Principiile farmacodinamice şi farmacocinetice de utilizare raţională a preparatelor cu influenţă asupra metabolismului
Principiile farmacodinamice şi farmacocinetice de utilizare
raţională a preparatelor cu influenţă asupra metabolismului
Principiile farmacodinamice şi farmacocinetice de utilizare raţională a
preparatelor vitaminice
Vitaminele sunt compuşi organici proveniţi din alimente sau sintetizaţi de
către flora intestinală, care au rol de cofactori sau precursori de cofactori ale unor
enzime specifice, esenţiale pentru metabolismul normal.
Vitaminoidele sunt factori biochimici fără funcţii enzimatice, incluşi în trecut
printre vitamine.
Clasificarea
preparatelor cu acţiune vitaminică
I.
Preparatele vitaminelor
A.
Hidrosolubile
Vitamina
C - Acidul ascorbic
Vitamina B1 – Tiamină, Fosfotiamină, Cocarboxilază
Vitamina B2 – Riboflavină, Flavinat
Vitamina B3 (PP) – Acidul nicotinic,
Nicotinamidă
Vitamina B5 – Acidul pantotenic,
Pantotenatul de calciu
Vitamina B6 – Piridoxină, Piridoxalfosfat
Vitamina B12 - Cianocobalamină, Oxicobalamină, Cobabamid
Vitamina H
- Biotină
Vitamina P - Rutozid, Cvercerutină, Venoruton
B.
Liposolubile
Vitamina A - Retinol, Retinol acetat, Retinol
palmitat, Untura de peşte, Tretinoin, Etretinat , Izotretionoin
Vitamina D - Ergocalciferol,
Colecalciferol, Calcidiol, Calcitriol, Dihidrotahisterol
Vitamina K
- Fitomenaionă, Menadionă, Menadiol
sodiu sulfat
Vitamina E - Tocoferol acetat
II. Preparatele vitaminoidelor
V itaminaB4 – Colină
Vitamina B8 – Inozitol
Vitamina B13 – Acidul
orotic, Orotatul de potasiu
Vitamina
B15 - Pangamatul de calciu
Vitamina
N - Acidul lipoic, Lipamidă
Vitamina
U - Metilmetioninsulfoniu clorid
Vitamina
H1 – Acidul paraaminobenzoic
III.
Preparatele vitaminice
complexe
1.
preparate polivitaminice:
a) ce conţin preparate
vitaminice hidrosolubile: ascorutin, tetravit, vitergin, neuromultivit,
votabex, covit, beviplex, activanad, betrivit-teva;
b) ce conţin preparate
vitaminice liposolubile: aevit, seven siz;
c) ce conţin preparate
vitaminice hidro- şi liposolubile: vitacutrol, revit, multitabs E, vitanova,
hepavit, lecovit, macrovit, multibionta, revivona, santevit, strestabs, iunicap
Iu;
2.
preparate polivitaminice
cu macroelemente (Ca, K,Mg,P): beviplex, beroca Ca+Mg, picovit, multibionta cu Ca şi Mg,
revitasport Mg;
3.
preparate polivitaminice cu
microelemente: multitabs LJ şi LK, plenil, fefol-vit,
feniuls, triovit, vitrum laif, strestabs cu Fe,Zn, bebivit cu Fe, vitrum
circus, vitrum superstres;
4.
preparate polivitaminice cu
macro- şi microelemente: vi-dialin, biovital, vitrum, vitrum plus, duovit, materna, megavite,
meniravit, multifit, iunifit, nova vita, nutrisan, oligovit, ol-amin,
pregnavit, centrum, iunicap M,T;
Clasificarea preparatelor vitaminice după efectul
profilactico-curativ
1. Vitaminele ce influenţează reactivitatea
organismului (reglează starea funcţională a sistemului nervos central,
metabolismului şi trofica ţesuturilor) : - acidul
ascorbic, tiamină, fosfotiamină,
cocarboxilază, riboflavină, flavinat, acidul nicotinic, nicotinamidă, piridoxină,
piridoxalfosfat, cianocobalamină, oxicobalamină, cobabamid,
pangamatul de calciu, retinol, retinol acetat, retinol palmitat, untura
de peşte;
2. Vitaminele ce protejează mucoasele şi
ţesuturile cutanate (reglează metabolismul şi trofica, contribuie la
regenerarea mucoaselor, amplifică proprietăţile protectoare a epiteliului): riboflavină, flavinat, acidul nicotinic, nicotinamidă,
piridoxină, piridoxalfosfat, tocoferol, acetat, biotină;
3. Vitaminele
cu acţiune antitoxică şi antiinfecţioasă (măresc rezistenţa organismului la infecţii,
stimulează sinteza de anticorpi, fagocitoza,
detoxicaţia toxinelor, înlătură
hipoxia): acidul
ascorbic, tiamină, fosfotiamină,
cocarboxilază, riboflavină, flavinat, acidul nicotinic, nicotinamidă, piridoxină,
piridoxalfosfat, cianocobalamină, oxicobalamină, cobabamid,
acidul folic, pangamatul de calciu, retinol, retinol acetat, retinol
palmitat, untura de peşte;
4. Vitaminele ce influenţează hemopoeza şi
coagulabilitatea sângelui: piridoxină, piridoxalfosfat, cianocobalamină,
oxicobalamină, cobabamid, acidul folic, acidul ascorbic, fitomenaionă, menadionă,
menadiol sodiu sulfat, rutozid, cvercerutină, venoruton, acidul nicotinic, nicotinamidă;
5. Vitaminele
ce reglează văzul
(adaptarea în întuneric, măreşte acuitatea văzului, lărgeşte câmpul culorilor): retinol, retinol acetat,
retinol palmitat, untura de peşte
acidul ascorbic, tocoferol acetate, riboflavină, flavinat;
6. Vitaminele ce influenţează metabolismul în
ţesutul osos şi dentar (contribuie la formarea matricei proteice şi
depozitarea Ca în oase şi ţesuturile dure ale dinţilor): acidul ascorbic,
ergocalciferol, colecalciferol, calcidiol, calcitriol, dihidrotahisterol,
tocoferol acetat, tiamină, fosfotiamină, cocarboxilază, acidul pantotenic,
pantotenatul de calciu.
Subdivizarea preparatelor
vitaminelor după influenţa preponderentă asupra metabolismului
1.
Cu influenţă preponderentă asupra
metabolismului glucidic:
acidul ascorbic,
tiamină, fosfotiamină, cocarboxilază, riboflavină, flavinat, acidul
pantotenic, pantotenatul de calciu, retinol, retinol acetat, retinol palmitat, acid
lipoic;
2.
Cu influenţă preponderentă asupra
metabolismului proteic:
piridoxină, piridoxalfosfat, cianocobalamină,
oxicobalamină, cobabamid, acidul folic, acidul ascorbic, fitomenaionă,
menadionă, menadiol sodiu sulfat retinol, retinol acetat, retinol palmitat,
tocoferol acetat;
3.
Cu influenţă preponderentă asupra
metabolismului lipidic:
piridoxină, piridoxalfosfat, cianocobalamină,
oxicobalamină, cobabamid, acidul folic, colină, acidul pantotenic, pantotenatul
de calciu acidul
nicotinic, nicotinamidă;
4.
Cu influenţă preponderentă asupra
metabolismului electrolitic:
acidul ascorbic, ergocalciferol, colecalciferol,
calcidiol, calcitriol, dihidrotahisterol, tocoferol acetat, tiamină,
fosfotiamină, cocarboxilază,acidul pantotenic, pantotenatul de calciu.
Insuficienţa de vitamine (hipovitaminozele) sau carenţa de vitamine (avitaminozele) survin din
cauza:
I. Micşorarea aportului de vitamine: nivelul scăzut de trai al populaţiei (A,
B1); nou-născuţii şi sugarii din primele săptămîni ce se află la
alimentarea artificială (C, B6); la sugari cu reducerea conţinutului
vitaminelor în laptele matern (B12, B6, ac.folic.); la
copii cu dietă nebalansată cu predominarea hidrocarburilor, deficitul sau
surplusul de proteine; limitarea durabilă a dietei în urma anorexiei, greţurilor,
vomei sau durerilor cauzate de administrarea hranei, dieta iatrogenă
(nejustificată).
II.
Necesitate sporită la un aport obişnuit de vitamine (insuficienţă relativă): graviditate şi lactaţie; colita ulceroasă nespecifică, spru; febră durabilă; stări urmate de scindarea
excesivă a proteinelor; tumorile.
III. Dereglarea sintezei vitaminelor
endogene: disbacterioză
(antibioticoterapia); nou-născuţii
prematuri (insuficienţa sintezei Vit.K);
creşterea excesivă a bacteriilor în intestin (B12).
IV. Dereglarea farmacocineticii vitaminelor:
A.
Dereglarea absorbţiei: gastroectomie
(B12); rezecţia intestinului subţire maladiile pancreasului, căilor biliare, ce
se manifestă prin steatoree şi micşorarea absorbţiei vitaminelor liposolubile
A, E, D, K; enteropatii, diaree cronică cu insuficienţă preponderentă a
vitaminelor hidrosolubile (B, C); tratamentul cu preparate ce dereglează
absorbţia vitaminelor (de exemplu: uleiul de vazelină (A, D), anticoncepţionalele orale, anticonvulsivantele
(folaţilor);
B. Dereglarea
distribuţiei: dereglarea transportului vitaminelor în caz de
hipoproteinemie (A) în maladiile hepatice;
C. Dereglarea
sau insuficienţei metabolismului: factorii genetici – enzimopatii (Vit B12-anemii
megaloblastice la copii); insuficienţa
de vârstă a sistemelor enzimatice ce transformă vitaminele în metaboliţi active
(aceasta se poate întâlni la nou-născuţii, prematuri în primele luni de viaţă
şi se mai agravează prin lipsa rezervelor d vitaminele B12, K, E, D,
C, Bc în ficat); insuficienţa sistemelor enzimatice în caz de
insuficienţă renală gravă, ciroză biliară primară (Vit.D), ciroză alcoolică
(B); deficitul funcţiei de sinteze a proteinelor în ficat (K); interacţiunea cu
unele medicamente ce dereglează metabolismul vitaminelor (anticoncepţionale orale
a B6; metotrexatul, cloridina, alcoolul, trimetoprinul – a ai folaţilor;
anticonvulsivantele – a Vit.D).
D. Accelerarea
eliminării vitaminelor: în diabet (a vitaminelor hidrosolubile).
Evoluţia hipo- şi/sau
avitaminozelor se caracterizează prin mai multe etape consecutive până se vor
constata manifestări clinice. În caz de asigurarea insuficientă cu vitamine creşterea
necesităţii, dereglării sintezei endogene şi/sau perturbărilor de ordin
farmacocinetic organismul recurge la rezervele acestora. La epuizarea lor
survin dereglări biochimice şi funcţionale (micşorarea concentraţiei în plasmă
şi urină; micşorarea concentraţiei în ţesuturi şi celule; hipofuncţia
enzimelor; defecte funcţionale manifestate în stress), care pot cauza apariţia dereglărilor
morfologice. Ultimele deja pot provoca manifestări subclinice sau clinice (simptome de disfuncţii a
ţesuturilor şi organelor, afecţiuni patologice ale ţesuturilor şi organelor, sindrom
clinic manifest).
Principiile de utilizare a
preparatelor vitaminice
1. Cu scop profilactic: în caz de aport insuficient alimentar,
utilizare excesivă, sindromul de malabsorbţie.
2. Cu scop de
tratament specific: în caz de carenţă vitaminica stabilită în baza
examinării clinice, anamnezei alimentare, cercetarea biochimică a sângelui,
urinei şi ţesuturilor
Elecţia dozelor se va face:
A. Doze în limitele necesităţilor nictemirale în caz
de insuficienţa aportului alimentar de vitamine.;
B. Doze mai mari de 5-10 ori ca necesitatea nictemerală
în caz de sindromul de malabsorbţie, creşterea necesităţii sau a pierderilor;
C. Dozele farmacologice, de regulă, sunt mai mari de
20-60 ori ca necesităţile nictemerale.
Utilizarea lor depinde de farmacodinamia vitaminelor respective (de exemplu, folosirea
acidului nicotinic ca vasodilatator sau hipolipemiant).
Principalele
boli prin deficit vitaminic, la om sunt beri- beri (vit.B1), scorbutul (vit.C), pelagra (vit.PP), keratomalacia
(vit.A) şi rahitismul (vit.D) care impun tratamentul vitaminic specific
cu doze mari. Există şi cazuri rare de dependenţă vitaminică, de natură
genetică la unele vitamine din complcxul B şi la vitamina D; la aceşti bolnavi
aportul alimentar este insuficient, fiind necesară administrarea de doze
farmacologice de vitamine. Dozele recomandate pentru profilaxie
şi pentru tratamentul formelor uşoare de hipovitaminoză sunt obişnuit de 5-10 ori mai mari decât necesarul zilnic obişnuit.
Necesarul zilnic de
vitamine
|
Vârsta
|
B1
(mg)
|
B2
(mg)
|
B6
(mg)
|
B12
(mg)
|
Bc
(mg)
|
PP
(mg)
|
C
(mg)
|
A
(mg)
|
E
(mg)
|
D
(UI)
|
|
|
Până
la o lună
|
0,3
|
0,4
|
0,4
|
0,3
|
40
|
4
|
30
|
400
|
5
|
400
|
|
|
1-3
luni
|
0,3
|
0,4
|
0,4
|
0,3
|
40
|
5
|
30
|
400
|
5
|
400
|
|
|
4-6
luni
|
0,4
|
0,5
|
0,5
|
0,4
|
40
|
6
|
35
|
400
|
5
|
400
|
|
|
7-12
luni
|
0,5
|
0,6
|
0,6
|
0,5
|
60
|
7
|
40
|
400
|
6
|
400
|
|
|
1-3
luni
|
0,8
|
0,9
|
0,9
|
1
|
100
|
10
|
45
|
450
|
7
|
400
|
|
|
4-6
ani
|
1
|
1,3
|
1,3
|
1,5
|
200
|
12
|
50
|
500
|
10
|
100
|
|
|
7-10
ani
|
1,4
|
1,6
|
1,6
|
2
|
200
|
15
|
60
|
700
|
10
|
100
|
|
|
11-13
ani băieţi
|
1,6
|
1,9
|
1,9
|
3
|
200
|
18
|
70
|
1000
|
12
|
100
|
|
|
11-13
ani fetiţe
|
1,5
|
1,7
|
1,7
|
3
|
200
|
16
|
60
|
1000
|
10
|
100
|
|
|
14-17
ani
|
Băieţi
|
1,7
|
2
|
2
|
3
|
200
|
19
|
75
|
1000
|
15
|
100
|
|
Fetiţe
|
1,6
|
1,8
|
1,8
|
3
|
200
|
17
|
65
|
1000
|
12
|
100
|
|
|
Gravide
|
1,7
|
2
|
2
|
4
|
600
|
19
|
75
|
1250
|
15
|
500
|
|
|
Formele
ce alaptează
|
1,9
|
2,2
|
2,2
|
4
|
600
|
21
|
80
|
1500
|
15
|
500
|
|
|
Adulţi
|
1-1,4
|
1,5-1,7
|
1,75-2
|
1,5-2
|
50-200
|
15-20
|
30-75
|
750
|
10-30
|
100-200
|
|
Unii
specialişti folosesc doze mari de vitamine pentru profilaxia şi tratamentul
unui număr mare de boli, fără legătură cu stările carenţiale specifice. Aceste
indicaţii sunt în majoritate nefundamentate ştiinţific, eficacitatea fiind nulă
sau îndoielnică, deoarece disponibilul de cofactori necesari pentru desfăşurarea
reacţiilor biochimice specifice nu este afectat.
Vitaminele
hidrosolubile se distribuie în lichidul extracelular, depozitele din organism
sunt mici, eliminarea se face renal, cu uşurinţă; de aceea stările carenţiale
survin relativ repede. Supradozarea
vitaminelor hidrosolubile nu are consecinţe toxice, cantitatea eliminată
crescând odată cu doza.
Preparatele
vitaminelor hidrosolubile
Vitamina B1 - Tiamina bromid sau clorhidrat (thiamine, aneurine, benerva,
betabion, brevilin)
Farmacocinetica. Absorbţia. Tiamina se absoarbe activ la nivelul
intestinului subţire circa 2-5 mg în 24 ore, maxim 8-15 mg din care
considerente nu sunt raţionale dozele mari peroral. În cazul dozelor mari se
poate adăuga un process de difuziune. În mucoasa intestinală este transformată
enzimatic în forma sa activă - tiamin pirofosfat (TPP) sau
cocarboxilaza, care are funcţie
de coenzimă. Dereglările structurale şi funcţionale ale tubului digestiv
(inflamaţie, ulcer, gastrite hipoacide etc) şi
micşorează absorbţia tiaminei. Peste 15 min, se determină în sânge, iar
peste 30 min în organe. După injectarea i/m se absoarbe rapid şi complet.
Distribuţia. Tiamina se distribuie rapid în organe unde
formează rezerve neînsemnate. Cantităţi mai mari se disting în creier, ficat,
miocard, rinichi, splină, suprarenale.
Metabolismul.
Tiamina în ţesuturi, preponderent în ficat, se transformă în metaboliţi activi
(mo-; di- şi tri- fosfaţi). Difosfatul intră în componenţa mai multor cofactori, inclusiv cocorboxilazei. Pentru
aceasta este necesar de o asigurare adecvată cu oxygen. Zilnic se metabolizează
circa 1 mg tiamină. Dozele mici se metabolizează în
întregime, dozele mai mari refac depozitele, restul fiind eliminat prin urină,
sub formă neschimbată.
Eliminarea.
Tiamina după metabolizarea
în ficat se elimină sub formă de pirimidina (şi încă 9 metaboliţi) numai după
acoperirea depourilor. La doze mari sau după acoperirea rezervelor se poate
elimina sub formă neschimbată. Eliminarea sub formă neschimbată creşte considerabil
la administrarea i/v. T0,5=9-18 zile.
Farmacodinamia. Metaboliţi activi
(mo-; di- şi tri- fosfaţi) intervin în numeroase reacţii biochimice importante
pentru metabolismul glucidic: decarboxilarea oxidativă a piruvatului şi
alfacetoglutaratului, folosirea pentozei în ciclul pentozofosfaţilor, intervine
în procesul de conducere axonală (este implicată în funcţia canalelor
sodiului).
Sindroamele
clinice caracteristice carenţei de vitamină B1 (beri-beri)
pot apărea în cazul alcoolismului cronic, şi se manifestă clinic prin
polinevrite periferice degenerative şi atrofie musculară (beri-beri uscat),
edeme şi cardiomegalie (beri-beri umed), fenomene de encefalopatie (sindrom
Wernicke, sindrom Korsakoff). Ameliorarea stării clinice se produce la 24-48
ore de la injecţia unei doze terapeutice de tiamină. Tulburările cardiace
răspund la tratament mai rapid, iar polinevrita cedează mai lent, leziunile
nervoase fiind uneori ireversibile.
Regimul de dozare. Tiamina
clorhidrat se administrează oral sau parenteral. Tratamentul curativ al
stărilor de avitaminoză se începe cu 25-50 mg zilnic (fracţionat), pe cale
orală, timp de două săptămâni, continuând apoi cu 10 mg/zi. La nevoie, pentru
tratamentul de atac se folosesc injectii intramusculare sau, în formele grave
de beri-beri, injecţii intravenoase cu aceleaşi doze. La alcoolici în stare
gravă se injectează zilnic 50-100 mg. Tratamentul vitaminic trebuie început
înaintea administrării de glucoză, altfel pot apărea stări acute de
avitaminoză.
Reacţiile adverse. Tiamina
este practic lipsită de acţiuni toxice. Rareori pentru administrarea
intravenoasă poate survini "şocul tiaminic".
Vitamina B2 - Riboflavina
(riboflavine, lactoflavine, beflavin)
Farmacocinetica. Absorbţia. Riboflavina pură şi nucleotidele ei se absoarbe rapid
din intestinul incipient prin intervenţia unui mecanism transportor specific. Pentru absorbţie este necesară eliberarea
din ţesuturile alimentare. Achilia,
gastritele, enteritele micşorează biodisponibilitatea. la copii absorbţia este mai lentă.
Distribuţia. Distribuţia este neuniformă cu concentraţii
mai superioare în miocard, ficat, rinichi. Rezervele în organism sunt mici.
Metabolismul. Metabolizarea
cu transformare în formele active (fosfaţi) are loc în peretele intestinal,
ficat şi eritrocite. În organism este
transformată în riboflavinfosfat sau flavin mononucleotid (FMN), apoi în
flavin adenin dinucleotid (FAD), forme active biologic, cu funcţie de
coenzime ale flavo-proteinelor importante pentru oxido-reducerile celulare
(oxidaze, dehidrogenaze).
Eliminarea. Circa
9% se elimină prin urină sub formă neschimbată, cealaltă se reabsoarbe. La doze
mari eliminarea prin urină creşte şi aceasta capătă culoare galbenă. Eliminarea
este mai intensă în tirotoxicoză. La copii excreţia se amplifică în tratamentul
hiperbilirubinemiilor.
Deficitul vitaminic se manifestă prin: stomatită, cheilită, dermatită
seboreică, vascularizaţie corneeană, anemie.
Regimul de dozare. Se administrează vitamina sub formă de pirofosfat, obişnuit oral, 5-10
mg zilnic. La nevoie se recomandă doze mai mari, de 40-50 mg/zi, în injecţii
intramusculare sau intravenoase.
Vitamina B6-
piridoxina (pyridoxine, becilan, bedoxin,
benadon, hexabion) este reprezentată de un grup
care cuprinde 3 compuşi cu nucleu piridinic: piridoxina, piridoxamina şi
piridoxalul.
Farmacocinetica. Absorbţia. Piridoxina sub formă de mediacment şi cea
sintetizată de microflora intestinală se
absoarbe bine din intestin. Pentru absorbţia vitaminei B6 din produsele
alimentare e necesară eliberarea din starea cuplată în formele active
(pioidoxină, piridoxal, piridoxamina) sub influenţa sucurilor digestive.
Distribuţia. Conţinutul
piridoxinei şi derivaţilor ei în sânge este mic, dintre care o jumătate în ser,
iar cealaltă în elementele figurate ale sângelui. Difuzia este proporţională,
depourile principale sunt ficatul şi miocardul. Conţinutul mare în rinichi se
datorează eliminării preponderente prin
urină.
Metabolismul. Toate cele 3 forme
se transformă în ficat şi alte ţesuturi sub influenţa piridoxalkinazei în forma activă piridoxal
fosfat. Piridoxalul se supune ulterior metabolizării cu formarea de acid
4-piridoxalic şi 5-fosfopiridoxalic.
Eliminarea. Produsele finale ale metabolizării se elimină
prin urină. În urină se mai disting deasemenea şi piridoxina, piridoxalul,
piridoxamina.
Farmacodinamia. Piridoxina,
dar în principal piridoxal fosfatul, intervine în metabolismul aminoacizilor,
având funcţie de coenzimă în peste 40 de reacţii biochimice : reacţii de
decarboxilare, reacţii interesând triptofanul, diferiţi tioaminoacizi şi
hidroxiaminoacizi, reacţii de formare a unor metaboliţi importanţi: acidul
gama-aminobutiric, histamina, serotonina, dopamina, acidul delta-aminolevulinic.
Deficitul
vitaminic la om este rar. Principalele simptome sunt: dermatită seboreică,
convulsii (mai ales la sugari, din cauza diminuării cantităţii de GABA în
creier), anemie (prin deficit de acid beta-aminolevulinic, precursor al
porfirinelor). Există deficite genetice caracterizate printr-o afinitate
scăzută a unor enzime faţă de piridoxal fosfat, ceea ce face ca aportul
alimentar de vitamină B6 sâ fie insuficient şi
determină apariţia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie (însoţită
de tulburări mintale), anemie hipocromă macrocitară cu hipersideremie şi
hemosideroză, convulsii generalizate la sugari.
Unele
medicamente (cicloserina, penicilamina, contraceptivele hor-nionale)
administrate timp îndelungat, antagonizează vitamina B6,
provocând simptome de hipovitaminoză.
Regimul de dozare. Ca
medicament se foloseşte piridoxina clorhidrat, care se administrează
oral, intramuscular sau intravenos. Dozele terapeutice obişnuite sunt cuprinse
între 10 şi 50 mg/zi, dar în anemiile prin deficit de vitaminâ B6, sunt necesare doze mari, de 200-500 mg/zi, intramuscular.
Reacţiile adverse. Piridoxina
este bine suportată. Ca reacţii adverse la administrarea dozelor mari pot
apărea tulburări neurologice, mai ales fenomene de nevrită senzorială şi
somnolenţă cu scăderea nivelului plasmatic al folatului. Tratamentul îndelungat
dezvoltă uneori fenomene de dependenţă, iar oprirea bruscă a administrării
vitaminei poate declanşa un sindrom de abstinenţă.
Preparatele
de vitamina B6 trebuie evitate în timpul tratamentului cu
L-dopa, deoarece piridoxina favorizează decarboxilarea periferică a dopei,
micşorându-i eficacitatea în parkinsonism.
Vitamina PP - acidul nicotinic (nicotinic acid, niacin) şi nicotinamida. În mod
normal organismul îşi completează necesităţile de vitamină PP folosind
triptofanul ( 60 mg de aminoacid formează 1 mg acid nicotinic).
Farmacocinetica. Absorbţia. Acidul nicotinic se
absoarbe activ din intestin,
preponderent la nivelul pilorusului, duodenului. Achilia, enteritele, colitele,
ulcerul, lamblioză, ascaridoză dereglează absorbţia. La administrarea
parenterală se absoarbe rapid.
Distribuţia.
Acidul nicotinic se
distribuie uniform cu unele concentraţii
mai mari în ficat, apoi creier, miocard, rinichi, muşchi şi eritrocite.
Metabolismul. Acidul nicotinic în ficat poate forma un şir de produse active
consecutive: acidul nicotinic ® amida acidului nicotinic ® nicotinamidă
mononucleotid ® nicotinamidă dinucleotic (NAD) ® nicotinamidă
dinucleotid fosfat (NADP). NAD şi NADP
se pot transforma reciproc unul în altul sau în amida acidului nicotinic. Inactivarea
are loc preponderent prin metilarea nicotinamidei în metil nicotinamidă, precum
şi în metil-piridoncarboxamidă. Mai puţin se poate supune conjugării.
Eliminarea. Acidul nicotinic se elimină
preponderent prin urină sau formă de metaboliţi. Se poate elimina şi sub formă
de acid nicotinic şi nicotinuric, preponderent la utilizarea dozelor excesive.
Farmacodinamia. Formele active sunt nicotinamidă dinucleotidul (NAD) şi nicotinamidă
dinucleotidul fosfat (NADP), care au funcţie de coenzime pentru numeroase
dehidrogenaze, enzime esenţiale pentru respiraţia tisulară.
Stările de deficit de vitamină PP pot apărea din cauza carenţei
alimentare de acid nicotinic şi triptofan (pelagră primară), sau din cauza unor
tulburări metabolice, care împiedică formarea coenzimelor corespunzătoare, sau
a pierderii urinare excesive a acidului nicotinic (pelagră secundară).
Avitaminoza se manifestă printr-o
erupţie caracteristică pe pielea expusă la lumină, care devine închisă la
culoare, uscată, atrofică şi fisurată; inflamaţia cronică a mucoaselor,
îndeosebi a mucoasei digestive (stomatită, glosită, enterită, proctită), cu
diaree, uneori sanguinolentă şi tulburări ale sistemului nervos central
(insomnie, confuzie, halucinaţii, delir, comă).
Regimul
de dozare. În pelagra acută se recomandă un tratament de atac cu 100 mg
nicotinamidă (sau acid nicotinic) intramuscular sau intravenos, de 3 ori/zi,
până la dispariţia simptomelor acute,
continuând apoi pe cale orală cu 100 mg de 3 ori/zi. Este obligatorie asocierea
de polivitamine şi minerale echilibrate. Dacă răspunsul nu este adecvat se
recomandă asocierea de tiamină, riboflavină şi piridoxină în doze
farmacologice.
Reacţiile
adverse. Acidul nicotinic provoacă frecvent congestia pielii, tahicardie şi
fenomene de iritaţie digestivă, chiar în doze relativ mici, necesare pentru
corectarea deficitului vitaminic, iar nicotinamida este mai avantajoasă
deoarece este bine suportată.
Vitamina C - acidul ascorbic este o cetolactonă asemănătoare glucozei şi se găseşte în alimente sub formă de acid
ascorbic şi acid dehidroascorbic. Majoritatea organismelor vegetale superioare
şi marea majoritate a animalelor sunt capabile să sintetizeze acidul ascorbic.
Omul, primatele şi cobaiul sunt deficitare genetic în gluconolactonoxidază,
enzimă implicată în această sinteză, de aceea sunt dependente de aportul
exogen.
Farmacocinetica. Absorbţia. Acidul ascorbic (şi
dehidroascorbic) se absoarbe pasiv în cantităţi mici din cavitatea bucală, iar majoritatea activ preponderent din intestinul subţire la
o concentraţie adecvată (normală) şi nu excesivă de glucoză. Asorbţia este
proporţională cu doza până la 200 mg când se absorb circa 70%, iar la creşterea ei se reduce până la 50% sau chiar
20%. Patologiile tubului digestiv ca diareea, constipaţie, lamblioză,
helmitiazele, ulcerul peptic dereglează absorbţia.
Distribuţia. Acidul ascorbic se determină în sânge peste 30 min, iar concentraţia maximă se
atinge peste 4 ore. Se consideră că
pentru difuziunea în ţesuturi este
necesară transformarea acidului ascorbic în acidul dihidroascorbic, care se
transportă pasiv. Concentraţii superioare celor din ser se disting în leucocite
şi trombocite. Se acumulează selectiv în neurohipofiză, suprarenale, apoi în
ordine descrescîndă în epiteliul globilor oculari > ficat > creier > splină > pancreas > rinichi > cord > plămâni >
muşchi scheletici > testicule
> glanda
tiroidă. În ţesuturi după penetrare din nou se transformă în acid ascorbic, dar
în acestea se pot distinge 3 forme acid ascorbic, acid dihidroascorbic,
ascorbigen (25%). Ultimul este o formă cuplată a acidului ascorbic ce nu se
foloseşte. Se consideră că acidul ascorbic se află intracelular cuplat cu mitocondriile
şi aparatul goldji. La copii până
la 11 ani, de regulă, conţinutul în organe a acidului ascorbic este mai mare.
Metabolismul. Acidul ascorbic se metabolizează parţial,
preponderent în ficat, unde se formează acid dezoxiascorbic şi
dichetogulonic. La utilizarea de doze
mari acidul ascorbic se transformă în acidul oxalacetic. Se consideră că se catabolizează circa 2,2-4,1% din
cantitatea totală din organism (1,5g). Alcoolul şi fumatul accelerează
metabolismul acidului ascorbic în metaboliţi inactivi ce duce la micşorarea
rezervelor.
Eliminarea. Metaboliţii acidului ascorbic se elimină prin urină.
Vitamina C parţial se elimină sub formă neschimbată care creşte considerabil la
utilizarea de doze mari. Cantităţile mai mari de 100 mg/zi realizează
concentraţii depăşind pragul de eliminare renală, care este de 1,5 mg/100 ml,
ceea ce determină o creştere marcată a eliminării urinare, acesta este un
argument important împotriva folosirii dozelor excesive. La utilizarea de doze
mari creşte eliminare şi a acidului oxalacetic. La bolnavii cu insuficienţă
renală administrarea de doze peste 100 mg/zi duce la creşterea concentraţiei în ser şi urină a
acidului oxalacetic. Acidul ascorbic parţial
se elimină şi prin lapte. T0,5-12,8-29,5 zile.
Farmacodinamia. Acidul ascorbic se distribuie extra şi intracelular. Acidul ascorbic şi acidul dehidroascorbic formează un sistem redox,
intervenind într-o serie de reacţii de oxidare şi în alte procese metabolice.
Acidul ascorbic transferă electroni la enzime a căror activitate necesită ioni
metalici în formă redusă. Consecutiv, sunt accelerate procese de hidroxilare de
mare importanţă pentru organism: hidroxilarea prolinei (hidroxi-prolina este un
constituent principal al colagenului, căruia îi asigură stabilitatea), formarea
carnitinei (aminoacid indispensabil pentru transportul acizilor graşi din
citosol în mitocondrii), transformarea dopaminei în noradrenalină şi a
triptofanului în hidroxitriptofan şi altele.
Indicaţii : tratamentul methemoglobinemiei (150 mg/zi sau
mai mult), accelerarea vindecării unor plăgi, mai ales a ulceraţiilor de
decubit. Poate fi asociat preparatelor de fier pentru a le favoriza absorbţia.
Acţiunea de stimulare a
procesului imun şi beneficiile terapeutice obţinute prin doze mari de vitamină
C (1 g/zi sau mai mult) în unele infecţii respiratorii superioare sunt discutabile.
Reacţiile adverse :Acidul ascorbic este de regulă bine suportat. Dozele excesive,
administrate îndelungat, pot favoriza formarea de calculi urinari prin mărirea
excreţiei de oxalat. Când tratamentul prelungit este suprimat brusc pot apărea
simptome minore de scorbut (prin autoinducţie enzimatică). Vitamina C poate fi
dăunătoare în codiţii de supraîncarcare cu fier la bolnavii cu hemocromatoză,
talasemie, anemie sideroblastică, la cei care frecvent se efectuează transfuzii
de sânge şi la alcoolicii cu deficit de folat.
Vitaminele liposolubile
Vitamina A. Sub
denumirea de Vit.A sunt cunoscute câteva substanţe asemămănătoare chimic, dar
care se află în diferite ţesuturi: retinol – vitamina A1 (vitamina
A-alcool); 3 dehidroretinol şi esteri ai acestora: retinol palmitat, retinol
(vitamina A-aldehidă) şi acid transretinoic (vitamina A acid, tretinoin).
Precursorii vitaminei A sunt carotenoidele dintre care cel mai important este
beta-carotenul. Produşi de sinteza a vitaminei A sunt izotretinoinul,
etretinatul şi acitretina.
Farmacocinetica.
Absorbţia. Din alimente vitamina ajunge în
organism sub formă de retinol palmitat şi β-caroten.. Carotinoidele din produsele vegetale se absorb mai
lent şi necesită prezenţa bilei şi lipidelor absorbabile. În peretele
intestinal carotinoidele se tranformă sub influenţa carotinazei în retinol. Retinolul se absoarbe rapid din tubul digestiv prin mecanism transportor
activ specific pentru celulele intestinale, fiind legat de o proteină
citosolică specifică CRPB II (celular retinol binding protein II|). În mucoasa intestinală retinolul este
esterificat. Esterii sunt încorporaţi în kilomicroni (pentru dozele mici) şi
LDL (lipoproteine de densitate joasă) pentru doze mari, care fiind captate de
ficat, realizează concentraţii mari sub formă de depozit, suficient pentru
câteva luni de carenţă a vitaminei. Absorbţia retinolului palmitant se micşorează la diminuarea activităţii
lipazei pancreatice, obturaţiei căilor biliare şi maladiilor hepatice.
Biodisponibilitatea vitaminei Aconstituie circa12%.
Distribuţia. Concentraţia
maximă după administrarea internă a retinolului se atinge peste 4 ore.
Retinolul se transportă în stare cuplată cu globuline sau prealbumine specifice
ce îl protejează de filtrarea în rinichi. În caz de hipoproteinemie se reduce
transportul retinolului din intestin şi cresc pierderile prin urină. O parte
din carotină poate penetra în sânge şi depozita în ficat cu ieşirea ulterioară şi dezvoltarea carotinemiei cu colorarea în
galben a pielii. Permebialitatea placentei în ultimul trimestru este reglată de
un mecanism special, posibil al fătului. Partea secretată în intestin participă
la circulaţia enterohepatică.
Metabolismul. În ficat esterii
retinolului sunt hidrolizaţi, după ce trec în circulaţie şi se leagă de o
proteină α1-globulină RPB (“retinol binding protein”).
Retinolul se metabolizează în ţesuturi în CO2
şi acizi graşi, precum şi în metaboliţi hidrosolubili. Carotinoidele sub
influenţa carotinazei în peretele intestinal se transformă în retinol. Acest
proces este redus în primele luni de viaţă la sugari din cauza activităţii
reduse a enzimei respective.
Eliminarea. În norma vitamina A în urină nu se
depistează. Se poate elimina retinolul prin urină în caz de hipoproteinemie. Eliminarea
este lentă – circa 34% timp de 21 zile, deci şi posibilitatea de cumulare. O
parte se poate elimina prin intestin.
Farmacodinamia. În stare legată de RPB
retinolul se fixează de receptori specifici de pe membrana celulelor ţintă, de
unde este transferat către o altă proteină – CRPB citosolic – care serveşte
drept depozit şi transportor specific. Complexul retinol CRPB eliberează
retinolul, care este transformat în compuşi activi în funcţie de ţesutul ţintă:
în retină se formează retinal şi rodopsină, în ţesutul epitelial se formează
acid retinoic.
Rodopsina este pigmentul fotosensibil
din celule cu bastonaşe sensibile la iluminarea slabă (vederea nocturnă).
Retinalul intră în compoziţia pigmenţilor fotosensibili din celulele cu conuri,
care asigură vederea diurnă şi colorată.
Vitamina A are un rol important în
diferenţierea şi creşterea ţesuturilor epiteliale. Ea menţine integritatea
epiteliilor, favorizează inducţia şi deferenţierea celulelor epiteliale bazale
secretoare de mucus şi inhibă cheratinizarea. Efectul se datoreşte acidului
retinoic, care se formează din retinol prin oxidare. Acidul retinoic fixându-se
de o proteină celulară specifică CRABP (celular retinoic acid binding protein),
formează un complex care acţionează receptori nucleari specifici pentru
steroizi (hormoni, vit.D) vit.A şi hormonii tiroidieni. Acţionarea acestor
receptori determină modularea procesului de transcripţie nucleară. Ca
consecinţă are loc creşterea sintezei unor proteine (fibronectina) şi reducerea
sintezei altora (colagenaza, unele tipuri de keratină).
Vitamina A are proprietăţi
anticanceroase la nivelul ţesuturilor de origine epitelială sau mezenchimală.
Mecanismul de acţiune nu este clar, deoarece vitamina nu are proprietăţi
citostatice. Ea favorizează transformarea celulelor maligne, prin diferenţiere,
în celule normale probabil prin reglarea retinoizilor în sinteza proteinelor şi
glicoproteinelor şi prin acţiunea antioxidantă a beta carotenului.
Vitamina A favorizează procesele imune
şi de apărare antiinfecţioase şi intervine în reproducere.
Hipovitaminoza
A. Se manifestă prin: dereglări din partea văzului: nictalopie (adoptare
deficitară la întuneric); xeroftalmie, ulceraţii cornene, keratomalacie, xeroză
cu hiperkeratoză foliculară; tulburări ale procesului de fertilizare şi ale
dezvoltării embrionare; frecvenţa crescută a infecţiilor bacteriene, virotice
şi parazitare.
Supradozarea determină hipervitaminoza care se
manifestă prin: hipertensiune intracraniană cu cefalee şi edem papilar,
exoftalmie, anorexie, pierdere în greutate, prurit şi descuamarea pielii,
căderea părului, conjuctivită, cheilită, stomatită, tumefacţii dureroase la
nivelul extremităţilor şi regiunea occipitală, hepatosplenomegalie. Dozele mari
admenistrate la gravide, pot fi cauze de malformaţii congenitale.
Hipervitaminoza se poate dezvolta la administrarea unui tip îndelungat a dozei
zilnice de 100.000 UI.
Indicaţiile.
Preparatele vitaminei A sunt indicate în: profilaxia şi tratamentul
hipovitaminozei; maladiile infecţioase (în asociere cu vit.C); rahitism
carenţial (în asociere cu vit.D); hemeralopia (în asociere cu vit B2
şi PP); conjunctivitate, xeroftalmie; tulburări digestive cronice;
hipertiroidie; retenţă dezvoltării la copii;
dermatoze cu hiperkeratoze (etretinatul); psoriazis (etretinat); acnee forme severe (izotretinoin); neoplazice
epiteliale şi mezenchimale (etretinoin).
Regimul de dozare. Preparatele
vitaminei A sunt:
Retinolul (Vit.A, axerol); retinolul
acetat şi retinolul palmitat (afortin, vogan). Se eliberează în dispersii
apoase (se absorb repede) şi soluţii uleioase.
În hipovitaminoză se recomandă de
obicei injectarea intramusculară a unei doze de 100.000 UI (30 mg) sau
administrarea orală a câteva 200.000 UI/zi timp de 2 zile, repetat la nevoie la
1-2 săptămâni.
În condiţii de carenţa alimentară
asociată cu malabsorbţie, administrarea orală a 200.000 UI la fiecare 3-5 luni
conferă protecţie.
Vitamina D. sub denumirea de vitamina D sunt cunoscuţi câţiva
derivaţi steroidici: ergocalciferol, colecalciferol, calcifediol, calcitriol şi
un analog de sinteză – dehidrotahisterol.
Vitamina D sub formă de
colecalciferol, necesară pentru metabolism se formează în pielea expusă la
soare prin proces fotochimic din precursorul endogen 7-dehidrocolesterolul.
De obicei organismul are nevoie de
100-200 u.i./zi, vitamină exogenă, uneori 400 u.i./zi în cazul expunerii
insuficiente la soare.
Farmacocinetica. Absorbţia. Absorbţia vitaminei d
are loc în segmentului distal al intestinului subţire în prezenţa acizilor
biliari. Biodisponibilitatea constituie 60-90%. Calciferolii se absorb
bine din partea incipientă a intestinului cu condiţia prezenţei bilei. Biodisponibilitatea este mai superioară
pentru colecalciferol. Uleiurile minerale diminuite absorbţia vitaminei d din produsele alimentare. Absorbţia
este diminuată la hepatici la bolnavii cu absorbţie biliară şi steatoree,
sindromul de malabsorbţie. Asimilarea vitaminei d2-sintetice nu depinde de prezenţa bilei şi
grăsimilor în intestin.
Distribuţia.
Vitamina absorbită este trasportată în ficat şi inclusă în chilomicroni.
Calciferolii şi metaboliţii activi 25-hidroxi circulă în sânge sub formă
cuplată cu o alfa- globulină specifică, gama- globulină sau albuminele. Se dipozitează în ţesutul adipos şi ficat.
Malabsorbţia intestinală întrerupe circulaţia enterohepatică a derivaţilor
hidroxilaţi. Vitamina D2 şi calcitriolul slab penetrează prin placentă, calcediolul – bine, concentraţia
constituie la făt 100%.
Metabolismul. Metabolizarea are loc în piele, ficat şi
rinichi. În piele sub influenţa razelor ultraviolete se formează vitamina D3
(colecolciferol). În ficat sub influenţa hidroxilazei microzomiale se
transformă în 25-hidroxi-calciferol sau calcifedid şi
25-hidroxi-ergocalciferol. Formarea compuşilor hidroxilaţi în ficat este
reglată de un mecanism feedback negativ, ce evită acumularea de cantităţi mari
de produşi activi. În rinichi derivaţii 25 hidroxilaţi se transformă în compuşi
24, 25- hidroxilaţi cu activitate similară şi 1,25-hidroxilaţi dintre care
1,25-dihidroxi-calecalciferolul (calcitriolul) are o potenţă de 100-1000 ori
mai mare. Metabolismul la nivelul rinichilor este reglat de vitamina d, calciu şi fosfor-deficitul lor
stimulează formarea metaboliţilor activi, pe când parathormonul, prolactina şi
estrogenii diminuie acest proces. Preparatele sintetice nu necesită activarea
în organism, moment împortant în insuficienţa hepatică şi/sau renală.
Eliminarea. Vitamina D se elimină preponderent prin bilă. T0,5 constituie 19 zile (18-31 zile), iar la
preparatele sintetice T0,5-(10-12 ore).
Farmacodinamia.
Vitamina D influenţează homeostazia calciului şi a fosfaţilor prin
favorizarea absorbţiei intestinale, prin inhibarea eliminării renale şi prin
mobilizarea lor din oase. Calcitriolul creşte absorbţia intestinală a calciului
şi a fosfatului. Calcifediolul măreşte reabsorbţia calciului din tubii renali.
Vit.D este importantă pentru mineralizarea oaselor. Ea acţionează în
interrelaţie cu hormonul paratiroidian, faţă de care are rol permisiv.
Hipovitaminoza D se manifestă prin
rahitism la copii şi osteomalacie (osteporoză) la adulţi. Ea este datorită
deficitului de vitamina D din cauza expunerii insuficiente la soare, aportului
scăzut sau absorbţiei digestive necorespunzătoare. Inhibarea formării
calcitriolului în rinichi este provocată de insuficienţa renală cronică şi
acidoza hipocloremică. Există bolnavi cu dependenţă la vitamina D, care dezvoltă
fenomene de hipovitaminoză în condiţiile existenţei unor cantităţi fiziologice
de vitamina D. aceasta se
datoreşte unor deficienţe genetice şi în cursul administrării prelungite de
antiepileptice (fenitoine, fenobarbitalul).
Indicaţiile. Preparatele vitaminei D sunt indicate în: profilaxia şi tratamentul hipovitaminozei –
rahitismului carenţial; sindromul fankoni (calcitriol, oxidevit);
rahitism tip I şi II – vitamin D rezistent (oxidevit); boala Prader
(calcidiol); osteomalacie, fracturi; tuberculoza pielii.
Regimul
de dozare. Tratamentul hipovitaminozei D se face folosind ergocalciferol şi
colecalciferolul oral sub formă de capsule sau soluţie. Se administrează
curativ 4000 u.i./zi la copii şi 2000 u.i./zi la adulţi. La forme severe se
administrează doze de atac: 50.000-2000.000 U/zi timp de 3-5 zile apoi
2.000-4.000 u.i./zi câteva luni până la vindecare. În sindroame de malabsorbţie
intestinală se administrează iniţial 200.000 u.i./zi, câteva zile, apoi scăzând
din doză, se menţine un tratament de intreţinere cu 4.000-50.000 u.i./zi.
Dehidrotahisterolul se foloseşte
pentru tratarea hipocaleiemiei la renali şi în hipoparatiroidism (nu necesită
hidroxilare în rinichi) în doze 250-750 μg. Calcifediolul în dozaj de 50-100 μg
şi calcitriolul 0.25-1 μg/zi, se administrează la pacienţi cu insufucienţă
renaţă.
Reacţiile
adverse. Toate preparatele de vitaminei D sunt toxice în doze mari. Dozele
de 50.000 u.i./zi şi mai mult administrate timp îndelungat pot provoca
hipervitaminoza D, care se manifestă prin: osteoporoză (mobilizarea calciului
din oase) creşterea calciemiei, calciurie, fosfaturie, nefrocalcinoză difuză
sau nefrolitiază. La copii se poate opri creşterea.
Impune prudenţă tratamentul cu
dihidrotahistrolul, calcifediolul şi calcitriolul. Preparatele cresc periculos
calcemia cu demineralizarea marcată a oaselor.
Vitamina E sau tocoferolii. Cel mai important preparat este alfa-tocoferolul.
Farmacocinetica. Absorbţia. Tocoferolul
se absoarbe din segmentele
superioare ale intestinului subţire şi nimereşte în circuitul sanguin prin
limfă. Absorbţia este activă cu particularea bilei şi grăsimilor. Preparatele
vitaminei E sub formă de eteri cu acidul acetic se hidrolizează în intestin sau
în ţesuturi (după administrarea i/m) după ce absorb.
Distribuţia. Tocoferolul
iniţial circulă în sânge în componenţa chilomicronilor, apoi lipoproteinelor cu
densitate foarte mică. Alfa-tocoferolul
penetrează în toate ţesuturile şi se include în membranele celulare.
Cantităţi superioare se desting în ţesutul adipos, ficat, muşchi, retină.
Permeabilitatea barierei placentare pentru alfa-tocoferol este mică.
Metabolismul. Tocoferolul se supune biotransformării într-un
şir de metaboliţi de structură chinonică, unii din ei având acţiune vitaminică.
Se formează de asemenea glucuronoconjugaţi (acidul tocoferonic) şi
gama-lactona) metaboliţii hidrosolubili.
Eliminarea. Excreţia tocoferolului este preponderent
prin bilă după ce se poate supune circulaţiei enterohepatice. Metaboliţii
hidrosolubili gluconoconjugaţi se elimină prin urină. Tocoferolul se elimină
lent, îndeosebi la nou-născuţi şi cei nematuri, cu posibilitatea cumulării.
Farmacodinamia.
Vitamina E are proprietăţi antioxidante şi de sistem redox. Ea protejează
de oxidare acizii graşi nesaturaţi, Vit. A şi carotenoidele, grupele tiolice
ale unor enzime; reglează funcţia unor coenzime mitocondriale importante pentru
respiraţia celulară. Intervine în metabolismul acizilor nucleici.
Hipovitaminoza E se întâlneşte rar şi se
manifestă prin: fenomene de iritabilitate, edeme şi anemie hemolitică (mai ales
la copii hrăniţi artificial); tulburări a procesului de reproducere, distrofii
musculare, leziuni hepatice, renale, miocardice.
Indicaţiile. Tocoferolul se indică în : profilaxia şi tratamentul
hipovitaminozelor; avort halitual; sterilitate; distrofii musculare; anemie
megaloblastică la copii cu carenţă proteică marcată; anemie hemolitică la
prematuri; ateroscleroză şi hipercalesterolemie); hiperbilirubinemie.
Regimul
de dozare. Tratamentul se efectuează cu doze de 100-300 mg/zi de tocoferol
acetat, oral sau injecţii intramusculare 1-2 mg/kg/zi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu