BRONHODILATATOARELE
Principiile
farmacocinetice şi farmacodinamice de utilizare raţională
a remediilor
medicamentoase utilizate în afecţiunile organelor sistemului respirator
|
β-AM
|
Inhibitorii fosfodiesterazei
|
Preparatele combinate
|
M-CB
|
α-AB
|
|
I.
|
-
aminofilina
-
oxitrifilina
-
Teofilina şi preparatele ei de lungă durată
-
Euphylong
-
Teofilina–retard
-
Spophyllin retard
-
teodurul
-
Teopeks
-
teteo-24
-
Theo SR
- teo-Phyl
-
teostatul
-
Unilair
|
-
Berodualul (Ipratropiu
bromidum + Fenoterol)
-
Intal plus
-
Directul (Fenoterol +
Dinatrii cromoglicas)
-
Redolul
-
Trisolvina
-
Teofedrina
-
Bronholitina
-
Solutanul
|
-
atropina
-
Platifilina
-
Ipratropium bromid (Atrovent)
-
Ventilatul
|
-
Fentolamina
-
Piroxanul
|
Stabilizatoarele mastocitelor
|
||
|
I.
Glucocorticoizii
-
Prednizonul
-
Prednizolonul
-
Metilprednisolon
-
Triamcinolona
-
Dexametasona
-
Beclotasona
-
Budenosida
-
Flunisolidul
-
Fluticazona
-
Flixotida
|
II.
H1-antihistaminicele
-
terfenadina
-
astemizolul
-
loratadina
-
Clemastina (Tavegilul)
-
Cetrizina
-
Levocarbazina
|
III.
Inhibitoarele
fosfodiesterazei
-
Acid cromoglicic (Intalul)
-
Ketotifenul
-
Nedocromilul (Tilademint)
|
SIMPATOMIMETICELE (Adrenomimeticele)
ca bronhodilatatoare
I.
După apartenenţa de grup
α, β-AM - Epinefrina
(Adrenalina)
- Efedrina
β1 + β2-AM
- Izoprenalina (Izadrina)
-
Orciprenalina (Astmopent)
β2-AM
-
Hexoprenalina (Ipradol; Giniprol)
-
Terbutalina (Bricanil)
-
Fenoterolul (Berotec)
-
Salbutamolul (Albuterol)
- Pirbuterolul
(Maxair)
-
Reproterolul (Bronchadil)
-
Clenbuterolul (Spiropent)
- Salmeterolul (Serevent)
- Formoterolul (Foradil)
II.
După durata efectului
a) De scurtă durată (0.5-2 ore)
- Epinefrina
- Izoprenalina
b) De durată medie (3-6 ore)
- Orciprenalina
- terbutalina
- Salbutamolul
- Reproterolul
- Pirbuterolul
- Fenoterolul
c) De lungă durată (10-12 ore)
- Clenbuterolul
- Salmeterolul
- Formoterolul
Mecanismul de acţiune al simpatomimeticelor
Acţiunea bronhodilatatoare a acestor preparate constă în
stimularea β-adrenoreceptorilorbronhiilor ce duce la
activarea adenilatciclazei, producere excesivă a AMPc, micşorarea conţinutului
Ca2+ în ceea ce duce la relaxarea musculaturii bronşice.
Beneficiul terapeutic al
simpatomimeticelor
în astmul bronşic
1.
Stimulează β2
receptorii şi dilată bronhiile, îndeosebi cele de calibru mic.
2.
Diminuie sau înlătură bronhospasmul produs de
histamină, acetilcolină serotonină, alergeni, efort.
3.
Creşte secreţia ionilor de clor şi a apei în
secretul bronşic.
4.
Îmbunătăţeşte clearance-ul mucociliar, care este
avantajos atât în astm, cât şi în bronşita cronică.
5.
Inhibă eliberarea de histamină şi alte
substanţe proinflamatorii din mastocitele pulmonare produsă prin reacţia
antigen-anticorp.
6.
Scad nivelul proteinei cationice a
eozinofilelor în secretul bronhoalveolar.
7.
Diminuează rezistenţele
pulmonare.
8.
Provoacă vasoconstricţie α-adrenergică
cu decongestionarea consecutivă a mucoasei, ce contribuie la dezobturarea
bronhiilor.
9.
Ameliorează probele spirometrice şi funcţia
ventilatorie a plămânilor.
10. Scad
presiunea bioxidului de carbon în sângele arterial.
Simpatomimeticele posedă acţiuni:
α-adrenergică
– vasoconstricţie cu HTA
– bronhoconstricţie slabă
β-adrenergică
– stimulare psihomotorie
β1-adrenergică
– stimulare cardiacă
β2-adrenergică
– bronhodilataţie
–
vasodilataţie
–
relaxarea uterului
–
stimularea muşchilor striaţi
–
inhibarea eliberării de histamină prin reacţie
Ag + Ac.
după eficacitatea efectului bronholitic β-adrenostimulatorii îi putem repartiza:
Formoterol > Salmeterol
> Izoprenalin > Salbutamol.
s-a stabilit
că β2-adrenostimulatorii
blochiază transportul poteinelor prin celulele endoteliale astfel micşorând
probabilitatea dezvoltării edemului pulmonar:
Salmeterol > Formoterol
> Salbutamol şi β2-adrenoreceptorii
cu acţiune de scurtă durată.
β2-adrenostimulatorii
mai au efect inotrop şi cronotrop pozitiv asupra inimii măresc necesitatea
cordului în O2, îmbunătăţesc conductibilitatea atrială şi
ventriculară, cresc excitabilitatea miocardului, dilată arterele coronariene.
Doza β2-adrenostimulatorilor
cu acţiune scurtă, la care apare efectul bronholitic, de 3-5 ori (iar la β2-adrenostimulatorii cu
acţiune lungă – de câteva sute de ori) e mai mică decât doza la care preparatul
provoacă efect cardiostimulator.
La administrarea i/v salbutamolul şi izoprenalina au
acţiune bronholitică identică, dar salbutamolul are acţiune cardiotropă de 7-10
ori mai slab pronunţată (în primul rând a/a automatismului). Terbutalina (în
forme de aerosol şi praf uscat, care se inhalează cu ajutorul turbuhalerului)
în comparaţie cu izoprenalina are acţiune bronholitică mai pronunţată (de 2
ori) şi mai puţin acţionează asupra cordului (de 4 ori). Durata acţiunii
bronholitice a preparatelor depinde nu numai de structura chimică a lor
(prezenţa sau lipsa inelului catecolic), dar şi de modul de administrare.
La întrebuinţarea β2-adrenomimeticelor
inhalatorii efectul bronholitic survine rapid (cu excepţia salmeterolului).
Indicii timpului de instalarea efectului bronholitic daţi în tabelul N 1.
Farmacocinetica – administrarea
per os o absorbţie mai bună din tubul digestiv o au: izoprenalinul,
salmeterolul şi salbutamolul (80-85%), farmoterol (65%), şi în măsură mai mică
– terbutalin (25-80%).
Izoprenalinul / repede şi în întregime se metabolizează în
peretele intestinal şi ficat sub acţiunea fermenţilor COMT (catecol
O-metiltransferaza) ţi MAO, de aceea biodisponibilitatea lui e foarte mică
(< 10%); formoterolul, salbutamolul şi terbutalina au biodisponibilitatea =
30-50%, orciprenalina şi berotecul puţin mai mare. Aceste preparate se leagă
neînsemnat cu proteinele plasmatice (orciprenalinul 10%, terbutalinul 14-25%),
cu excepţiaformoterolului – 61-65% din care 53% se cuplează cu albumina.
Cmax a terbutalinului la administrarea per os
atinge peste 1-4 ore, formoterolului – peste 0,5-1 ore (dinamică liniară). Nu
există o corelaţie oarecare între concentraţia preparatelor date în sânge şi
efectul lor bronholitic. Spre exemplu: T ½ al salbutamolului la administrarea
i/v în bolus = 15 min, iar efectul bronholitic se menţine 3 ore (remediul medicamentos
menţinîndu-se în plasmă în cantităţi minime). La întrebuinţarea îndelungată
perorală 2 ori/zi a salbutamoluluişi terbutalinei în forme medicamentoasă cu
eliberare treptată (lentă) în prezenţa efectului bronholitic adecvat se
determină concentraţii plasmatice mici a acestor preparate. Acţiunea mai
îndelungată a salmeterolului în comparaţie cu a salbutamolului se datorează
lipofilităţi mai mari şi lanţului lateral mai lung al atomului de azot, care se
leagă cu regiunea apropiată a segmentului activ al β2-adrenoreceptorului,
prin urmare fragmentul feniletilaminic al moleculei are capacitate mai
îndelungată de interacţiune cu receptorul legându-se periodic şi detaşându-se
de la segmentul activ.
Tabelul № 1
Dozarea şi indicii de durată de
acţiune a simpatomimeticelor
|
Remediile medicamen-toase
|
Doza (mg)
|
Efect bronholitic
|
||
|
încep. min
|
max. min
|
durata ore
|
||
|
Acţiune scurtă
|
||||
|
Oriciprenalin
Salbutamol
Merotec
Terbutalin
|
0,71
1
0,2
0,25
|
< 4
< 4
< 4
< 4
|
30
30
45
45
|
2-3
4-6
5-6
5-6
|
|
Acţiune îndelungată
|
||||
|
Formoterol
Salmeterol
|
0,012
0,05
|
< 6
< 30
|
2
2-4
|
8-10
12
|
Viteza metabolizării β2-adrenoreceptorii
depinde de modul de administrare. Izoprenalin, salbutamol, terbutalin la
administrare i/v se elimină în proporţie mare (50-60%) în formă neschimbată, la
administrare per os predominant în formă de metaboliţi. De exemplu, după
administrarea per orală a 1 mg salmeterol se elimină predominant în formă de
metaboliţi în 72 ore cu bila (60%) şi urina (20-21%).
Unii metaboliţi a β2-adrenomimeticelor
posedă activitate farmacologică:
3-metoxiizoprenalin 14 ml din metaboliţii de bază a izoprenalinii,
posedă activitate β2-adrenoblocantă,
edemul sulfatat de salbutamol (metabolitul de bază a salbutamolului, se elimină
predominant renal β2-adrenomimetică.
