I2, E2) si prostaciclinei  din celulele endoteliale = relaxare a musculaturii netede a vaselor cu creşterea fluxului renal şi filtraţiei glomerulare;

- Dilatarea venelor din circuitul mare (datorat prostaciclinelor)= scade reintoarcerea singelui catre cord = scaderea presarcinii

 - Dilatarea  venelor cerebrale preintimpina reabsorbtia din spatiul extracelular a lichidului preintimpinind edemul cerebral.

Inhibă carboanhidraza (mecanism secundar);

Inhibă reabsorbţia activă a Mg şi ulterior a Ca.

Efectele

•       ↑ diurezei datorită  ↑ eliminării Na (primar), K,Cl, Mg, Ca;

•       ¯ tonusului vascular, îndeosebi a venelor, cu ¯ postsarcinii;

•       ↑ fluxului renal şi filtraţiei glomerulare;

•       ¯PA (acţiune natriuretică, ¯volemiei, ¯tonusului vascular )

Indicaţiile

•       insuficienţa cardiacă acută sau cronică refractară;

•       insuficienţa renală acută cu oligurie sau anurie, profilaxia ei;

•       insuficienţa renală cronică;

•       edem pulmonar şi cerebral;

•       hipertensiunea arterială, urgenţele hipertensive;

•       intoxicaţii acute cu toxine dializabile;

•       criza glaucomatoasă;

•       insuficienţa coronariană acută pe fondal de hipertensiune arterială;

•       ciroză hepatică cu ascită;

•       hipercalciemie esenţială (idiopatică) şi în hipercalciemia indusă de hipervitaminoza D.

•       pt inhib lactatiei (adjuvant)

Reacţiile adverse

•       ¯K-emia, ¯Na-emia, ¯ Ca-emia,  ¯Mg-emia;

•       deshidratare, alcaloză ¯Cl-emică;  ↑ Ca-urie

•       ↑ uricemie, ↑ azotemie, ↑ glicemie;

•       ototoxicitate (la utilizarea i/v şi de doze mari);

•       nefrotoxicitate, formare de calculi renali (fosfaţi şi oxalaţi de calciu);

•       reacţii alergice;

•       dereglări dispeptice;

•       creşterea toxicităţii glicozidelor cardiace.

Contraindicaţiile

•       hipokaliemie şi hiponatriemie marcată;

•       alcaloză;

•       stare de deshidratare şi hipovolemie;

•       ciroză hepatică decompensată (stare de precomă sau comă);

•       intoxicaţia cu digitalice;

•       coma diabetică;

•       glomerulonefrita acută;

•       lactaţia (acidul etacrinic)

•       copii până la 2 ani;

•       hipersensibilitate la preparat.

Antagoniştii concurenţi ai aldosteronului

Spironolactona   (Veroşpiron - 0,025)  -   Efectiv în hiperaldosteronism

Farmacocinetica

•       se indică după masă;

•       absorbţia constituie 90%, iar biodisponibilitatea 30-70%;

•       cuplarea cu proteinele 90%;

•       Se metabolizează în ficat în câţiva metaboliţi activi (canreon – 70% din activitate);

•       Se elimină 50% prin urină şi 50% prin bilă;

•       T 0,5 – 10-35 ore

Spironolactona blocheaza R pentru aldosteron;   preântâmpină efectele mineralocorticoidului,  a reabsorbţiei de schimb între Na şi K cauzate de transcripţia genenelor ce cresc activitatea canalelor membranei apicale şi ATP-azei bazolaterale

Efectele.

•       efect diuretic slab,

•       efect anti HTA

•       efect anabolizant

•       efect virilizant (similară cu cea a testosteronului).

•       Efectul diuretic se caracterizează prin eliminarea Na şi Cl cu un echivalent osmotic de apă. Scade excreţia de K şi H.

•        Urina devine alcalină prin eliminarea bicarbonaţilor.

Alte efecte: ¯ absorbţia Na în T-G-I

                     ↑eliminarea Na pri sudoraţie, salivaţie

                        Dispare ¯K-gistia în ţesuturi

Indicaţiile

•       hiperaldosteronismul primar;

•       hiperaldosteronismul secundar în ciroza hepatică, sindromul nefrotic, insuficienţa cardiacă etc.;

•       HTA (în asociere cu diureticele ce provoacă hipokaliemi);

•       edeme la nou-născuţi şi copii în primele luni de viaţă.

•       edeme refractare, în asociere cu furosemid;

•       ¯K -emie, profilaxie şi tratament în cazuri refractare;

•       situaţii ce necesită creşterea potasiului în organism (paralizie familială, miastenie gravă, aritmii ectopice cu hipokaliemie, ileus cu hipokaliemie).

Contraindicaţiile

•       ↑K-emie,     ↑ Ca-emie,     ¯Na-emie;

•       insuficienşă renală acută;

•       insuficienţă hepatică gravă;

•       graviditatea (I trimestru), lactaţia;

•       cu precauţie în: insuficienţa renală cronică, diabet zaharat, acidoză, la copii, asociere cu preparatele de kaliu, inhibitorii enzimei de conversie.

Reacţiile adverse

•       hiperkaliemie, hponatriemie;

•       acidoză metabolică;

•       dereglări dispeptice (greaţă, vomă, anorexie, diaree, xerostome);

•       ginecomastie, impotenţă la bărbaţi;

•       hirsutism la femei;

•       somnolenţă, cefalee, erupţii cutanate

Antagoniştii neconcurenţi ai aldosteronului

Farmacocinetica                                                Traimteren, Amilorid                                                      

•       se indică după masă;

•       absorbţia  50-70% pentru triamteren şi 90% pentru amilorid;

•       se cuplează cu proteinele peste 80%;

•       se metabolizează preponderent triamterenul;

•       triamterenul se elimină prin bilă, iar amiloridul prin  urină, preponderent sub formă neschimbată;

•       T 0,5 constituie pentru triamteren – 1,5-2,5 ore, amilorid – 24 ore

Mecanismul de acţiune

•       triamterenul şi amiloridul blochează canalele selective pentru Na dereglând transportul lor pasiv prin membrana apicală;

•       posibil, influenţează directă asupra proteinelor ce asigură transportul Na, iar reducerea secreţiei K este secundară.

Indicaţiile

•       maladiile cardiovasculare cronice (HTA etc.)

•       insuficienţa cardiacă cronică;

•       în asociere cu diureticele ce provoacă  ¯K-emie:

triamteren + diclotiazid = triampur

amilorid + diclotiazid = moduretic

Contraindicaţiile

•       ↑K-emie   ↑Ca-emie,  ¯Na-emie;

•       insuficienşă renală acută;

•       insuficienţă hepatică gravă;

•       graviditatea (I trimestru), lactaţia;

    Precauţie în:

•       insuficienţa renală cronică, diabet zaharat, acidoză, la copii, asociere cu preparatele de kaliu, inhibitorii enzimei de conversie

Reacţiile adverse

•       ↑ K-emie    , ¯Na-emie;

•       acidoză metabolică;

•       dereglări dispeptice (greaţă, vomă, anorexie, diaree, xerostome);

•       traimteren: dureri musculare, anemie megaloblastică, hiperglicemie, hiperazoteme;

•       amilorid: parestezii, colaps, dureri musculare, hiperglicemie

PREPARATE UTILIZATE IN UROLITIZA – preintimpina formarea si conduc la fragmentarea calculilor renali

A. Preparatele ce modifica PH-ul urinei

     1. Preparatele ce contribuie la acidificarea urinei

         Amoniu clorid (clorura de amoniu)

     2. Preparatele ce contribuie la alcalinizarea urinei.

         Blemaren, magurlit, solimoc, sopluran, hidrocarbonat de Na.

B. Preparate spasmolitice musculotrope

         Papaverina, drotaverina, aminofilina, bendazol

C. Preparatele  vegetale

         Avisan, ciston, cistenal, fitolizină, olimetină, pinabină

Preparatele ce contribuie la acidificarea urinei

Amoniu clorid (clorura de amoniu)

Mecanismul de acţiune – după absorbţie în ficat are loc metabolizarea cu formarea, eliberarea de          ioni de Cl (HCl) care acţionează prin acidificare.

Efectele – acidificarea sângelui;

-       acidificarea urinei;

-       diuretic slab;

-       accentuarea efectului antimicrobian a unor chimioterapice;

-       expectorant.

Indicaţiile

-  alcaloza sistemică;                                            - alcaloză hipocloremică;

-  intoxicaţii cu medicamente organice bazice;    -  bronşite, pneumonii

 - utilizarea cu unele chimioterapice;                    -  edeme cardiace (rar).

                                       

Contraindicaţiile -  insuficienţa renală;      

                              -  insuficienţa hepatică; 

                              - ulcer gastric şi duodenal

Reacţiile adverse -   acţiune iritantă cu greaţă, vomă;      

                              - creşterea nivelului ureei;

                                  - acidoză necompensată;                    

                              - diminuarea efectului diuretic

Preparatele ce contribuie la alcalinizarea urinei.

Blemaren, magurlit, solimoc, sopluran, hidrocarbonat de natriu.

Componenţii de bază:  ionii de hidrocarbonat, citrat de Na, K,Mg, acid citric, piridoxină etc.

Mecanismul de acţiune -   

1)     prin ionii  hidrocarbonat şi citrat produce o creştere a pH-ului urinei (spre 6-7) cu alcalinizarea ei ce contribuie la solubilizarea uraţilor;

2)     prin ionii de Mg şi piridoxină se inhibă formarea şi creşte solubilizarea calculilor ce conţin oxala de calciu sau acid uric şi oxalat de calciu.

Indicaţiile –

-       dizolvarea şi preîntâpinarea formării uraţilor şi oxalaţilor la pacienţii cu un pH acid al urinei (pH= 5,5);

-       alcalinizarea urinei în calculi citinici;

-       alcalinizarea urinei la pacienţii trataţi cu citostatice sau preparate ce provoacă hiperuricemie;

-       tratamentul porfiriei tardive.

Contraindicaţiile şi precauţiile-

-       insuficienţa renală acută  sau cronică;   - alcaloza metabolică;

-       insuficienţa cardiovasculară;                -infecţii urinare cronice;

-       hipertensiune arterială severă;              - pH-ul urinei peste 7,0;

-       dieta asalină strictă.

Reacţiile adverse:  - formarea fosfaţilor                           

                                - alcaloză metabolică;

                                - suprasolicitarea cu Na (HTA, IC)      

                                - dereglări dispeptice.

Preparatele  vegetale

Avisan, ciston, cistenal, fitolizină, olimetină, pinabină

Componenţa:  uleiuri eterice, uleiuri vegetale, flavonoide, ioni, acizi, vitamine etc.

Efectele:   - antiinflamator;          - spasmolitic;                   - diuretic;

            -  antioxidant;            -  antimicrobian;               -  litolitic;  - nefroprotector

Indicaţiile:      tratamentul complex al:

                    - urolitiazei;    - cristaluriei;         - gutei;       - infecţiilor urinare;

                    -  nefropatiilor dismetabolice;      - acceselor de colică renală (cistenal).

Contraindicaţiile:  -  sensibilitate la preparat;                    - ulcer gastric şi duodenal;

                              -  glomerulonefrită acută şi cronică;     - hepatită;  

                              -  nefrită şi nefroze (pinabina).

Reacţiile adverse:       dereglări dispeptice

REMEDIILE  ANTIGUTOASE

sunt remedii ce inhibă formarea acidului uric sau creşte eliminarea lui.

A.  Remediile utilizate în criza gutoasă: modifică specific condiţiile metabolice la nivelul ţesutului inflamat acut prin aglomerarea cristalelor de uraţi şi împiedică inflamaţia locală.

Specifice: colchicina;

Nespecifice:

•       Antiinflamatoarele nesteroidiene

1.     indometacină

2.     fenilbutazonă

3.     ibuprofen

4.     diclofenac

•       Glucocorticoizii

1.     hidrocortizon

2.     prednisolonul

B.  Remediile utilizate în profilaxia  gutei:

I. Uricoinhibitorii (uricostatice) = inhibă formarea formarea metabolică

•       alopurinol

II. Uricozuricele = cresc eliminarea renală a uraţilor din organism

•       probenicid

•       sulfinpirazonă

•       benzbromaronă

•       Etebenicid

III. Uricolitice

         Uratoxidaza

Guta se manifestă prin creşterea c% acidului uric în sânge, depunerea microcristalelor lui în articulaţii şi alte ţesuturi, precum şi prin formarea calculilor din acid uric (uraţilor) în căile urinare. Acidul uric este produsul final al metabolismului bazelor

purinice. Se elimină din organism prin rinichi. În glomerulul renal are loc filtrarea acidului uric (≈95% din concentraţia plasmatică), care practic se reabsoarbe complet în tubii contorţi proximali. Etapa a doua constituie secreţia acidului uric în tubii proximali

şi reabsorbţia activă ulterioară (≈80%)

Co l c h i c i n a, alcaloid din brânduşa de toamnă (colchicum automnale L.).

F-c

- Din tractul gastrointestinal se absoarbe bine.

- C% plasmatică maximă se determină peste aproximativ 60 minute.

- se elimină mai ales prin intestin şi, în măsură mai mică (10-20%),  prin rinichi în decurs de câteva zile.

MA

-inhibă activitatea mitotică a granulocitelor şi altor celule mobile (interacţionând cu proteinele microtubulare).

- Inhibă migrarea granulocitelor în focarul inflamator.

- Micşorează producerea de glicoproteine, lactat şi unele enzime, ce survine în fagocitoza cristalelor de uraţi de către granulocite şi favorizează dezvoltarea procesului inflamator.

- Reţine depozitarea microcristalelor de acid uric în ţesuturi.

Toate aceste particularităţise manifestă prin efect antiinflamator  => efect antiinflamator

Efecte

- scade temperatura corpului,

- măreşte PA,

- inhibă centrul respirator,

- dereglează transmisiunea neuromusculară.

- cresc ef simpatomimeticelor

- cresc TA

- stimul motil t-g-i

- inhibă secreţia de insulină şi eliberarea de histamină

Indicaţii se utilizează preponderent pentru jugularea

crizelor acute de gută, uneori pentru prevenirea lor.

Reacţiile adverse

- Colchicina e foarte toxică şi are un diapazon terapeutic îngust;

sunt destul de frecvente.

Afecţiunile G-I sunt cele mai tipice, deoarece

se cumulează aici în cantităţi considerabile: greaţă, vomă,

diaree, dureri în abdomen.

 - leucopenie, care apoi trece în leucocitoză.

La administrarea îndelungată agranulocitoza, anemia aplastică,

alopecia şi alte efecte adverse.

În tratamentul gutei este eficientă utilizarea asociată a preparatelor cu diferite mecanisme de acţiune (de exemplu, alopurinol + anturan; colchicina + probenecid etc.).

Alopurinol

Specialităţi: Allopurinol, Milurit, No Uric.

Proprietăţi
Inhibă xantin-oxidaza şi reduce sinteza acidului uric la etapa transformării hipoxantinei în xantină şi a xantinei în acid uric. Hipoxantina şi xantina sunt de 10 ori mai solubile, se elimină uşor cu urina şi riscul cristaluriei este redus. Scade concentraţia serică a uraţilor şi riscul depunerii lor în ţesuturi şi rinichi.

Indicaţii
Guta primară şi secundară, calculoza renală cu uraţi, hiperuricemia primară şi secundară în diverse hemoblastoze (leucemie acută, mieloleucemie cronică, limfosarcom ş.a.), în terapia citostatică şi actinică a neoplaziilor şi în administrarea unor doze masive de coticosteroizi.

Contraindicaţii
Afecţiunile hepatice sau renale severe, azotemia, hemocromatoza primară (idiopatică), sarcina, lactaţia, hipersensibilitatea la alopurinol.

Supradozare
Greaţă, vărsături, diaree, ameţeli, oligurie. Tratament: Diureză forţată, hemodializă sau dializă peritoneală.

Efecte adverse
Greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, rar hepatită granulomatoasă, creşterea enzimelor hepatice în sânge; trombocitopenie, leucopenie, eozinofilie, anemie aplastică, anemie hemolitică, reticulocitoză, limfocitoză; acutizarea stării în debutul tratamentului datorită mobilizării acidului uric din nodulii gutoşi şi alte depozite tisulare; nevrite, tulburări ale somnului, depresie, amnezie, cataractă, conjunctivită, ambliopie; eritem, febră; rar nefrită interstiţială, hematurie, proteinurie, scăderea libidoului, ginecomastie, vasculită, pericardită, bradicardie, vasodialataţie, tromboflebită, mialgii, bronhospasm, limfadenopatie.

Probenecidul este un derivat al acidului benzoic.

- La administrarea enterală se absoarbebine.

-c% maximă în plasmă se crează în mediu peste 3 ore.

- Acţionează îndelungat (t1/2 este de 8-10 ore).

- Cea mai mare parte din preparat se cuplează

 cu proteinele plasmatice. 

- Eliminarea se face prin secreţie tubulară.

MA

Interferă mecanismul transportor pentru anioni de la nivelul tubului contort proximal => scade consecutiv reaborbţia ac. Uric

Indicaţii

-guta

-crize gutoase

RA

- irita mucoasa tractului gastrointestinal,

- provoacă reacţii alergice cutanate,

- poate forma calculi renali.

- nemie aplastică

C-I

- Stări hiperuremice (datorită producerii în exces a ac. Uricşi eliminarea masivăde uraţi prin urină)

- hiperuremice secundară hemopatiilor

- patologii renale şi rinichiul nu poate face faţă elimin. renale

- nefropatia gutoasă

- calculoza uratică