Formoterol (12 şi 24 μg) administrat inhalator sub formă de pulbere
uscată cumulează în cantităţi mici (respectiv 6,4 şi 73% din doză). Comparativ
cu alţi β2-adrenomimetici, metaboliţii
formoterolului reprezintă O-glucuronizi fenolici şi alifatici, eliminaţi rapid
cu urina (76%) şi bila (33%).
β2-adrenostimulatorii
se deosebesc prin durata T ½ (tab.№ 2).
La
inhalarea β2-adrenomimeticelor,
bolnavul, de regulă înghite 85-95% din doză, deaceea ca şi la administrarea
perorală, se supune metabolismului presistemic, (spre exemplu izoprenalin mai
mult de 90%, formoterol 70%), ce explică biodisponibilitatea scăzută (la
inhalarea terbutalinei până la masă este 10-15%, după masă 6-10%).
Multe β2-adrenomimetice
(izoprenalin, salbutamol, terbutalin) penetrează barieră placentară şi se
secretă cu laptele.
CĂILE DE ADMINISTRARE A SIMPATOMIMETICELOR
|
Calea
|
Preparatele
|
Indicaţiile
|
Dezvoltarea efectului
|
Selectivitatea A
|
Reacţiile adverse
|
Inhilatorie
|
β1 + β-AM
β2-AM
|
1)
cuparea şi profilaxia acceselor de astm
bronşic forma uşoară sau medie
2)
testarea iniţială a
eficacităţii
|
rapidă
|
se
păstrează la utilizarea corectă
|
riscul
este mai mic la utilizarea corectă, dezvoltarea toleranţei este posibilă
|
|
Orală
|
Efedrina
Orciprenalina
Terbutalina Fenoterolul
Salbutamolul
Clenbuterolul
Reproterolul
|
1)
tratamentul de fond al
astmului
2)
profilaxia crizelor
3)
ineficacitatea β-AM
inhalatorii
|
instalarea
mai lentă şi durată mai lungă
|
se
pierde mai mult decât în aerosol
|
1) riscul este mai mare ca la inhalatorii
2)
toleranţa mai puţin evidentă
|
|
injectarea
s/c sau i/m
|
Epinefrina
Terbutalina
Reproterolul
|
1)
cuparea crizei
2)
în caz de status
|
instalare
rapidă
|
nu
este sau se pierde şi mai mult
|
riscul
este mare şi reacţiile adverse pot fi severe
|
Caracterizarea
simpatomimeticelor
I.
grup – structură
catecolaminică – Epinefrina
– Izoprenalina
– Hexoprenalina
1.
Au o intensitate mare de acţiune asupra
receptorilor adrenergici.
2.
Moleculele lor sunt polare şi greu trec prin
membrane, inclusiv cea hematoencefalică.
3.
Se absorb slab din intestin.
4.
Sunt în mare parte inactivate prin sulfatare în
intestin, iar în caz de absorbţie– prin metilare.
5.
Durata de acţiune este scurtă datorită captării
tisulare şi metabolizării de COMT şi MAO.
6.
Epinefrina şi izoprenalina nu au selectivitate
din cauza radicalului de la grupa NH2 (sunt mici (grupe CH3)).
II.
grup – structură
rezorcinol – Orciprenalina
– Terbutalina
– Clenbuterolul
– Fenoterolul
– Reproterolul
1.
Molecula este mai slabă, mai puţin vulnerabilă
la enzime.
2.
Sunt de o durată mai lungă şi o disponibilitate
mai bună la administrarea per os.
3.
Creşte selectivitatea β-recept.
deoarece radicalul de la NH2 devine mai voluminos.
III.
grup – saligenine – Salbutamolul
– salmeterolul
– pirbuterolul
1. compuşi cu acţiune
β-AM intensă.
2. Molecula este
stabilă şi posibilă pentru uz intern şi are efect mai durabil.
IV grup – fenilalchilaminică – Efedrina
1.
Potenţa relativ mică.
2.
Stabilă la administrarea per os şi are efect
durabil.
3.
Trece cu uşurinţă bariera hematoencefalică şi
are deseori efecte centrale secundare supărătoare.
Indicaţii:
Astm
bronşic (β2-adrenomimetici cu durată de
acţiune scurtă pentru cuplarea crizei, cu durată lungă pentru profilaxia
crizelor, în special nocturne)
-
bronşita cronică obstructivă;
-
dereglarea conductibilităţii atrio-ventriculare
(izoprenalin şi oriciprenalin sublingval sau i/v);
-
în calitate de preparate cardiotonice (şoc
cardiogen, forma normovolumică a şocului septic cu debit cardiac scăzut şi
rezistenţă periferică totală crescută) atunci când glicozidele cardiace sunt
contraindicate: spasm îndelungat a vaselor cerebrale; iminenţă de avort.
Contraindicaţii:
Absolute –
sensibilitate crescută la preparat.
Relative – hipertensiune
arterială, stenocardie, hipertireoză, tahiaritmii.
Doze şi
regim de dozare (vezi tab. № 1).
Reacţiile adverse ale
simpatomimeticelor
1. tahicardie şi aritmii
Ele
sunt cauzate de:
-
excitatea β1-receptorilor
2. ischemia miocardului şi
chiar declanşarea infarctului miocardic
– excitarea β1-receptorilor
cu creşterea consumului de oxigen.
3. agitaţie, nelinişte, anxietate – acţiune β-adrenomimetitică.
4. Cefalee şi ameţeli –
vasodilataţie prin β2-receptorilor
5. Tremorul fin al degetelor mânii –
uneori supărătoare, datorită exitări β2-receptorilor
muşchilor striaţi.
6. Toleranţa – se datoreşte
contactului continuu cu concentraţii mari de β2-AM,
ceea ce determină micşorarea reactivităţii.
Ea se
datoreşte:
a)
micşorării numărului (densităţii) β2-rec. prin activarea
enzimatică sau prin diminuarea sintezei proteinelor specifice.
b)
Apariţia unui deficit de cuplare cu proteina Gs
ca urmare a fosforilării receptorilor de către proteinkinaza A.
c)
Formarea de metaboliţi cu activitate β-AM.
d)
Creşterii densităţii relative a α-rec. ce provoacă bronhoconstricţie.
7. Micşorează saturaţia în oxigen a sângelui
arterial – din cauza unui dezechilibru dintre ventilaţie şi
perfuzie – când arteriolele dilatate (β2-rec.)
furnizează o cantitate sporită de sânge alveolelor încă insuficient ventilate.
E posibil că în astmul grav mai are loc şi un edem cu dereglarea drenajului
bronşic.
8. Uneori
creşte concentraţia acizilor graşi şi
secreţia insulinei.
9. Rar
provoacă greaţă, vomă, constipaţie,
destrucţia epiteliului ciliat (numai
β-AM neselective).
Selecţia
preparatului:
Formele
inhalatorii β2-adrenomimeticelor – preparate de elecţie pentru
cuplarea crizei de astm bronşic de orice geneză. În crizele nocturne a astmului
bronşic sunt preferabile β2-adrenomimeticele cu durată lungă, inclusiv preparatele
cu eliminare lentă a solbutamolului (volmax, saltos). În prezenţa patologiilor
concomitente din partea sistemului cardio-vascular sunt recomandate – β2-adrenomimeticele. La administrarea parenterală β-adrenomimeticele, ating căile respiratorii cele mai
mici, ceea ce-i important în formele grave de obstrucţie bronhială însoţite de
evacuierea îngreuiată a secretului vâscos din lumenul călor respiratorii şi
intumescenţă mucoase bronşice. Pentru cuparea crizelor grave efectivă inhalarea
soluţiei salbutamol (în doză 2,5-5 mg) cu ajutorurl nebulaserului.
Tabelul № 2
T ½ β-adrenomimeticelor
Preparatul
|
T ½
|
|
Izoprenalin
Salbutamol şi metabolitul său activ
Oriciprenalin
Fenoterol
Terbutalin
Formoterol
|
2 min
5 ore
6 ore
7 ore
3 ore (2-5 ore)
2-3 ore
|
La existenţa bolilor
concomitente a aparatului cardio-vascular, se recomandă de administrat β2-adrenostimulante.
La introducerea parenterală β2-aM
ating chear cele mai inferioare segmente a sistemului respirator, ce
este deosebit de important în forma severă a obstrucţiei bronşice, însoţită de
îngreuirea evacuării secretului vâscos din lumenul căilor respiratorii şi
edemaţierea mucoasei bronşice. Pentru cuplarea acceselor severe este efectivă
inhalarea salbutamolului în doză de 2,5-5 mg.
Interacţiuni
medicamentoase
β2-adrenostimulatorii
pot diminua acţiunea β2-adrenoblocantelor. Asocierea cu
M-colinoblocante şi teofilină, intensifică şi lungesc acţiunea
bronhodilatatoare.
Glucocorticoizii
măresc sensibilitatea receptorilor la β2-adrenomimetice.
M-COLINOBLOCANTELE ÎN ASTMUL BRONŞIC
Atropina în aerosol. Efectul asupra aparatului respirator:
1)
Blochiază M-receptorii şi dilată bronhiile de
calibru mare şi mediu.
2)
Micşorează activitatea cililor şi transportul
mucociliar.
3)
Inhibă eliberarea mediatorilor din mastocite.
4)
La utilizarea îndelungată preîntâmpină
hipertrofia musculaturii netede a bronhiilor şi hiperplazia glandelor mucoasei
bronşice.
5)
Micşorează secreţia glandelor bronşice, ce
poate duce la creşterea vîscozităţii.
6)
Efectul la inhalarea atropinei se manifestă
peste 20-40 min, maxim – 1-2 ore, durata 4-5 ore.
Din
cauza multiplelor efecte adverse sistemice ale atropinei în calitate de
bronhodilatator, în prezent frecvent se folosesc derivaţii lui cuaternari:
-
ipratropium bromid (atrovent), oxitropiu bromid
şi troventol – blocatori M2 –şi M3 colinoreceptorilor.
Aceste preparate se livrează sub formă de inhalatori aerosoli dozaţi.
Mecanismul de acţiune şi efectele farmacodinamice:
Antagoniştii
receptorilor muscounice, concurent inhibă efectele acetilcolinei, preponderent constricţia celulelor
musculare netede şi creşterea secreţiei în căile respiratorii. Activitatea
bronholitică a atroventului este de 10 ori mai mare, decât a atropinei; dar a
oxitropilului bromid – de 1,5 ori mai mare decât a atroventului.
Indicaţii:
1)
bronşita
cronică obstructivă (cu emfizem sau fără).
2)
Astm bronşic forma uşoară sau medie, îndeosebi
în asociaţie cu maladii cardiovasculare.
3)
Bronhospasm în intervenţii chirurgicale.
4)
Pregătirea căilor respiratorii înainte de
administrarea antibioticelor, mucoliticelor, glucocorticoizilor, intalului.
5)
La bolnavii ce nu răspund la β2-AM sau
dacă ele sunt contraindicate.
6)
Bronhospasm la efort fizic, inhalarea aerului rece,
gazelor, prafului.
Caracterizarea
comparativă a M-CB
Parametrii
|
Atropina
|
Ipratropiul
|
Oxitropiul
|
Troventolul
|
|
Inhalaţie:
începutul efectului
maxim
durata
|
20-40 min
1-2 ore
4-5 ore
|
15-40 min
1-2 ore
5-6 ore
|
5-10 min
0,5-2 ore
6-9 ore
|
20-40 min
1 oră
5 ore
|
|
Efectul bronholitic
|
moderat
|
moderat
|
intensă
|
intensă
|
|
Efectele sistemice
|
manifeste
|
practic
lipsesc
|
practic
lipsesc
|
practic
lipsesc
|
|
Transportul mucociliar
|
micşorează
|
nu
influenţează
|
nu
influenţează
|
nu
influenţează
|
|
Vâscozitatea
secreţiilor
|
micşorează
|
nu
influenţează
|
nu
influenţează
|
nu
influenţează
|
|
Dozele
|
0,5-1,5 mg
|
1-2 pufuri 3 ori/zi nu mai
mult 12 pufuri
|
2 doze 2 ori/zi rar de 3
ori/zi
|
1-2 pufuri 3 ori/zi
|
|
Reacţii adverse
|
frecvente sistemice
|
-
xerostomie
-
dereglări ale acomodaţiei la nimerirea în
ochi
|
xerostomie
|
xerostomie
|
|
Precauţii
|
|
I trimestru al gravidităţii, la bolnavii cu glaucom,
adenoma prostatei
- se poate asocia cu β-AM,
xantine (intensifică).
|
xerostomie
|
xerostomie
|
Metilxantinele în astmul bronşic
Euphylong Teofilina–retard
Spophyllin retard teodurul
Teopeks teteo-24
Theo SR teo-Phyl.
teostatul
Unilair
Mecanismul de acţiune
Actualmente principalul se consideră
prin antagonizarea cu adenozina (blocada) faţă de receptorii săi.
Adenozina produce bronhoconstricţie şi creşte eliberarea de histamina din
mastocitele pulmonare, precum şi inhibă eliberarea noradrenalinei din
terminaţiile presinaptice ale nervilor simpatici. Receptorii
adenozinici modulează activitatea adenilactciclazei.
|
Beneficiul metilxantinelor în astmul bronşic
1.
Bronhodilataţie
directă, dar de intensitate mai mică ca a simpatomimeticelor.
2.
Ameliorarea respiraţiei prin stimularea
centrilor bulbari.
3.
Efectul antiinflamator la nivelul mucoasei
traheobronşice.
4.
Stimulează clearanceul mucociliar.
5.
Creşte contractilitatea
diafragmului.
6.
Ameliorează circulaţia şi creşte capacitatea de
efort.
7.
Ameliorează starea de dispnee.
Alte efecte:
I.
Efecte hemodinamice:
1)
Măreşte
forţa contractilă a miocardului.
2)
Scade
presarcina şi presiunea venoasă de umplere.
3)
Tahicardie.
4)
Poate
micşora vâscozitatea sângelui.
II.
SNC –
stimulare psihomotorie ce poate permite evitarea somnului profund cu vagotonia
favorizantă pentru criza de dispnee.
III.
Tubul
digestiv – stimulează secreţia de acid clorhidric şi enzime
digestive.
IV.
Rinichi
– efect diuretic slab prin creşterea filtraţiei şi micşorarea
reabsorbţiei Na+.
V.
Musculatura
striată – creşte forţa de contracţie şi realizează revenirea
la normal a activităţii diafragmului.
Indicaţiile metilxantinelor în astm
1)
Preparatele
per os – astmul cronic, pentru profilaxia de durată a crizelor,
atunci, când acestea nu pot fi controlate prin β-AM, glucocorticoizi,
intal.
2)
Aminofilina i/v lent sau perfuzie:
a)
Crizele asmatice severe ce nu cedează la
simpatomimetice şi la glucocorticoizi i/v.
b)
Starea de rău asmatic care deasemenea nu
cedează la simpatomimetice şi glucocorticoizi i/v.
Alte indicaţii:
1)
Ca
stimulator a respiraţiei de tip Cein-Stokes.
2)
Apnee la nou-născuţi prematuri.
3)
Edem pulmonar acut.
4)
Migrena.
5)
Dereglări ale circulaţiei cerebrale (tratament
complex).
6)
Insuficienţă cardiacă, edeme de origine
cardiacă şi renală (tratament complex).
Contraindicaţiile
metilxantinelor
1)
sensibilitate la
metilxantine.
2)
Hipotensiune arterială marcată.
3)
Tahicardie, tahicardie paroxismală.
4)
Extrasistolie ventriculară frecventă.
5)
Infarct acut de miocard.
6)
Boala ulceroasă (relativ).
7)
Epilepsie.
Precauţii
1)
Hipo-
sau hipertensiune arterială.
2)
Afecţiuni cardiace.
3)
Afecţiuni hepatice.
4)
La hipertiroidieni.
5)
La persoanele în vârstă şi copiii mici.
Reacţiile adverse
Concentr. 15-20 mkg/ml (relativ frecvente).
-
anorexie, greaţă, (gastralgii, vome) (datorită
acţiunii iritante şi parţial centrale);
-
senzaţii de palpitaţii;
-
tremor, ameţeli, cefalee, dereglări de somn.
Concentr. 20-35 mkg/ml
-
tahicardie marcată,
tahiaritmii;
-
hiperventilaţie;
-
activarea ulcerului,
gastralgii;
-
insomnie, nelinişte, cefalee,
excitaţie;
-
greaţă, vomă;
-
accese de convulsii.
Concentr. > 35 mkg/ml
-
simptome ale hipoxiei creierului;
-
inhibiţie;
-
convulsii;
-
aritmii cardiace;
-
insuficienţă cardio-pulmonară;
-
hiperglicemia.
Farmacocinetica teofilinei
1.
Se
depistează o corelaţie strânsă între concentraţia plasmatică şi efectul terapeutic.
2.
Efectul terapeutic este evident la concentraţii
10-15 mkg/ml, când relaţiile adverse sunt rare şi minore.
3.
Per os se administrează
comprimatele obişnuite şi cele retard; soluţii buvabile teofilină şi
aminofilină se absorb bine şi complet, concentraţia maximă apare peste ≈ 2 ore,
durata 4-5 ore.
Comprimatele
retard (200-300 mg teofilină):
-
eliberează constant teofilina (8,33% pe oră)
-
biodisponibilitatea 70-100%
-
eliberarea nu depinde de pH şi conţinutul
intestinului.
Soluţiile
per os se absorb rapid şi complet. În acest caz concentraţia şi efectul
terapeutic e aproape de cel i/v. însă
se determină o excitaţie marcată a mucoasei tubului digestiv.
4.
Rectal – în supozitoare:
absorbţiaînsă este incompletă şi inegală, lentă, ce face dificilă dozarea. Din
clisme se absoarbe mai bine, însă modul de administrare nu este comod.
5.
I/m: absorbţie lentă,
dureroasă, concentraţii mai mici ca la per os.
6.
I/v – efect maxim peste 15 min.
7.
Cuplarea cu proteinele
40-65% (ce scade în ciroze 29-37%).
8.
Distribuţia – rapidă în
ţesuturile periferice. Concentraţia în spută, salivă este egală cu cea
necuplată din ser. Penetrează placenta şi la făt se apreciază
aceleaşi contracţii ca şi la mamă. pătrunde
în lapte.
9.
Volumul de distribuţie
0,3-0,7 l/kg. El creşte la bolnavii cu ciroză, acidoză şi la vârstnici.
10. Clearanceul
total: la adulţi nefumători – 0,65 ml/kg/min, la copii 4-17
ani – 1,4 mlml/kg/min, 1-4 ani – 1,7 ml/kg/min.
11. Metabolizarea –
prezintă variaţii individuale 85-90% din doză cu participarea enzimelor
microzomiale (P-450) şi xantinoxidazelor: prin demetilare şi oxidare.
Metabolismul
este mai lent în caz de:
-
insuficienţă hepatică,
cardiacă, renală;
-
maladiile pulmonare cu insuficienţă
respiratorie;
-
hrană bogată în proteine şi vitamine;
-
vaccinare cu BCJ;
-
herpes Zoster.
12. Eliminarea –
10-18% sub formă neschimbată, restul-metaboliţi.
T0,5
= 4-16 ore ≈ 9 ore la adulţi,
3-4 ore – copii,
25-28 ore – în ciroză,
4,4 ore – la fumători.
13. Farmacocinetica
teofilinei are un ritm circat:
-
mai bine se absoarbe doza de dimineaţă;
-
picul la cea de dimineaţă – la ora 10, la cea
de seară – la ora 2 noapte (la 2 prize);
-
T0,5 a dozei de dimineaţă – 6,2 ore.
Beneficiul terapeutic al glucocorticoizilor
în astmul bronşic
I.
Efectul antiinflamator.
II.
Antagonizarea acţiunilor mediatorilor
proinflamatorii imediate de receptorii specifici respectivi.
III.
Influenţa asupra reacţiilor alergice tardive şi
de tip imediat.
IV.
Favorizarea bronhodilataţiei β2-adrenergice.
V.
Ameliorează transportul
mucociliar.
Căile de administrare
|
|
Inhalator
|
Oral
|
I/m
|
I/v
|
Indicaţii
|
-
profilaxia crizelor de astm;
-
Evitarea exacerbărilor în
astm;
|
- Astmul cronic refractor la bronhodilatatoare,
glucocorticoizi în aerosol sau cromoglicat
|
- În agravarea bolii sau
la bolnavii care necesită tratament cortizonic oval (însă el este
contraindicat)
|
- în crize grave de astm
sau în răul asmatic
|
|
Apariţia
efectului
|
|
După 2-3 zile de
administrare
|
Formarea depo cu
eliberarea lentă
|
Se relevă peste 1-3 ore,
maxim 6-12 ore
|
|
Durata
curei de tratament
|
Depinde de forma şi
evoluţia maladiei
|
Pe o perioadă de câteva
săptămâni sau mai îndelungat
|
Pe o perioadă de câteva
săptămâni până la 3 luni
|
Pe o perioadă de 48-72 ore
|
|
Preparate
folosite
|
-
Dipropionat beclometazonă;
-
Fosfat sodic dexametazonă;
-
Budenosida;
-
Flunisolida;
-
Fluticazonă;
|
-
Prednison
-
Prednisolon
-
Metilprednisolon
-
Triamcinolonă
|
-
acetat metilpredni-solon
-
acetonid triamcinolonă
|
-
hemisuccenat hidrocortison;
-
prednisolon;
-
metilpredni-solon;
|
|
Apariţia
reacţiilor adverse (RA)
|
La dozele terapeutice acţiunea se limitează la
bronhii.
|
RA obişnuite glucocorticoizilor
|
RA obişnuite glucocorticoizilor
|
Practic nu provoacă reacţii adverse
|
Farmacocinetica glucocorticoizilor inhalatorii
1)
Betametazona
şi dexametazona se absorb intens din plămâni şi pot provoca efecte sistemice.
2)
Triamcinolona acetonid, beclometazona
dipropionat, flunisolida, budenosida şi fluticazonul sunt activi la inhalaţie
fie că slab se absorb sub formă activă, fie că absorbându-se şi nimerind în
sistem rapid se supun metabolizării.
3)
Efectul se instalează după 5-7 zile de
administrare sistematică.
4)
Din aerosoli numai 10-20% nemijlocit nimeresc
în pulmoni (dacă inhalaţia este corectă). Cealaltă parte se fixează pe mucoasa
cavităţii bucale sau căile respiratorii superioare şi se înghite sau se elimină
prin expiraţie.
5)
După înghiţire se absoarbe, apoi se
metabolizează în ficat o mare parte la primul pasaj. Activitatea
metaboliţilor este de 100 ori mai mică.
6)
Se elimină:
a)
prin scaun: 69% metaboliţi –
becotid
10% metaboliţi - budenosidă
b)
prin urină: 15% metaboliţi –
becotid
70% metaboliţi – budenosidă
Budenosida se inactivează de 2-4 ori mai
repede ca becotidul.
7)
După 30 min de la inhalaţie în sânge se
determină 50% doză becotid şi 20% doza budenosidă.
Reacţiile adverse ale glucocorticoizilor inhalatorii
1)
Candidoza
orofaringiană – este de obicei (5-20%) minoră. Poate fi evitată prin spălarea
gurii după inhalare sau prin administrarea medicamentului înainte de mese. La nevoie se fac spălături bucale cu nistatină.
2)
Răguşeală trecătoare.
3)
Uneori alergia pielii pleoapelor, nasului. Acestea
se pot preântâmpina prin spălarea după inhalaţii.
4)
La utilizarea îndelungată se pot acuza gastritele.
5)
Iritarea mucoasei cavităţii bucale, faringelui,
senzaţii de usturime.
6)
Uneori bronhospasm paradoxal.
7)
La doze majore (peste 2 mg/zi) inhibiţia
corticosuprarenalelor.
Contraindicaţii
1)
Tuberculoza.
2)
Sensibilitate la preparat.
3)
Gravide, lactaţie (flunisolida).
4)
Infecţii virale şi micotice ale organelor
respiratorii.
CLASIFICAREA ANTITUSIVELOR
I.
Centrale
A.
Opioidele
opiul şi morfina levopropoxifenul
codeina dextrometorfanul
etilmorfina noscapina
hidrocodona metadona
folcodina
B.
Neopioidele
glaucina
pentoxiverina
oxeladina
clofedanolul
C.
Sedativele
antihistaminicele etc.
II.
Periferice
A.
Specifice
libexina
butamiratul
B. Nespecifice
1) expectorantele
2) anestezicele locale
3) umectantele
4) mucilaginoasele
5) antisepticele şi
decongestionantele nazale
6) bronhodilatatoarele
III.
Mixte
benzonatul
benbroperina
IV.
Preparate combinate
stoptusina codipront
bronholitina benadrilul
redolul tussamag
hexapneumina
V.
Preparate vegetale
Bronhicum pertusin
doctor mom solutan
elexir pectoral montusyl
hedelix
ANTITUSIVELE CENTRALE
|
preparatele
|
Efectul antitusiv
|
Efect analgezic
|
Inhibiţia respiraţiei
|
Dependenţa
|
Alte efecte
|
Dozele şi frecvenţa administrării
|
|
Codeina
|
++
|
+
|
+
|
+
|
bronhospasm usucă
secreţiile bronşice
|
15-30 mg la 4-6 ore la copii 0,2-0,3 mg/kg
la 6-8 ore
|
|
Morfina
|
++++
|
++++
|
+++
|
+++
|
– // –
|
|
|
Etilmorfina (dionina)
|
+++
|
++
|
++
|
+
|
– // –
|
10-15 mg 2-3 ori/zi
|
|
Folcodina
|
++
|
?
|
±
|
±
|
|
|
|
Noscapina (tusan)
|
++
|
0
|
stimulează
|
0
|
bronhodilatator slab
|
15-30 mg de 3-4 ori/zi
|
|
Levopropoxifenul
|
++
|
±
|
|
0
|
anestezic local, sedare,
somnolenţă
|
50-100 mg de 3-4 ori/zi
|
|
Dextrometorfanul (tusilan, romilan)
|
++
|
0
|
0
|
0
|
somnolenţă
|
15-30 mg de 3-4 ori/zi
|
|
Glaucina (glauvent)
|
++
|
+
|
0
|
0
|
slab sedativ adrenolitic
|
25-50 mg 2-4 ori/zi – adulţi, 12,5-25 mg
2-3 ori/zi – copii
|
|
Clofedanolul (baltix, calmotusin)
|
+
|
?
|
?
|
?
|
efect prelungit antitusiv
|
25 mg 3-4 ori/zi
|
|
Oxeladina (tusuprex, paxeladina)
|
++
|
0
|
0
|
0
|
expectorant
|
10-20 mg 3-4 ori/zi
|
PREPARATELE
ANTITUSIVE COMBINATE
|
Preparatul
|
Compoziţia
|
Efectele
|
Indicaţiile
|
Reacţiile adverse
|
Redolul
|
dextrometorfan
salbutamol
|
Antitusiv, bronholitic
|
Maladiile acute şi cronice ale sistemului
respirator cu tuse şi bronhospasm
|
somnolenţă uşoară, ameţeli, slăbiciune,
tremor muscular, tahicardie
|
|
Stoptusina
|
butamirat
guaifenezina
|
Antitusiv, expectorant (secretolitic),
bronholitic
|
Tusea uscată în:
a)
infecţii virotice ale căilor respiratorii superioare
şi inferioare;
b)
catare ale căilor respiratorii superioare;
c)
inflamaţii ale laringelui, faringelui, bronhii,
plîmâni.
reducerea tusei în:
1)
perioada pre- şi postoperatorie;
2)
astm;
3) tuberculoză;
4) pneumoconioză.
|
rar: greaţă, diaree, ameţeli, exantemă
|
|
Codiprontul
|
Codeina
feniltoloxamina
|
Antitusiv, antihistaminic, spasmolitic,
anestezic local slab sedativ
|
Tusea acces supărător în maladiile
infecţioase-infl. şi alergice ale căilor respiratorii superioare şi
inferioare
|
Reacţii alegice, constipaţii, inhibiţia
respiraţiei la doza mai mari
|
|
Hexapneumina
|
biclotimol
eucaliptol
acetaminofen
folcodina
|
Antitusiv, antipiretic, antimicrobian
|
Tusea uscată în maladiile acute ale
sistemului respirator
|
Constipaţie, greaţă, somnolenţă,
bronhospasm, inhibiţia respiraţiei, dependenţa la doze mari
|
|
Bronholitina
|
glaucină
efedrină
acid citric
ulei busuioc
|
Antitusiv, bronholitic, sedativ, anestezic
local şi antiseptic
|
Tusea convulsivă, bronşită acută şi/sau
cronică, traheobronşită, astm, bronşită obstructivă
|
greaţă, ameţeli, tahicardie, ↑ TA.
|
ANTITUSIVELE
PERIFERICE SPECIFICE ŞI MIXTE
|
Preparatul
|
Efectele
|
Indicaţiile
|
Dozele
|
Reacţiile adverse
|
|
Prenoxdiozina (Libexina)
compr. 0,1
|
anestezic local,
antitusiv, spasmolitic
|
Tusea în:
1.
catare ale căilor respiratorii superioare;
2.
bronşite acute şi cronice;
3.
bronhopneumonii;
4.
astm bronşic;
5.
emfizem pulmonar;
6.
înainte de bronhoscopie sau bronhografie.
|
1-2 compr. de 2-4 ori pe
zi
|
Erupţii, edem
angioneuronic,
anestezia mucoasei
bucale,
greaţă
diaree
|
|
Butamiratul (Sinecod)
dr. 0,02; 0,05
f. 1%-1 ml
fl. 10 ml
sirop 200 ml
|
antitusiv expectorant
bronholitic şi antiinflamator
|
1)
Tusea puternică de orice origine inclusiv perioada
pre- şi postoperatorie
2)
Tusea convulsivă.
|
1-2 dr. – de 3 ori/zi
1-2 linduri de ori/zi
1-2 ml i/v sau i/m
|
rar – exantemă greaţă
diaree
ameţeli
|
|
Benbroperina (pectipront)
sirop 90 ml
|
antitusiv (mixt)
bronhodilatator
|
1)
Tusea neproductivă
2)
Tusea în bronşită acută şi cronică
3)
Tusea în gripă
4)
Tusea în maladiile infecţios-inflamatorii ale
căilor respiratorii
|
o lingură 2-3 ori/zi în
timpul sau după masă
|
Sunt posibile: ameţeli,
slăbiciune, sete, xerostomie, semne dispepsice, dereglări ale concentraţiei
atenţiei, erupţii
|
|
Benzonatul (tessalon)
compr. 0,1
|
antitusiv mixt
|
1)
Tusea neproductivă
2)
Tusea în bronşită acută şi cronică
3)
Tusea în maladiile infecţios-inflamatorii ale
căilor respiratorii
|
100-300 mg 3-4 ori/zi
|
uneori: somnolenţă,
cefalee, ameţeli, congestie nazală, diaree, erupţii cutanate
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu